CĂMARA NOASTRĂ

TOAMNA LA SUCEVIŢA 1

Iat-o!... Sus în deal, la strungă,
Aşternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,
Zâna melopeelor,
Spaima florilor şi Doamna
Cucurbitaceelor...

……………………………………………

Aşa anunţa Topârcenu sosirea toamnei.

Este poate cel mai frumos anotimp, cel mai colorat, cel mai parfumat, cel mai bogat, cel mai….

La Suceviţa este cu totul deosebită:

În curte au înflorit crizantemele,

În livezi s-au copt merele, 

prunele,  

gutuile,

perele.

Se simte aroma nucilor şi a alunelor coapte.

Pădurea te-mbie cu ultimile fructe din anul acesta:

zmeura şi murele

merişoarele,

păducelul,

coarnele,

măceşele,

coacăzele,

afinele.

Toate au fost pregătite să ia loc pe rafturi, în cămara noastră, sub formă de gemuri, compoturi, dulceţuri, lichioruri şi siropuri. 

Şi toate bio...

CĂMARA NOASTRĂ - partea I - AFINELE        

Pentru că tot a venit toamna, cel puţin în calendar, fiindcă afară este încă frumos, o să vă arăt câte ceva din ceea ce am pregătit din darurile naturii şi în special ale pădurii.

O să încep cu afinele, cele mai cunoscute dintre fructele de pădure.

Afinul sub formă de tufă cu flori şi fructe în diverse stadii de coacere

Aceste fructe, care se pare că au fost folosite în hrana omului chiar cu 3.000 de ani înaintea erei noastre, au o mulţime de beneficii pentru corpul uman, în aproape orice formă s-ar consuma.

Vă invit la un mic dejun cu afine

Afinele sunt folosite de secole pentru efectele lor terapeutice şi aduc beneficii în foarte multe domenii ale sănătaţii.

O delicioasă dulceaţă

Afinele nu sunt doar delicioase, ci sunt şi foarte bogate în fibre şi nutrienţi. 

S-a dovedit că scad presiunea sanguină, că apără împotriva procesului de oxidare celulară şi studii recente au demonstrat faptul că afinele te ajută să scapi de grăsimea din zona abdominală.

Afinele sporesc vederea, mai ales pe timp de noapte.

Astfel, se spune că în timpul celui de-al doilea război mondial, membrii corpului francez de luptă care plecau noaptea în misiuni de comando mâncau o mare cantitate de afine inaintea misiunii, pentru că le sporea acuitatea vizuală.

Tot referitor la ochi, afinele, conţinând nivele ridicate de vitamina A si C, pot chiar preveni sau ajuta la tratarea anumitor boli de ochi, cum ar fi retinita pigmentoasa, glaucomul sau miopia.

De asemenea, consumul de afine scade nivelul zahărului din sânge, ele fiind astfel indicate pacienţilor ce suferă de diabet, putand chiar reduce dependenţa de insulină.

         Datorită efectelor antioxidante ale vitaminelor şi celorlalţi compuşi nutritivi din aceste fructe, afinele protejează împotriva oxidării celulelor, reducând astfel riscul pierderilor de memorie ce apar odată cu înaintarea în vârstă, şi chiar maladiei Alzheimer.

 Mai mult, substanţele din afine luptă şi împotriva infecţiilor tractului urinar (cum ar fi cistita), iar consumul regulat de suc de afine (un pahar pe zi) elimină riscul infecţiilor urinare.

Ceaiurile de afine ajută la calmarea problemelor tractului digestiv, vindecarea mai rapidă a leziunilor sau reducerea inflamatiilor laringelui în cazul gripei, răcelii sau unor alergii.

Şi, nu în ultimul rând, afinele stimulează apetitul şi se indică folosirea lor în cazul copiilor mici, mofturoşi şi a persoanelor de vârsta a treia.

CĂMARA NOASTRĂ - partea II - MĂCEŞELE

Tufele cu flori rozalii primavara şi cu fructe roşii ca sângele din august şi până ce cade zăpada şi dă îngheţul, se găsesc din abundenţă la Suceviţa, încântând privirea prin pata de culoare pe care o ofera la vremea cand iarba se pârjoleşte şi frunzele copacilor încep să cadă .

Măceşul, căci despre el este vorba, este strămoşul sălbatic al numeroaselor varietăţi de trandafir.

