este asociat cu ploaia, fiind considerat stăpânul norilor, al fulgerelor, trăsnetelor şi tunetelor, pe care le foloseşte ca să trăsnească dracii sau, atunci când e supărat pe oameni, pentru că, zice-se, şi-a pierdut cojocul.
Conform unei credinţe străvechi, se spune că acest sfânt aşteaptă întotdeauna nerăbdător ziua Sa, de aceea Dumnezeu îi spune că a venit abia după ce trece, de teamă ca Sf. Ilie să nu prăpădească lumea cu fulgerele care scapără din biciul său de foc. Chiar şi aşa însă, oamenii nu sînt scutiţi deloc de ceea ce în popor se cheamă a fi “ploile de după Sântilii”, când cel care se plimbă prin ceruri în carul său de foc plesneşte şi trosneşte de supărare că Dumnezeu l-a păcălit, eveniment consemnat şi în lirica populară care spune că:
“Ziua s-a făcut iar noapte
Pe
oceanul de căldură,
Îngerii vorbesc în şoapte
De un sfânt cu foc în gură.
Toată holda îl aşteaptă
Să mai ude colbul ţării,
Cu bulbuci de apă castă
Întru împlinirea verii...”
Vară al cărei calendar privitor la astfel de sărbători mai consemnează pe
27 iulie ziua Sfântului Ilie cel mic (sau cel şchiop), numit şi „Sf.
Pantelimon”, sau “Pintilie călătorul”. Credinţa populară spune că este fratele
mai mic al Sfântului Ilie şi că el mijloceşte pe lângă marele prooroc pentru ca
acesta să nu trimită stihiile naturii asupra recoltelor.
Ca mai toate sărbătorile acestei luni, această zi se ţine pentru boli, incendii, grindină şi furtuni, ziua aceasta fiind socotită drept sfârşitul verii, dată de la care deja încep pregătirile pentru întâmpinarea toamnei.
Ca mai toate sărbătorile acestei luni, această zi se ţine pentru boli, incendii, grindină şi furtuni, ziua aceasta fiind socotită drept sfârşitul verii, dată de la care deja încep pregătirile pentru întâmpinarea toamnei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu