MORA, CASA NOASTRA

Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!

Ati muncit din greu toata saptamana si ati vrea sa va relaxati in mijlocul naturii, departe de tumultul orasului, dar avand confortul de acasa...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!
Aveti de sarbatorit un eveniment in familie, v-ati adunat un grup de prieteni si vreti sa petreceti intr-un cadru intim...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!
Ati plecat din tara si va este dor de mancarea traditionala romaneasca, de traditii, de obiceiurile noastre...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!
Sunteti strain si vreti sa cunoasteti meleaguri, traditii si obiceiuri diferite de ale voastre...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!

sâmbătă, 16 martie 2013

MĂMĂLIGA, SĂNĂTATE LA CEAUN


Mamaliga noastra cea de toate zilele...
Mămăliga există pe teritoriul actualei Românii de mii de ani şi a suferit o serie de transformări importante pe parcursul existenţei sale.
La început, în Europa mămăliga era preparată din cereale sălbatice şi apoi din grâu primitiv, faro, mei, spelta, năut, bobi, castane etc. Pe atunci cerealele măcinate sau pisate grosier – căci măcinarea fină a boabelor era o tehnică fie necunoscută, fie extrem de greoaie şi consumatoare de timp – erau amestecate cu apă ca să formeze o pastă, ce era apoi gătită pe pietre fierbinţi.

Mămăliga a fost dintotdeauna un aliment asociat cu sărăcia şi cu lipsa resurselor necesare gătitului. Este ceva care se prepară extrem de simplu şi de rapid, o mâncare frugală, potrivită zilelor de vară, în care este de muncă de la răsăritul soarelui până la apusul său, şi în care nu există timpul necesar preparării pâinii.

Banala mămăliguţă poate deveni un medicament folositor în tratarea răcelilor şi a pietrelor la fiere. 
Mălaiul este un înlocuitor de nădejde al produselor de panificaţie, numit de specialişti "prietenul intestinului subţire". Dispreţuit pe nedrept, acest medicament tradiţional aduce numai beneficii atât omului sănătos, cât şi celui care suferă de boli grave. 

Cura cu mămăligă este foarte sănătoasă, o putem încerca în Postul Paştelui, pentru hrănirea  organismului şi curăţirea intestinelor. 

De ajutor ficatului şi intestinelor
Un aliment tradiţional cum e mămăliga a fost de multe ori subiect de cercetare al specialiştilor, fără a i se putea găsi o contraindicaţie. Fierturile de porumb au fost apreciate încă din vremea lui Columb, dar, ulterior, au ajuns să fie considerate hrana săracilor. Studiile recente au scos în evidenţă faptul că media de viaţă a triburilor amerindiene care se hrăneau cu porumb crud sau fiert, era mult mai mare decât  a altor comunităţi învecinate, cărora le lipsea din dietă acest aliment. 

Recent, s-a descoperit prezenţa în boabele de porumb a unor substanţe derivate ale acizilor arahidic şi palmitic, extrem de importante pentru sănătatea organismului. Aceşti  acizi se absorb în intestin cu mare uşurinţă, fără a suferi transformări chimice decât în  proporţie de 22-28%. Ajunşi în sânge, se transformă în hidroxiacizi care vor purifica sângele de unele substanţe toxice. Efectul detoxifiant al substanţelor din porumb  uşurează efortul ficatului de neutralizare a substanţelor toxice, reducând considerabil
riscul la insuficienţe şi ciroze hepatice. La populaţiile unde se consumă zilnic terci de mălai, incidenţa bolilor hepatice este de 10 ori mai mică, iar copiii au o dezvoltare mai bună.

Ne ajută să trăim mai mult 
Cercetătorii endocrinologi consideră că un consum zilnic de mămăligă scade cu 60% riscul de boli psihice generate de disfuncţii tiroidiene.
De asemenea, consumul de mămăligă reglează concentraţia de glucoză în sânge, fiind de folos diabeticilor. Reduce cantitatea de colesterol din sânge, scăzând astfel riscul de ateroscleroză şi, implicit, de infarct.

Rezultatele cercetărilor româneşti efectuate de antropologi în regiunea Bran-Rucăr  (unde mămăliga e mai des pe masa românilor), arată că 9% din femeile de peste 65 de ani au avut o activitate ovariană foarte intensă, manifestată şi prin prelungirea vieţii sexuale chiar şi după vârsta de 72 de ani.
De asemenea, consumul de mămăligă este răspunzător şi de longevitate. 

Multă lume crede că mămăliga îngraşă. Ei bine, mămăliga moale are de patru ori mai puţine calorii faţă de pâine. Iar mămăliga vârtoasă are jumătate din caloriile pâinii. Încă din cele mai vechi timpuri, românii au folosit mămăliga ca leac.

De exemplu, doar pentru a evita pelagra, este suficient consumul zilnic de mămăligă  cu o jumătate de litru de lapte şi un ou. Terapia a dat rezultate sute de ani.

