MORA, CASA NOASTRA

Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!

Ati muncit din greu toata saptamana si ati vrea sa va relaxati in mijlocul naturii, departe de tumultul orasului, dar avand confortul de acasa...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!
Aveti de sarbatorit un eveniment in familie, v-ati adunat un grup de prieteni si vreti sa petreceti intr-un cadru intim...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!
Ati plecat din tara si va este dor de mancarea traditionala romaneasca, de traditii, de obiceiurile noastre...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!
Sunteti strain si vreti sa cunoasteti meleaguri, traditii si obiceiuri diferite de ale voastre...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!

joi, 24 iulie 2014

„ILIE, PĂLIE ŞI FOCA”




Practic, sfântul trecut în calendarul creştin-ortodox pe data de 20 iulie, conform percepţiei populare, face parte din triada “Ilie, Pălie şi Foca”, altfel chiar de temut pentru tineri şi bătrâni, deopotrivă. Dacă despre Foca se zice că este cel care răspunde de incendiile şi arşiţa care pârjolesc câmpurile cu grâne, Ilie Pălie se crede că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul Sfântului Ilie, sărbătoarea ţinându-se în popor tot de frica focului, dar şi a bolilor, cu puţin înaintea sărbătorii de Sf. Ilie. Cel mai cunoscut din această triadă este cu certitudine cea a Sf. Prooroc Ilie, prăznuit pe 20 iulie, de fiecare dată, cel care în tradiţia românească

este asociat cu ploaia, fiind considerat stăpânul norilor, al fulgerelor, trăsnetelor şi tunetelor, pe care le foloseşte ca să trăsnească dracii sau, atunci când e supărat pe oameni, pentru că, zice-se, şi-a pierdut cojocul. 



Conform unei credinţe străvechi, se spune că acest sfânt aşteaptă întotdeauna nerăbdător ziua Sa, de aceea Dumnezeu îi spune că a venit abia după ce trece, de teamă ca Sf. Ilie să nu prăpădească lumea cu fulgerele care scapără din biciul său de foc. Chiar şi aşa însă, oamenii nu sînt scutiţi deloc de ceea ce în popor se cheamă a fi “ploile de după Sântilii”, când cel care se plimbă prin ceruri în carul său de foc plesneşte şi trosneşte de supărare că Dumnezeu l-a păcălit, eveniment consemnat şi în lirica populară care spune că:

“Ziua s-a făcut iar noapte
 Pe oceanul de căldură,
 Îngerii vorbesc în şoapte
De un sfânt cu foc în gură.

Toată holda îl aşteaptă
Să mai ude colbul ţării,
Cu bulbuci de apă castă
Întru împlinirea verii...” 

Vară al cărei calendar privitor la astfel de sărbători mai consemnează pe 27 iulie ziua Sfântului Ilie cel mic (sau cel şchiop), numit şi „Sf. Pantelimon”, sau “Pintilie călătorul”. Credinţa populară spune că este fratele mai mic al Sfântului Ilie şi că el mijloceşte pe lângă marele prooroc pentru ca acesta să nu trimită stihiile naturii asupra recoltelor. 


Ca mai toate sărbătorile acestei luni, această zi se ţine pentru boli, incendii, grindină şi furtuni, ziua aceasta fiind socotită drept sfârşitul verii, dată de la care deja încep pregătirile pentru întâmpinarea toamnei.

duminică, 20 iulie 2014

LEGENDELE LUI SÂNTILIE




Poate cel mai important personaj din mitologia noastra populara, despre care circula un numar impresionant de povesti si legende, este justitiarul Santilie. Divinitate solara si meteorologica, Santilie este patron al ploii si al fulgerului, al tunetului si al grindinei. In recuzita lui se regasesc insemnele specifice zeilor solari (trasura cu roti de foc, caii inaripati, biciul din care scapara fulgere) iar in suita lui o pleiada de personaje mitice, piroforice, impreuna cu care stapaneste intreaga luna a lui Cuptor.

Legendele romanilor despre "carutasul Raiului' sunt nenumarate. Culese in urma cu un veac de etnologi ca Elena-Niculita Voronca, S. Fl. Marian, A. Gorovei sau Tudor Pamfile, il situeaza pe miticul nostru Santilie in panteonul universal, alaturi de ceilalti zei solari precum slavul Perun, scandinavul Thor, germanicul Donner, Jupiter sau Zeus.

