MORA, CASA NOASTRA

Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!

Ati muncit din greu toata saptamana si ati vrea sa va relaxati in mijlocul naturii, departe de tumultul orasului, dar avand confortul de acasa...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!
Aveti de sarbatorit un eveniment in familie, v-ati adunat un grup de prieteni si vreti sa petreceti intr-un cadru intim...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!
Ati plecat din tara si va este dor de mancarea traditionala romaneasca, de traditii, de obiceiurile noastre...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!
Sunteti strain si vreti sa cunoasteti meleaguri, traditii si obiceiuri diferite de ale voastre...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!

Se afișează postările cu eticheta bogatiile toamnei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bogatiile toamnei. Afișați toate postările

sâmbătă, 27 octombrie 2012

ÎNCEPUT DE OCTOMBRIE LA SUCEVIȚA


După o vară secetoasă, de ceva timp plouă.
Plouă mărunt, mocănește, ca toamna.
Spre seară, un curcubeu de toată frumusețea, un semicerc perfect  în binecunoscutele culori rogvaiv, domina cerul, atât de aproape că dacă te străduiai puțin puteai să-l atingi.
Atât de aproape că aparatul de fotografiat nu a putut să-l cuprindă în întregime în cadru.
Așa că l-am fotografiat din două ”bucăți”.

Bruma nu a căzut încă iar trandafirii își leagănă aroma și culorile în fața casei,

 la concurență cu crizantemele.

Curtea mai păstrează ceva din culorile verii cu toate că majoritatea florilor, stăpâne în urmă cu două luni, s-au uscat. 

Câteva se încăpățînează însă să aștepte bruma.

Bătrânul măr din curtea vecinilor, își ține cu greu ramurile doldora de fructe.

Măceșul, cu fructele roșii se uită prin gardul vecinilor.

Pârâul Drăgușina își vede liniștit de drum.

Pădurea este încă verde.

Ultimile mure mai așteaptă culegători.

O frăguță a greșit anotimpul (sau emisfera) și a înflorit.

Mistreții, cu puii deja mari sunt în căutare de hrană.

Acum stapânii pădurii sunt bureții: comestibili

sau nu.

Ne-am luat fetița și am plecat la plimbare prin pădure și de ce nu?, la cules de bureți.


sâmbătă, 3 decembrie 2011

CONSERVELE ŞI MURĂTURILE - PARTE A TEZAURULUI CULINAR TRADIŢIONAL BUCOVINEAN




Puţine doamne mai au astăzi timp, sau poate voinţă, să facă conserve şi murături pentru iarnă, când supermarketurile se întrec în oferte de asemenea produse, care de care mai aspectoase, nu la fel de sănătoase însă.

La noi, în Bucovina, poate şi pentru că iarna ţine aproape 6 luni,  conservele şi murăturile constituie o componentă importantă a tezaurului culinar tradiţional.
De altfel, orăşelul Milişăuţi  (cum vii dinspre Suceava spre Rădăuţi, apoi Suceviţa) este cunoscut încă din anii ‘50 drept "capitala" verzei murate.

Varza murată este recomandarea profesorului Gheorghe Mencinicopschi în cazul în care la masă sunt mâncăruri grele. "Antioxidanţii din murături previn apariţia nitrozaminelor cancerigene rezultate în urma digestiei cărnurilor sau a prepa¬ratelor din carne, precum şi oxidarea grăsimilor alimentare ingerate. Grăsimile oxidate sunt agenţi procancerigeni recunoscuţi", ne avertizează specialistul nostru. 

Pentru noi, cei din Suceviţa,  Milişăuţi este cel mai apropiat bazin legumicol, astfel, cum vii sau pleci spre Suceava, milişăuţenii te întâmpină la poartă cu bogăţia de legume proaspete sau conservate, funcţie de anotimp: varză proaspătă sau murată, castraveţi, proaspeţi sau muraţi, gogoşari, cartofi, ceapă şi usturoi, fasole.

Precum se ştie, unele legume şi fructe rezistă foarte bine în sezonul rece dacă sunt depozitate în condiţii bune, dar altele sunt serios afectate de trecerea vremii şi astfel este nevoie să se recurgă la metode alternative de conservare şi depozitare.