Cataplasme aplicate pe piept 
Tratamentele pe care ni le făceau bunicile noastre în copilărie, ne vindecau şi ne  fereau de utilizarea abuzivă a antibioticelor. Mămăliga era la loc de cinste printre leacurile vechi. Pentru durere în gât şi răceală, se pun pe o tablă încinsă două linguri de mălai şi se stă cu nasul deasupra fumului produs, amestecînd continuu.

 În plus, se bea seara înainte de culcare un terci, ca o mămăligă subţire, în care  se pune o bucăţică de unt. A doua zi, vă veţi simţi infinit mai bine.
În popor, unul din adjuvantele cu o eficienţă incredibilă în pneumonie este tot  faimoasa mămăligă românească. Se lasă să se răcească, cât poate suporta pielea,  după care se întinde pe zona pieptului într-un strat de două degete pe torace şi se  ţine 15 minute, după care se înlătură, iar pielea se şterge cu un tampon înmuiat în  spirt camforat.

Cataplasma cu mămăligă caldă e bună şi în bronşite, gripă, tuse onicizată.
Aceeaşi aplicaţie se face în zona rinichilor pentru tratarea colicilor renale şi a nefritelor, pe zona inferioară a abdomenului, ca remediu rapid pentru anexite şi cistite

De folos şi în obezitate 
Pentru urcior: se pune mămăliga caldă pe pleoape, schimbând-o cît se poate de des.
 În caz de lipom, se poate face un tratament cu cataplasme cu mămăligă tare.
Se pune în strat de 3- 4 cm pe locul lipomului, având grijă ca partea care vine în contact cu pielea să fie presărată cu tămâie fin pisată, aşa cum se pune sare pe o felie  de pâine cu unt. Se aplică fierbinte, cât suportă pielea, şi se acoperă cu un obiect de lână,  pentru a menţine temperatura locală ridicată.
Tratamentul se face în fiecare seară şi se ţine până se răceşte mămăliga.
Mămăliguţa e utilă şi celor care suferă de obezitate, deoarece acest aliment conferă o  senzaţie de saţietate extrem de rapidă, datorită fibrelor alimentare din compoziţia sa. 

Studiile de specialitate au arătat că la persoanele care consumă regulat porumb, anumite probleme generate de hipotiroidie, cum ar fi îngrăşarea, somnolenţa, lipsa detonus fizic şi mental, sunt reduse considerabil. Gastrita hiperacidă şi ulcerul sunt  ameliorate de consumul de mămăligă caldă în loc de pâine, mălaiul având, pe lângă efectul de reducere a acidităţii, şi o acţiune uşor calmantă, sedativă.

Studiile de nutriţie şi biochimie alimentară au arătat că mămăliga consumată frecvent ameliorează şi afecţiuni cum ar fi reumatismul, diabetul, menstruaţiile dificile cu  sângerări abundente, anexita şi metroanexita, litiaza renală, hepatita. 

luni, 4 martie 2013

PORUMBUL - "GRINDINA DE AUR" SAU "IARBA ZEILOR"




Porumbul provine din America Centrală şi se consideră ca era cultivat încă acum 7000 de ani înaintea erei noastre. Constituia hrana de bază a maiaşilor, aztecilor şi a incaşilor. Era parte constituantă a culturii acestor popoare.

Porumbul, era venerat de către populaţia Maia. Era o sursă de hrană, le făcea viaţa plăcută sub formă de băutură – chicha, de asemenea credeau, că primii oameni au apărut din mălai.
 După legendă – Zeul Soare a trimis grindina de aur (porumbul) pentru a hrăni oamenii.

Confruntând alfabetul Maia, cel mai avansat alfabet al Americii Precolumbiene, cu boabele de porumb, nu este greu de găsit similitudini. Simbolurile individuale sunt amplasate la fel ca boabele în coceanul de porumb. Textele Maia sunt întâlnite pe pereţi, în altare, pe ceramică sau oase. Au fost oare întocmite şi pe suprafaţa moale, uşor de prelucrat, a porumbului? Până în prezent acest fapt nu a fost dovedit…

Indienii considerau porumbul ca o zeita a culturilor, împreună cu fasolea și dovleacul.

 Aceștia aduceau porumbul drept jertfă pentru morți, ca parte a lucrurilor trimise către Țara Vânătorii Veșnice.

Frunzele porumbului erau folosite de băștinași pentru umplerea saltelelor, la fabricarea păpușilor 

și a mocasinilor.

Legenda povestește că ”iarba zeilor” era ascunsă în Peștera Cincalli. Ca să afle peștera, zeii au trimis un reprezentant pe văile munților, care a găsit-o după 52 de ani de căutări. Apoi, zeul a adus boabe de porumb pe pământ și le-a dat oamenilor.

Altă legendă spune:
Când soldații lui Fernando Cortez(1485-1547) au ajuns într-un sat mayas din Yucatan, Mexic, ei au întrebat căpetenia din zonă unde este ascuns aurul. Căpetenia i-a dus la un hambar plin cu boabe aurii de porumb.

 Soldații și-au umplut în grabă buzunarele cu porumb, convinși fiind că este aur. După un popas prin Cuba și Haiti, pe 16 iunie 1493, Cristofor Columb a decis să se întoarcă acasă, în Spania.