Face parte din grupa „fructe de pădure”, deoarece producţia de măceşe se obţine aproape în exclusivitate de la plantele spontane. La noi în ţară întâlnim 51 de specii spontane sau cultivate, dintre care măceşul de munte (Rosa pendulina L) este poate cel mai valoros, pentru că are un conţinut de 10 ori mai mare de vitamina C decât măcesul obisnuit (Rosa canina L.)

Rosa pendulina

 În diferite zone ale ţării, măceşul este cunoscut sub mai multe denumiri populare ca: răsură, cacadâr (în Bucovina),   mărăcine, rug, sipică, trandafir sălbatic, gheara mâţei, zgorghin.

Numele ştiinţific al măceşului (Rosa canina) a fost dat de reputaţia plantei de a vindeca muşcăturile de câine turbat.

Măceşul este una dintre frumoasele podoabe ale dealurilor, fiind eficace pentru sănătatea omului, în primul rând pentru vitaminizarea organismelor slăbite şi apoi pentru prevenirea şi combaterea multor afecţiuni maladive (cardiovasculare, renale, genitale, digestive, nervoase şi pulmonare).

Legenda aminteşte despre grecii antici care susţineau că Afrodita, zeiţa frumuseţii, dragostei, căsătoriei şi a fertilităţii, era îndrăgostită de frumosul Adonis. Acest cuplu nu a fost pe placul lui Marte, zeul războiului, care o dorea pe Afrodita pentru el. Când Marte a vrut să-l omoare pe Adonis, atunci Afrodita a fugit în ajutorul iubitului ei, dar s-a înţepat într-un măceş ghimpos. Picăturile din sângele ei au căzut pe petalele alb-roze ale florilor de măceş şi astfel au apărut frumoşii trandafiri roşii şi parfumaţi.

Rosa canina

Maceşele reprezintă un adevarat depozit de vitamina C (acid ascorbic si acid dehidroascorbic), avand un continut de 50 de ori mai bogat decat lamaile, de 100 de ori mai bogat decat ciresele, visinele si mandarinele şi de 200 de ori mai bogat decat merele. Iar daca vorbim despre macesul de munte, continutul este înca de 10 ori mai mare. În acelaşi timp, acizii din măceşe, îndeosebi acidul malic si acidul citric, contribuie la stabilizarea vitaminei C.

Fitoterapeutul Eugen Giurgiu  precizează că, pe lângă efectele diuretice, măceşele menţin buna funcţionare a vaselor capilare şi normalizează circulaţia sangvină.

Culoarea lor rosie, extrem de vie, gustul dulce-acrisor, inviorator, inspira sanatate chiar de la prima vedere, astfel ca au atras atentia asupra lor inca din cele mai vechi timpuri. Despre efectele vindecatoare ale maceselor exista dovezi scrise deja in urma cu mii de ani. Medicii din Grecia si din Roma Antica, din India si din China le elogiaza virtutile terapeutice in tratate pastrate pana in zilele noastre. La fel, beneficiile maceselor sunt cunoscute si in traditia noastra popular.

Preparate pentru alimentaţie

Flori şi seminţe

De la măceş putem valorifica şi florile proaspete.

- Petalele de măceş se folosesc  pentru ceai, indicat  în afectiunile ficatului, rinichilor şi pentru apa de flori de măceş.

Sunt acele minunate flori roz cu cinci petale.

-  O infuzie din aceste flori reprezintă un laxativ eficient pentru copii. Cine doreşte, îndulceşte ceaiul cu o linguriţă de miere.

- Infuzia din flori de Măceşe şi decoctul din seminţe de măceşe sânt indicate în boli de ficat, de rinichi, în dizenterie, constipaţie şi hemoptizii (scuipări de sânge).

Fructul este însă cea mai valoroasă parte a plantei.

- Ceaiul este foarte gustos şi reconfortant, are culoarea roşie, gust acrişor şi miros plăcut de vanilie, ceea ce îl face indicat să fie folosit în locul ceaiului chinezesc (verde sau negru).  

Ceaiul combate anxietatea, palpitaţiile, greţurile, paraziţii intestinali şi creşte secreţia biliară, fapt care-l recomandă  în afecţiunile ficatului.

- Infuzia fără fierbere este indicată pentru a nu distruge vitaminele; îndulcit cu miere de albine şi îmbunătăţit cu zeamă de lămâie după gust, se consumă câte 2-3 ceaiuri pe zi, mai ales dimineaţa împotriva răcelii, în timpul iernii şi la începutul primăverii.