Pregătirea murăturilor pentru iarnă este un proces foarte bine cunoscut şi transmis din generaţie în generaţie.

Se pare că originea acestui procedeu provine  de la marinarii din vechime, care aveau nevoie de o modalitate utilă de a păstra alimentele proaspete pe intervale lungi de timp şi astfel au apelat la această metodă inedită de conservare a hranei, în baie de saramură.

În esenţă, soluţia folosită pentru conservarea alimentelor prin murare este formată din apă şi sare, uneori apelându-se şi la oţet, condimente diverse sau chiar uleiuri vegetale. Amestecul bine dozat de apă şi sare este atât de eficient încât ucide toate bacteriile, legumele  păstrându-se totuşi la o valoare nutritivă ridicată pentru luni lungi de zile.

 Aceasta şi pentru că se apelează şi la condimente cu proprietăţi antimicrobiene atât pentru a purifica alimentele conservate cât şi pentru a le da un gust deosebit. 

Usturoiul, mărarul, cimbrul, seminţele de muştar, boabele de piper negru, scorţişoara, cuişoarele, dafinul şi alte ierburi si condimente se folosesc de multă vreme la prepararea murăturilor.

Totuşi, ceea ce face ca murăturile noastre să fie deosebite este apa limpede de izvor şi saramura adusă de la Salina Cacica, din apropiere, care nu conţine iod

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

DELICII BUCOVINENE PENTRU IARNĂ - PARTEA I - ZACUŞTI ŞI SALATE

Cum la Suceviţa iarna ţine 6 luni, am avut grijă să depozităm în cămară ceva din bogăţia de arome şi culori ale verii şi ale toamnei.


Aşa că ne-am străduit  să umplem cămara cu conserve,

 unele pregătite după reţete vechi din zonă, 

altele, după reţete "împrumutate" de prin ţară sau chiar de pe alte meleaguri, mai îndepărtate.

Chiar dacă anul acesta a fost unul secetos şi ciupercile au fost mai puţine decât în alţi ani, din cămara noastră nu lipsesc ciupercile şi  bureţii de pădure, aşa cum am arătat într-o postare anterioară. 

Zacuştile, 

stau la loc de cinste , aliniate pe rafturi, fie că sunt pregătite după reţeta tradiţională

 fie îmbunătăţite cu opintici,


 sau dietetice, fără ceapă călită, aşanumitul “ajvar” mediteranian,

 cu adaos de alte legume ( morcovi)

 sau binecunoscuta tocană de legume.


Pentru vegetarieni şi nu numai am pregătit un delicios ghiveci de legume ce poate fi consumat ca atare sau ca garnitură lângă orez, fripturi sau pentru diferite preparate: orez cu legume, ciorbe, tocaniţe şi chiar la fripturi cu legume la tava.

Din opintici şi rîşcovi am pregătit pentru iarnă o salată delicioasă,

 combinaţi cu ceapă tocată, gogoşari, morcovi şi măsline, bună de savurat  doar peste câteva săptămîni, pentru că abia atunci se macerează.

Salata de crudităţi, cu gogonele, ceapă morcov.

Salata de ardei copţi
Salata mediteraniană

Salata de sfeclă roşie cu hrean sau fără


vineri, 14 octombrie 2011

OCTOMBRIE, FLORI SI FRUCTE LA SUCEVIŢA

Octombrie-a lasat pe dealuri
Covoare galbene si rosii.
Trec nouri de argint in valuri
Si canta-a dragoste cocosii.


Ma uit mereu la barometru
Si ma-nfior cand scade-un pic,
Caci soarele e tot mai mic
In diametru.


Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice si mai
Subtile...

Intarziată fara vreme
Se plimba Toamna prin gradini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.


Si cum abia pluteste-n mers
Ca o marchiza,
De parca-ntregul univers
Priveste-n urma-i cu surpriza, -

Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnisoara
S-a-ngalbenit, s-a zapacit
Si de emotie-a-nflorit
A doua oara...

Octombrie  de George Toparceanu