Convins că găsise India, Columb a luat la bord 10 localnici, aur, nestemate, iepuri, curcani, papagali multicolori, cartofi, tutun, roșii, ardei iuți, fructe exotice și... porumb.

De aceea, la început porumbul era numit „grâu indian”.
De fapt, Columb nu descoperise India ci Lumea Nouă – continentul american.
 Porumbul adus de Columb era cu preponderență galben dar avea și diverse alte culori, pornind de la alb la roșu sau rozaliu,

 albastru sau negru 

  sau chiar combinații ale acestor culori.

Spaniolii, curioși, au plantat toate aceste plante.
În 1525, istoricul Oviedo a scris despre existența unor câmpuri întinse de porumb în Andaluzia.


 De aici, a ajuns în Italia, unde în 1610 era la mare preț în Veneția. Deja țăranii italieni făceau din porumb ”polenta”, actuala mămăligă de la noi.

Portughezii au dus porumbul în Africa, 

apoi în Orient, până în China.
În România porumbul este pomenit prima oară de cronicarul Nicolae Costin (fiul lui  Miron Costin). Acesta scria că sub domnitorul Constantin Duca, în  1693 țăraniii din Moldova plăteau o dare de 2 orți (monede) pe un pogon de popușoi (porumb).

În Transilvania porumbul a fost adus din Italia.
În Muntenia, în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino (1679-1688), țăranii au înlocuit meiul cu făina de porumb, din care făceau mămăliga. Apoi ogoarele cultivate cu porumb s-au înmulțit foarte mult la români pentru că era spornic iar recoltele bogate.

La început porumbul nu era prea popular, se utiliza doar făina produsă din acesta. 

De abia în secolul al XIX-lea a început să fie cultivat masiv.
Astăzi porumbul are o utilizare foarte variată: ca plantă furajeră, în industrie, la fabricarea spirtului, amidonului, uleiului, glucozei și dextrinei precum și în bucătărie. Din făina de porumb, înafară de mămăligă,  se coace pâine si chiar prăjituri, precum şi polenta italiană. Este baza pentru tortillas mexicane

 – care la rândul lor reprezintă baza pentru tacos

 sau enchiladas.

Porumbul se adaugă la salate, iar fiert se serveşte cu felurile de mâncare pe bază de carne. Se consumă şi sub forma pop-cornului 

sau corn flakes.

Porumbul are și proprietăți terapeutice:
Unii compuși și acidul folic din porumb ajută la regenerarea pereților vaselor de sânge. Cercetări recente au concluzionat că în porumbul tratat termic apar izomeri ai acidului folic care au și alte efecte benefice asupra vaselor de sânge. Acești compuși pot acționa ca factor de creștere a elasticitații vaselor de sânge.

 Consumul de porumb pe o durată mai mare de 25 de zile poate determina o creștere cu până la 7-8% a lungimii totale a rețelei de vase de sânge capilare. Aceasta are ca efect scăderea acumulării de toxine în organism, reducerea vitezei de îmbatrânire, dar și de îmbolnăvire a tuturor organelor.
Fiind bogat în vitaminele din grupa B, mai ales în vitamina B1, are un efect benefic asupra funcționării sistemului nervos, reducând nivelul de stres, a mușchilor, a inimii și asupra producției de globule rosii.

Matasea de porumb conține compuși valoroși și este foarte apreciată în medicina naturistă, fiind folosită ca tratament în afectiunile urinare.

Porumbul  a fost atât de bine asimilat de către ţăranii noştri, încât a devenit, într-un timp extrem de scurt, aliment de bază, medicament, ingredient magic, dar şi subiect al poveştilor şi al superstiţiilor noastre populare.
Păpuşile de porumb - în foarte multe zone din ţară, ştiuleţii de porumb, cu tot cu mătase, erau folosiţi pentru confecţionarea jucăriilor de către copii şi... adulţi. Adolescenţii şi adulţii foloseau aceste păpuşi în scopuri magice, ca "jertfe” (un ecou al sacrificiilor umane păgâne?!) pentru influenţarea fenomenelor naturale.

În Botoşani, de exemplu, păpuşile erau descântate şi puse pe firul apelor secate pentru a chema ploaia.
În Dobrogea, păpuşile erau îngropate în pământ, toamna, târziu, pentru pentru a chema recolte mănoase în anul ce va veni.
În nordul Moldovei, erau puse afară, pe câmp, când se înteţea gerul prea tare, ca să "se milostivească Domnul de ele şi să înmoaie vremea”.

Se mai spune că motivul pentru care mămăliga este atât de populară în România se datorează faptului că otomanii puneau bir numai pe grâu, porumbul rămânând alternativa cea mai hrănitoare pentru popor.

Înafară de boabe, coceni, mătase, de la  porumb mai sunt folosite și pănușile din care se împletesc, pe lângă cunoscutele păpuși (jucării și pentru ritualuri) și diverse alte obiecte decorative,

 coșuri, 

încălțăminte.

Porumbul a servit drept sursă de inspirație și unor arhitecți: