După o vară secetoasă, de ceva timp plouă.
Plouă mărunt, mocănește, ca toamna.
Spre seară, un curcubeu de toată frumusețea, un semicerc perfect
în binecunoscutele culori rogvaiv, domina
cerul, atât de aproape că dacă te străduiai puțin puteai să-l atingi.
Atât de aproape că aparatul de fotografiat nu a putut
să-l cuprindă în întregime în cadru.
Așa că l-am fotografiat din două ”bucăți”.
Bruma nu a căzut încă iar trandafirii își leagănă aroma
și culorile în fața casei,
la concurență cu crizantemele.
Curtea mai păstrează ceva din culorile verii cu toate că majoritatea
florilor, stăpâne în urmă cu două luni, s-au uscat.
Câteva se încăpățînează însă
să aștepte bruma.
Bătrânul măr din curtea vecinilor, își ține cu greu
ramurile doldora de fructe.
Măceșul, cu fructele roșii se uită prin gardul vecinilor.
Pârâul Drăgușina își vede liniștit de drum.
Pădurea este încă verde.
Ultimile mure mai așteaptă culegători.
O frăguță a greșit anotimpul (sau emisfera) și a înflorit.
Mistreții, cu puii deja mari sunt în căutare de hrană.
Acum stapânii pădurii sunt bureții: comestibili
sau nu.
Ne-am luat fetița și am plecat la plimbare prin pădure și
de ce nu?, la cules de bureți.