- Băutura răcoritoare din măceşe se prepară din fructe zdrobite cu adaos de  zahăr sau miere şi se consumă câte 2-3 căni pe zi, ca băutură vitaminizantă rece, eventual cu adaos de lămâie, miere de albine, frunze şi flori de tei, pentru a mări efectele benefice.

- Consumul în stare proaspătă foloseşte măceşe bine spălate de la care s-au îndepărtat seminţele şi perişorii, pentru a evita mâncărimile pielii sau ale mucoaselor. Conservarea fructelor se face sub formă uscată sau ca pastă şi sirop care se păstrează în borcane bine închise.

- Tinctura de măceşe se prepară din o parte măceşe şi 5 părţi alcool de 60 de grade se consumă câte 40-50 picături pe zi, având efecte sedative, contra nevrozei anxioase.

Se mai prepară din pulpă de măceşe (fără sâmburi) amestecate cu zahăr sau miere şi lăsate la macerat 5-6 zile până la obţinerea unui suc roşu; se adaugă alcool de 60 de grade, se mai macerează încă 2-3 zile după care se strecoară în sticle închise la culoare, folosindu-se circa 30 picături înainte de culcare.

- Vinul (cidrul) de măceşe este o băutură excelentă, vitaminoasă, cu proprietăţi tonice şi antiinfecţioase. Se prepară din fructe coapte, bine spălate şi trecute prin măşina de tocat, cu adaos de sirop din zahăr şi zeamă de lămâe şi  puţină drojdie de bere. Consumat câte un păhărel zilnic, dimineaţa pe stomacul gol, constituie un remediu deosebit de eficace în normalizarea circulaţiei sângelui, în menţinerea tonicităţii vaselor capilare, în combaterea litiazei şi infecţiilor urinare, iar extern este un minunat balsam pentru răni.

- Siropul din pulpă de măceşe se păstrează în sticle la frigider şi se consumă câte 3 linguri pe zi, cu efecte deosebite în boli infecto-contagioase, diaree, viroze, precum şi la aromatizarea salatelor şi a îngheţatei. Dacă se adaugă şampanie devine un aperitiv foarte plăcut, uşor acidulat şi vitaminizant, fiind indicat pentru bolnavi convalescenţi şi copii, mai ales în anotimpul rece.

- Lichiorul de măceşe se consumă cu rol stimulator şi întăritor pentru vârstnici.

- Jeleul de măceşe se prepară din fructe tăiate în jumătate şi curăţate de seminţe şi perişori; se păstrează în borcane păstrate la rece din care se consumă zilnic, fie pe pâine, fie amestecat în iaurt, având rol de a preveni răceala şi de a mări puterea de apărare a organismului.

- Pelteaua din măceşe bine maturate, se recomandă persoanelor astenice şi copiilor bolnavi de diaree.

- Pasta, marmelada şi dulceaţa din măceşe se obţin din fructe coapte, fără seminţe şi perişori şi coaja unei lămâi. După ce se amestecă cu grijă, se păstrează fără conservanţi chimici şi sunt preferate la consum pentru gustul plăcut, dulce-acrişor şi vitaminizant.

Se apreciază că o linguriţă de pastă sau marmeladă de măceşe, consumată zilnic, acoperă necesarul de vitamină C pentru un adult. În caz de boală, cantitatea se va mări de 4-5 ori, diluându-se cu apă sau amestecându-se în piureuri. Câteva kilograme de pastă de măceşe, de cătină albă şi de coacăze negre pot asigura toate cerinţele de vitamine din cursul iernii.

- Un desert vitaminizat se obţine din pastă de măceşe, care se freacă cu brânză dietetică şi cu 2-3 linguri de lapte sau smântână, după care se presară nuci măcinate sau germeni de grâu încolţit.




TRANDAFIRUL,  RUDA NOBILĂ A MĂCEŞULUI

Una dintre florile cele mai iubite din lume, trandafirul a inspirat nenumarate legende şi mituri pe cuprinsul întregii lumi.

Trandafirul este floarea iubirii. El a fost creat de Chloris, zeiţa greacă a florilor şi a primăverii, din trupul neînsufleţit al unei nimfe găsite în poiana unei păduri. Chloris a cerut ajutorul lui Aphrodite (Afrodita), zeiţa iubirii, care i-a dăruit frumuseţea; Dionysos, zeul vinului, a înzestrat-o cu nectarul care i-a conferit un dulce parfum  iar cele trei graţii i-au acordat farmecul, strălucirea şi bucuria. Apoi, Zephyr , Vantul de Vest, a împrăştiat norii dintr-o suflare pentru ca Apollo, zeitatea soarelui să poata aduce căldura şi lumina asupra ei, făcand-o să înflorească. În acest fel, în mitologia grecească, a luat naştere trandafirul, încoronat apoi ca Regină a Florilor.

Prima proprietate a trandafirului este aceea de a ne încânta văzul,  mirosul, pipăitul şi în final, gustul, adică aproape toate simturile!

Frumuseţea lui neasemuită îl face rege între flori. De-a lungul timpului, oamenii i-au inchinat versuri, cantece, serbări, l-au iubit, l-au cultivat, l-au adorat. Se pare că şi astăzi, trandafirul rămâne cea mai populară floare.

În afara calităţilor sale estetice, trandafirul are nenumărate alte proprietăţi.

Astfel, mirosul inconfundabil îl face prezent în foarte multe esenţe de parfum cu nume celebre.

Dar, dincolo de toate aceste însuşiri graţioase, trandafirul este o sursă supremă de sănătate, din antichitate şi până în prezent, fiind preţuit nu numai pentru frumuseţea şi parfumul său deosebit, dar şi pentru calităţile lui vindecatoare. Medicii antici aveau dreptate cand scriau că trandafirul este un medicament natural universal. În medicina chineză şi tibetană, petalele de trandafir se foloseau pentru curăţarea ficatului de toxine, ridicarea tonusului organismului. Ceaiul aromat se recomanda pentru îmbunătăţtirea vederii, auzului şi activităţii muşchiului cardiac la persoanele vârstnice.

 În funcţie de culoarea florilor, diferă şi suferinţa care este tratată. Astfel, femeilor care nu pot avea copii,  medicina orientală le propune siropul din flori de culoare albă şi  în caz de sterilitate  masculină, siropul de flori roşii şi bordo.

Persoanele afectate de depresie erau sfătuite să-şi stropeasca zilnic locuinţa cu infuzie de trandafir.

În Grecia antică şi mai târziu în Europa, medicii foloseau apa de trandafir în cazuri de afecţiuni psihice, boli de inima şi de rinichi. Bolile de plămâni se tratau cu fumul petalelor uscate, iar bolnavilor de tuberculoză li se prescria inhalarea miresmelor de trandafiri proaspeţi.

Şi nu în ultimul rând, trandafirul este şi un aliment. Dulceaţa de trandafir, jeleul,                                                                       şer betul, siropul, apa de trandafir, lichiorul, atât de parfumate şi delicate,  sunt binecunoscute la noi ca şi în ţările Arabe de unde se pare că acesta  provine.

Petalele zaharisite alaturi de siropul de trandafir, au fost foarte apreciate în bucătăria victoriană.

Mai puţin cunoscută este noua modă gastronomică a occidentalilor, pentru care  în cele mai scumpe restaurante din New York sau Barcelona  sufleul de trandafiri a devenit unul dintre cele mai căutate deserturi .

Siropul de trandafiri este cel care da gustul baclavalelor turcesti.

Trandafirii nu sînt doar flori frumoase care ne încîntă privirea, ci pot constitui un ingredient special, care conferă un gust delicios şi exotic mîncărurilor.

Acest ingredient este folosit şi astăzi în reţetele tradiţionale indiene.
Orice desert cu trandafiri este dulce, delicat si deosebit.

Aroma de trandafiri este distinctă, iar petalele au un gust pe măsura frumuseţii lor, ele putînd fi ingrediente de bază pentru sandvişuri, supe, sosuri, garnituri, îngheţată, ceai şi chiar vin. Cu toate acestea, trandafirii rămîn faimoşi în lumea gastronomiei pentru delicioasa dulceaţă care se prepară din petalele acestor flori.

Petalele confiate decorează cu success  şi azi deserturile.

Toate petalele de trandafiri sunt comestibile, cu conditia ca florile respective sa nu fi fost stropite în prealabil. Petalele se culeg vara, cand se deschid trandafirii, înainte de a se ofili. Se îndepărtează părţile albe de insertie ale petalelor, care sunt amărui.