"De cand cu inceputul lumii, Dumnezeu a dat Pamantul in stapanirea dracului, numai ca i-a zis sa se poarte bine… Inmultindu-se diavolii, Sf. Ilie a rugat cu atata credinta pe Dumnezeu sa-i dea putere asupra lor, pana i-a trimis Dumnezeu car de foc si patru cai cu aripi, si l-a luat la cer… Dumnezeu i-a dat tunetul si fulgerul, si cand a slobozit Sf. Ilie tunetul in draci, cu gandul sa-i prapadeasca pe toti, cerul si pamantul s-au cutremurat. Dar Dumnezeu s-a suparat tare ca a zis ca si dracii sunt buni la ceva; de n-ar fi ei, oamenii nu vor avea frica. Pentru aceasta i-a luat o mana si un picior Sfantului Ilie, ca altfel era prea tare".

"Cerul este o movila nemarginita. Sf. Ilie obisnuieste sa iasa cu carul sau ba la primblare, ba cu treburi de ale casei. Carul lui e lucru sfant, dumnezeiesc, nedat lumii sa-l vada, si de aceea, cand iese, acopera cerul cu un nour. Acest car, spre a nu rapagà (aluneca) in mersul sau, are pe talpa rotii cuie mari ce-i slujesc la intepenire. Aceste cuie, gaurind bolta cereasca, lasa sa curga ploaia.' "Sf. Ilie oranduieste cu piatra; el radica gheata in nori de sub pamant, umbla cu caruta si c-un mai tot o sfarma'.

"Santilie e geambas mare, are caruta cu cai de scot foc pe nari. Sunt potcoviti cu potcoave de argint si, cand ii goneste, bat din copite si scapara, si de aceea se vad fulgerele. Si cand alearga caruta prin cer, face mare harmalaie, ca-s drumurile rele; la noi pe pamant se aude atunci tunand'.

"Se zice ca, mai demult, Dumnezeu se cam asemana in putere cu diavolul si cum ziditorul era iubitor de pace, a facut un zapis cu diavolul, ca sa poata trai linistiti. Ce se gandi insa Sf. Ilie: nici una, nici doua, fura zapisul de la diavol si o rupse la fuga in cer. Dracul se lua dupa dansul, il apuca pe Sf. Ilie de picior… carnea s-a rupt din piciorul sfantului si a ramas in mana diavolului care a picat din nou pe pamant. De atunci Sf. Ilie a ramas, ca si noi, cu acea scobitura in talpa piciorului, caci, cum se vede, talpa nu-i otova. Pentru asta Dumnezeu i-a multamit indeajuns, dar, stiind ca diavolul nu are sa-l mai lase in pace, i-a dat tunetul si trasnetul pe seama'.

"Cum se apuca dracii de zavistii, de rascolesc norii, Santilie inhama caii la caruta, pleaca prin cer si incepe sa trasneasca dupa ei. Ei, cand il aud, fug de se prapadesc si se pituleaza pe unde pot. Dracii se pituleaza mai mult dupa caini si se vara in capre. De aceea, pe vreme de furtuna, nu e bine sa lasi caini si capre pe alaturi, nici sa stai pe la stramtori, pe unde poate sa treaca vreun drac, ori sa te pitulezi prin scorburi, ca se poate intampla sa fie vreun drac pitulat acolo, si cand va trasni pe drac, te trasneste si pe tine.


 Ferestrele si usile caselor sa nu le lasi deschise, ca poate sa se aciueze vreo spurcaciune de drac in casa si s-o trasneasca. Dracul trage mai mult la carpen si de aceea e bine sa nu pui la casa lemn de carpen ori sa te adapostesti sub carpeni in vreme de furtuna. Mai bine sa te ploua decat sa te duci la adaposturi, ca la adaposturi se duc si dracii.'


