MORA, casa noastra: BUCOVINA

URICUL LUI ROMAN I MUȘAT, CEL MAI VECHI DOCUMENT EMIS IN MOLDOVA

Referitor la "Dulcea noastra Bucovina”, mentionam existența unui uric ( hrisov) datat 30 martie 1392 si scris in cancelaria lui Roman I, Domn al Moldovei (1391-1394), după moartea fratelui său, Petru I Muşat (1375-1391) .

Prin eforturile domnitorilor Petru I Muşat (1375-1391)

şi ale lui Roman I (1391-1394), străbunic al lui Stefan cel Mare,

sudul Moldovei a fost eliberat de tătari. În 1392 Roman se intitulează: „Marele singur stăpînitor, cu mila lui Dumnezeu domn, voievod, care stăpîneşte Ţara Moldovei din munte pînă la mare”.

In document se vorbeste despre o danie facuta de voievod unui viteaz de-al sau in stravechiul pamant romanesc al Bucovinei.

Mormantul lui Roman I Voievod, strabunicul lui Stefan cel Mare, Mănăstirea Bogdana, Rădăuți

Uricul este autentificat de sigiliul Domnitorului pe care se poate vedea capul de bour cu stea între coarne și cu soarele și luna în dreapta și în stânga.

Pergamentul, redactat în limba slavonă se află la Arhivele Statului din București. Sigiliul este din ceară iar șnurul roșu de care este atârnat este din mătase.

Iată traducerea acestui hrisov:

“Marele singur stapanitor, din mila lui Dumnezeu Domn, Io Roman voievod stapanitor al Țării Moldovei, de la munte pana la mare. Am dat cu fiii mei, Alexandru si Bogdan, slugii noastre, Ionas Viteazul, pentru credincioasa slujba, trei sate pe Siret, uricul lui cu tot venitul in veac, si copiilor lui si nepotilor lui si stranepotilor lui cu tot dreptul. Numele satelor Ciordaceuti si Vladimirauti si Bucurauti.

Iar hotarul lor: din jos de la Maresauti, valul care este deacurmezisul campului pana la Siret, apoi cealalta parte a Siretului, la capatul de jos al poienii, o movila si de acolo drept peste lunca la fantana o movila si, de acolo, drept la bucovina, o movila si, de acolo, pe margina bucovinei in sus, pana la hotarul Serbescului la teiu, o movila, de acolo catre toplita, aici o movila, si, de acolo, catre Siret, movila de mijloc si, de acolo, peste Siret, in sus, pana la bucovina cea mare, pe unde iese drumul de la Dobrinauti, la capatul campului si, de acolo, pe marginea bucovinei, pe deal, la vale, pana la val. Acesta ii este tot hotarul locului.

Iar la aceasta credinta mea si credinta fiilor mei, credinta jupanului Iuga, credinta jupanului Stetco cu fratii lui, credinta Bratului Netedul, credinta lui Stanislav, credinta panului Dragus Viteazul, credinta lui Stavrici, credinta panului Vlad, a apanului Ghidea, a panului Grozea, credinta panului Costea, credinta lui Oris, credinta tuturor boierilor moldoveni. Iar pentru taria acestuia si pentru pomenire, am poruncit sa se atarne pecetea noastra cea mare, ca sa nu fie clintit, acesta, niciodata in veac. S-a scris cartea in anul sase mii noua sute deplin(= 1392 - n.a.), luna martie in 30 zile, in cetatea noastra, a lui Roman voievod”.

Sursa: Balan, Teodor, NOUI DOCUMENTE CAMPULUNGENE, Tipografia "Mitropolitul Silvestru", Cernauti, 1929

Ne aflam, asadar, in fata unui hrisov de o valoare istorica de exceptie. In el se fac referiri concrete, pentru prima data intr-un document scris cunoscut de noi, asupra unor elemente de toponimie din Tara de Sus, si anume la Codrii Bucovinei.

In toate cele patru locuri din hrisov in care sunt pomenite bucovinele ca repere menite sa delimiteze dania facuta de voievod “slugii"(slujitor - n.a.) sale este vorba de substantive comune, prin ele desemnindu-se zone paduroase, in care arborele cel mai raspandit era fagul.

Fagi nodurosi

Ceea ce se consemneaza in document prin expresiile de “bucovine" mai mici si prin “bucovina cea mare” reprezinta, in fapt, parti concrete din codrii seculari din Tara de Sus,

din Bucovina romanilor, asupra carora domnitorii Moldovei aveau dreptul sa dispuna de ele asa cum credeau de cuviinta: sa le mentina in proprietatea domniei sau sa le daruiasca celor care si-au slujit cu vrednicie tara.

Revenind la dania primita de Ionas Viteazul prin hrisovul redactat de cancelaria lui Roman I exact acum 620 de ani, este limpede pentru oricine ca omul de rind, din popor, va fi intrat in posesia unor paminturi roditoare din lunca Siretului, dar si a unor zone impadurite din codrii Bucovinei. Cum vor fi aratat acele parti de pamant romanesc, nu avem informatii concrete. Stim insa cum arata dulcea noastra Bucovina dintr-o insemnare, facuta mult mai tarziu, a ofiterului german Schneider von Weismanthel, aflat in slujba regelui Carol al XII-lea al Suediei (1697-1718):

"Padurile de fag ce sint fara seaman (numite pe romaneste Codru - Koder, iar pe slavoneste Bukovina) - nota germanul- strabat tara (Moldova - n.a.) de-a lungul si de-a latul…

Codru incepe de la Nistru…merge spre Chisinau, Iasi si Birlad pina la granita cu Transilvania, apoi de-a lungul acesteia pina spre Neamt, Suceava, pina o ia din nou de-a curmezisul pe sub Cernauti si Hotin pe Nistru…Nu este nici o alta esenta de lemn in aceasta padure de fag…Mai cresc cei mai frumosi meri,

peri,

pruni,

ciresi,

nuci,

aluni

si alti asemenea pomi fructiferi.

Mai creste aici si multa vita salbatica…

Locuitorii mai tin in aceasta padure multe milioane de albine,

multumita carora tara este plina de miere si,

ca sa spun altfel, prin ea curge, intr-adevar, laptele si mierea…

Intr-un cuvint, aici nu se duce lipsa de nimic”, incheie ofiterul german.

Manastirea Sucevita

Nu este de mirare ca un tinut romanesc atat de frumos, de bogat si de binecuvintat de Dumnezeu, cum este Bucovina,

avea sa starneasca, in atatea si atatea randuri, poftele hraparete ale imperialilor, fie ca acestia erau de sorginte habsburgica, fie ca erau rusi. Dar In ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei, Bucovina romaneasca,

atestata pentru prima data documentar in urma cu peste mai bine de 6 veacuri,

a continuat si continua sa ramana pentru poporul nostru un pamant stramosesc, asa cum se consemneaza, de altfel, si in hrisovul emis de voievodul Roman I la data de 30 martie 1392. Scria parca anume pentru a dainui peste timp, documentul la care ne-am referit are urmatoarea incheiere: “Iar pentru taria acesteia si pentru pomenire, am poruncit sa se atirne pecetea noastra cea mare, ca sa nu fie clintita, aceasta, niciodata in veac”.