Autor: Iulia Gorneanu 

miercuri, 2 iulie 2014

CAND A FOST SA MOARA STEFAN



Astăzi se împlinesc 510 ani de la moartea domnitorului moldovean Ştefan cel Mare (1457-1504).
 În ziua de 2 iulie marele voievod este pomenit ca sfânt. 
Cred că nimic nu este mai potrivit pentru această zi decât poezia scrisă de Șt. O. Iosif CÂND A FOST SĂ MOARĂ ȘTEFAN



Când a fost să moară Ștefan,
Multă jale-a fost în țară:
Câte brațe-n deznădejde
Către cer nu se-nălțară?

Câte jertfe la altare,
Câtă smirnă și tămâie,
Pentru ca viteazul Ștefan
Viu și teafăr să rămâie!

Se părea că nici pământul
Nu se-ndură să-l primească,
Pe acel ce-a fost preavrednic
Peste tot să-l stăpânească.

Și de groază și durere
S-a cutremurat pământul,
Ca în ziua răstignirii
Celui ce-a vestit cuvântul...
*
Când a fost să moară Ștefan,
Multă jale-a fost în țară.
Cine ar putea să spună
Câte inimi sângerară?

Iarnă grea ca niciodată
Și o foamete cumplită
Se-abătură-n anul cela
Peste țara lui iubită.

Însă nici pe patul morții
Nu putea s-o dea uitării
Cela ce pe drept fusese
Poreclit: Părinte-al Țării...

Lângă patul său chemându-i,
Mângâie pe toți sărmanii,
Plâng și îi sărută mâna
Văduvele și orfanii.

Plâng și-l binecuvântează,
Și se-ntorc pe la căminuri,
Iar boierii zi și noapte
Stau la patul său de chinuri...

*

 
Când a fost să moară Ștefan,
Multă jale-a fost în țară:
Lângă patul său de chinuri
Toți boierii s-adunară.

În ceardac cerând să-l ducă,
A luat în mâini ocheana,
Să mai cate încă-odată
La Moldova lui, sărmana!

Și de ce-a văzut într-însa
L-a cuprins întâi fiorul —
În ocheana fermecată
El citise viitorul!

Veacuri negre, de urgie,
Și de lupte, și de jale,
S-arătară, într-o clipă,
Fulgerând privirii sale...

*

Vis e însă, ori aieve?
Dinspre Olt, urcând, zărește
Un vultur măreț ce-ntinde
Aripile — și-adumbrește

Toată Țara Muntenească
Și Moldova și Ardealul...
Vai! dar noapte și mai oarbă
Își aruncă-n urmă-i valul!

Dintr-o dată, fără veste,
Fața iar i se-nsenină:
Pâcla grea deschide iarăși
Gene-albastre de lumină.

Pe câmpia dunăreană
Vede oști române-n zare;
Mândru prinț din țări străine
Merge-n fruntea lor călare...

Cântece de biruință
Cresc și umplu tot văzduhul —
Ștefan-vodă-și dete duhul!...
*
Dar cu dangăt plin de jale
Mii de clopote dau veste:
„Ștefan-Vodă al Moldovei,
Ștefan-Vodă nu mai este!"

Tristă-i mănăstirea Putnei,
Porțile deschise-așteaptă
Strălucit convoi ce vine
Și spre ele-ncet se-ndreaptă.

Este Ștefan. Azi străbate
Cel din urmă drum prin țară,
Dar pe unde trece-acuma,
În măreața zi de vară,

Plânge dealul, plânge valea,
Plâng pădurile bătrâne,
Și norodu-n hohot plânge:
„Cui ne lași pe noi, stăpâne?"

EPILOG
Patru veacuri de durere
Au trecut - și-n noapte-adâncă
Doarme Ștefan, dar și astăzi
Neamu-ntreg îl plânge încă.

Și-l vor plânge codrii veșnic
Fremătând duios din ramuri,
Cât vom fi-n cuprinsul nostru
Tot iloți ai altor neamuri!

Jalnic apele l-or plânge;
Și zadarnic, multă vreme,
Din adânc de văi pierdute,
Triste buciume-or să-l cheme...

Însă când suna-va ceasul
De dreptate pentru țară,
Din mormântu-i va străbate
Vârful sabiei de pară...

Și va fi războiul mare
Între neamurile toate;
Caii, în potop de sânge,
Pân-la coame-or să înoate...

Peste noi atunci pluti-va
Duhul lui Ștefan cel Mare —
Și vom rumpe orice lanțuri,
Vom sfărma orice hotare