Bunica şi trandafirul de dulceaţă

 Trandafirii sunt adevarate pansamente sufletesti prin frumusetea si parfumul deosebit. Continutul lor însa ii recomanda si ca tratament pentru diverse afectiuni.

Ceaiul din petale de trandafiri are efect de detoxifiere. Reduce febra, calmeaza durerile asociate racelilor si creste rezistenta organismului.

Are un rol tonifiant pentru ficatul lenes daca se consuma zilnic impreuna cu menta.

Ceaiul de trandafiri te scapa de durerea de cap si constipatiile nedorite.

Petalele de trandafiri, consumate proaspete, se recomanda femeilor, pentru cresterea libidoului. Au efect afrodisiac si ajuta la buna functionare a sistemului reproducator.

Le poti consuma proaspete sau cu putina miere, pentru gust, ori sirop de artar. Le poti include chiar in salate, daca iti este greu sa consumi petalele proaspete, dupa ce le-ai spalat.

Siropurile sau apa de trandafiri au un rol astringent si sunt perfecte pentru tratarea dereglarilor stomacale.

Il poti consuma dimineata, pe stomacul gol, iar acesta va fi protejat.

Siropul are rol calmant, este un remediu perfect pentru insomnii si indeparteaza starile de oboseala si depresie. Se consuma seara, inainte de culcare si in momentele in care esti lipsit de energie si apatic.

Peste petalele proaspete adauga zahar din belsug sau miere. In timpul noptii, ele isi vor lasa siropul natural si gustos, care face minuni pentru sistemul nervos.

Otetul din petale de trandafiri are rol dezinfectant si trateaza muscaturile de insecte, taieturile si ranile deschise. Adauga otet de mere peste petalele proaspete de trandafiri si pastreaza amestecul intr-un loc calduros, cu multa lumina.

In traditia popular de la noi, din flori si fructe se prepara pasta, majun, serbet, lichioruri, bauturi racoritoare.

Uleiul se foloseste in cosmetica. Ceaiul din petale se lua contra racelii, gripei, astmului si a multor boli de piept. In Oltenia pentru tuberculoza se bea ceai din trandafir.

Roua de pe trandafiri sau apa in care se tineau petalele se folosea contra durerilor de ochi. Apa de trandafiri cu apa de pelin, se lua pentru durerile de inima. Ceaiul de trandafiri se bea contra durerilor de stomac. Trandafir fiert cu pelin se lua pentru dureri de pantece si sale. Otetul de trandafiri se dadea sa-l miroase cei lesinati.

 Dulceata de trandafiri se dadea celor bolnavi de piept sa se intareasca, iar siropul se lua ca laxativ. De durere de spate se pisau bine la un loc flori de trandafir, radacina de bujor si tamaie alba apoi se amestecau cu undelemn si se ungeau bolnavii cu el.

Trandafirul alb (Rosa alba) era un leac frecvent pentru scurgerile feminine (leucoree). La Borşa florile se fierbeau în lapte dulce şi se bea câte o ceaşcă la astm. Petalele puse într-un vas cu apă se foloseau pentru spălarea ochilor bolnavi, mai ales la dureri.

DULCEŢURI...

       

Bucovinenilor  le plac lucrurile bune. De aceea, nu este familie care să nu aibă în cămară câteva borcane cu dulceaţă, cu atât mai mult cu cât materia primă nu lipseşte în această parte a ţării.

     

 În afara gustului excelent, fiecare fel de dulceaţă “se mândreşte” cu o impresionantă listă de calităţi benefice pentru  organism. 

Ceai cu dulceaţă

Exista 2 tipuri de dulceaţă, care trebuie să fie păstrate neapărat în fiecare cămară , deoarece acestea sunt extrem de utile.

Dulceaţa  de zmeură

Primul loc printre cele mai utile tipuri de gem este cel de zmeură . Nu este surprinzător. Zmeura în sine este cunoscută de foarte mult timp  ca un  medicament  - remediu pentru raceală şi gripă.

Se crede că ajută la scăderea febrei,  dar este, de asemenea,utilă  pentru calmarea durerilor de  gât.

Ceai  cu jeleu de cu zmeură

Dacă sunteţi răcit,  beţi o ceşcută de ceai fierbinte, cateva linguriţe cu gem sau jeleu  de zmeură, acoperiţi-vă  cu o patură călduroasă şi transpiraţi. Febra  va scadea  la normal.

Ceai cu  gem de căline (Viburnum)

Locul al doilea este ocupat de gemul sau dulceaţa de căline, mai rar întâlnite. Dezavantajul acestui gem constă în faptul că fructele de căline au seminţe tari, care nu plac  tuturor. Cu toate acestea, nu contează. Dacă nu vă plac seminţele, apoi treceţi pur şi simplu fructele de căline  prin sită când pregătiţi gemul. Desigur, aceasta este mai dificil decât se pregăteşte un  gem obişnui însă pentru  proprietăţile benefice ale călinului,  merită.

Călina, ca  şi zmeura este foarte bună pentru răceli.

Merge bine cu miere, aşa că, la primul semn de răceală este recomandat să se bea ceai cu miere şi gem de căline. Apropo, călina (Viburnum) este, de asemenea, foarte utilă pentru piele. Aceasta ajută la reducerea inflamaţiilor, cum ar fi de exemplu cele  cauzate de  acnee.

Gem de caise

Unul dintre cele mai iubite şi foarte populare  gemuri este cel de caise. Aceste remarcabile fructeincredibil de bogate  în substanţe naturale, în special vitaminele care ajută la îmbunătăţirea memoriei şi a funcţiei cerebrale, dar, de asemenea, au tendinţa de a ridica nivelul de hemoglobina din sânge, îmbunătăţind astfel funcţionarea inimii şi ajută la prevenirea anemiei.

Ceai cu dulceaţă de caise

Dulceaţa  de caise este recomandată  pentru  cei care suferă de tulburări  ale funcţiei  de  digestie.

Ceai cu dulceaţă de cireşe

Dulceaţa de cireşe

Se pregăteşte  cu sâmburi şi fără sâmburi, ca şi cea de vişine, dar în contrast cu vişinile, cireşele trebuie opărite în apă clocotită timp de 2-3 minute, apoi răcite în apă rece. Pentru a adăuga un plus de savoare,  la sfârşitul termenului de  preparare se adaugă în dulceaţa de cireşe un  praf de vanilie.

Ceai cu dulceaţă de vişine

Amintiri îndepărtate despre fructele roz ce clocoteau  … evocarea  bunicii mele făcând  gem de vişine, mă trimit din nou în copilărie.

Fructele rubinii, încreţite de atîta fiert, siropul gros, învăluindu-le delicat ... saluturi de vară într-un borcan de sticlă, fac ca în serile lungi de iarnă să-ţi  aminteşti  despre căldura şi generozitatea   livezii.

Cui nu-i  plac vişinile  coapte şi dulci? Toată lumea este conştientă de beneficiile sale? Boabele suculente cu pulpa vişinie şi un sâmbure lemnos în interior sunt  bogate în vitamine B, benefică pentru sănătatea pielii, esenţială pentru buna funcţionare a sistemului nervos.

Vitamina A, care se găseşte în fructe este utilă pentru dinţi, oase şi măreşte acuitatea vizuală şi multe altele.

Ceai cu dulceata de vişine

Dulceaţa de coacăze (agrişe)

Agrişele, ca orice fruct de pădure conţin cantităţi mari de vitamine şi minerale. Dar una dintre proprietăţile cele mai utile este aceea de a întări pereţii vaselor sanguine.

Dulceaţa de coacăze roşii

Dulceaţa de coacăze este  remediul cele mai comun pentru tratarea răcelilor. Şi pe bună dreptate. Uleiurile volatile, conţinute în coacăze, ucide virusul gripal, în timp ce vitamina C ajutăorganismul să-şi recapete rapid puterea.

Ceai cu dulceaţa de coarne

Toamna, atunci cand oamenii trebuie să învingă răceli şi depresii, boabele de coarne sunt mai  necesare ca niciodată.

Ele întăresc  sistemul imunitar si menţin un tonus ridicat.

Şi dacă totuşi v-aţi îmbolnăvit, sucul, decoctul, dulceaţa sau gemul de coarne ajută la scăderea febrei, au efect antiinflamator şi elimină bacteriile.

Coarnele sunt de nepretuit şi pentru sistemul digestiv: ajută la vindecarea tulburărilor  intestinale, bolilor inflamatorii ale stomacului şi de asemenea, cresc apetitul.

Şi pentru a ne putea  bucura de gustul fructelor  tot timpul anului, putem pregăti o dulceaţă de coarne delicioasă, care ne va  reumple de vitamine iarna, la fel ca şi vara

Şi câteva lucruri mai interesante despre coarne: In Primul Razboi Mondial boabele coapte de coarne au fost  folosite cu succes pentru a combate scorbut ul, această boală teribilă. Astăzi,  coarnele "în toate variantele" se folosesc în dieta necesară  tuturor călătorilor şi chiar astronauţilor.

Ceai cu gem

Dulceaţa de caprifoi 

Dulceata din boabe de caprifoi tratează hipertensiunea arterial, beriberi şi alte boli.

Cu un pumn de caprifoi puteţi scade tensiunea arteriala rapid şi inofensiv.

Dulceaţa din boabe de caprifoi poate fi o modalitate minunată pentru a scăpa de boli, cum ar fi bronsita, răceli, dureri în gât, gripă şi alte boli ale tractului respirator superior.

Dulceaţa de căpşuni

Nimic nu incalzeste sufletul ca o delicatesă dulce cum este dulceaţa de căpşuni cu aroma bogată de vară

În afară de gustul minunat,  dulceaţa de căpşuni aduce şi o mulţime de alte  beneficii. Aceasta rezidă din faptul  că, la fel ca orice altă dulceaţă, căpşunile păstrează majoritatea vitaminelor şi mineralelor din fructele proaspete.

Dulceaţa de piersici

Care sunt utilităţile piersicilor?

Piersicile se recomandă a fi utilizate în bolile de inimă, rinichi şi reumatism.

Aceste fructe aduc corpului uman necesarul de micronutrienţi şi au un efect calmant.

Piersicile au un efect benefic  pentru constipaţie şi îmbunătăţesc digestia.

Fructele sunt sărace în calorii, făcându-le astfel un produs dietetic.

O piersică conţine în medie 40-45 calorii.

Dieta cu piersici permite ca în timp scurt să scăpaţi de  kilogramele in plus, iar vitaminele continute în piersici, ajută la îmbunătăţirea digestiei şi este benefică pentru piele.

De asemenea, consumul de piersici îmbunătăţeşte semnificativ calitatea părului, eliminând capetele despicate.

Gata pentru iarnă

Înafară  de aroma uimitoare, piersicile sunt fructe extrem de utile.

Fructul de piersică conţine acizii organici importanţi pentru organismul uman - acid citric şi malic.

Proprietăţile utile ale piersicilor, constau de asemenea, în conţinutul lor bogat de vitamine - C, E, K, PP.

Natură moartă cu dulceaţă

SEZONUL CIUPERCILOR

Ciupercile sînt plante inferioare din încrengătura Fungi, fiind printre primele alimente cu care s-au hrănit oamenii. În Egiptul antic, făceau parte din meniul exclusiv al faraonilor. Romanii spuneau că sînt „hrana zeilor“ şi se pricepeau să le distingă pe cele toxice, de cele comestibile. În Europa, ciupercile au început să se cultive şi să se consume frecvent după anul 1650. Astăzi, ciupercile fac obiectul cercetărilor din laboratoarele lumii, în aceste plante punîndu-se mari speranţe că vor contribui la eradicarea cancerului şi a altor maladii. Specialiştii au ajuns la concluzia că, prin extinderea cultivării acestei plante comestibile, s-ar putea rezolva în bună parte foametea în lume.

În lume există peste 100.000 de specii de ciuperci comestibile, iar în flora României cresc mai mult de 200 de astfel de specii  de fungi. Dintre ele, cam un sfert sunt deosebit de hrănitoare şi de gustoase.

Ciupercile comestibile sunt valoroase şi apreciate din punctul de vedere al alimentaţiei omului atât în situaţii deosebite cât şi în condiţiile de viaţă obişnuite. Corpurile de fructificaţie ale acestora (organele cărnoase care se consumă, de obicei cu pălărie şi picior) conţin o serie de nutrienţi benefici organismului uman.

În natură, pe lângă ciupercile comestibile se mai dezvoltă şi ciuperci otrăvitoare care provoacă intoxicaţii mai mult sau mai puţin grave. Dintre ciupercile mari, sunt mai numeroase ciupercile comestibile decât cele otrăvitoare al căror număr este în general restrâns. Însă riscul otrăvirii cu ciuperci  nu există în bucătăria noastră, pentru că le cunoaştem foarte bine şi ştim să le deosebim.

Ciupercile consituie un aliment complet cu o valoare nutritivă redusă, la care se mai adaugă şi aroma lor care le conferă calităţi apetisante apreciabile.

Ciupercile cu valoare alimentară ridicată, conţin în stare crudă, în medie: 81% apă, 3-4% protein,  6% glucide energetice (trehaloză, glucoză, glicogen), 1,5% glucide neenergetice (celuloză şi chitină), vitamine (complexul B, provitamine A, vitamina D), minerale (potasiu, cupru, iod, fier , magneziu, mangan, fosfor, sodiu, clor, zinc, siliciu). Ciupercile sunt sărace în calciu dar, în schimb conţin destul de mult fosfor, cupru şi cobalt.

Ciupercile comestibile sunt sărace în lipide, iar unele dintre acestea conţin acizi organici (malic, tartric). În aceste vegetale se găsesc şi substanţe antioxidante, aşa cum este ergotioneina, compus termorezistent (nu se distruge prin fierbere), deosebit de benefic organismului uman (Ioana Tudor - stiintasitehnica.ro).

Ciupercile mai acţionează ca stimulenţi organici şi cerebrali (Jean Valnet). Ca sursă de hrană naturală nonmarină, ciuperca prin faptul că are în compoziţie iod, se dovedeşte benefică glandei tiriode.

 Ciupercile comestibile, sunt  indicate în regimurile antiurice, în regimurile vegetariene ca înlocuitor a cărnii (conţin multe proteine, însă nu toţi aminoacizii esenţiali), în regimurile specifice altor dereglaje ca: oboseală, surmenaj, astenie, stress, amnezie, demineralizări, îmbătrânire precoce.

Prin conţinutul mare în proteine şi amino-acizi pot aduce aportul necesar organismului în regimurile vegetariene, motiv pentru care au fost denumite “carnea pădurii”; pot fi consumate şi de către diabetici prin aportul scăzut de zaharuri ; studiile efectuate au demonstrat că ciupercile au proprietăţi anticancerigene, antivirale, imunostimulatoare, ajută la scaderea colesterolului ; pot reprezenta o sursa naturala de vanadiu (cu rol in procesele de crestere si reproducere, reducerea glicemiei si dezvoltarii formaţiunilor tumorale)

zacuscă, salată, marinate...

Ciupercile, o farmacie sub pălărie

Ciupercile comestibile aduc beneficii diabeticilor, anemicilor şi celor care vor să slăbească.

Chiar dacă vara şi toamna asta au fost deosebit de secetoase, vremea ciupercilor nu a trecut, mai ales ca de cateva zile  la Suceviţa plouă. E de pildă vremea ghebelor la borcan, a salatelor de râşcove. Dar şi a altor ciuperci bune de ţinut peste iarnă. De ce ar trebui să ne placă ciupercile, mai ales cele culese de noi? Pentru că sînt extrem de gustoase, hrănitoare, nu îngraşă şi aduc un aport substanţial de minerale. Pe lângă faptul că sînt un aliment delicios, ciupercile sînt folosite din cele mai vechi timpuri şi ca leac pentru diferite afecţiuni şi menţinerea sănătăţii generale. În faţa cercetătorilor, ciupercile continuă şi azi să-şi dezvăluie secretele care le conferă o nepreţuită calitate curativă.

Cea mai bună carne e ciuperca

Compoziţia chimică a ciupercilor diferă de la o specie la alta, iar în cadrul aceleiaşi specii, depinde de stadiul de dezvoltare, de substratul nutritiv pe care se dezvoltă, de partea ciupercii luată în considerare (pălărie, picior), de condiţiile de climă, dacă sînt tinere sau bătrîne. Dar, în general, ciupercile conţin apă, substanţe organice şi săruri minerale. Structura proteinelor (aminoacizii esenţiali) din ciuperci este asemănătoare cu cea din cazeina laptelui, albumina din ou, gliadina din grîu. Sînt proteine comparabile cu cele din carne, astfel că 100-200 g ciuperci uscate consumate zilnic, pot substitui carnea, menţinînd în organism un echilibru normal. Un kilogram de ciuperci uscate conţine de două ori mai multe albumine decît carnea de vită, de aproape trei ori mai multe decît carnea de porc sau decît ouăle şi de 11 ori mai multe decît laptele. Organismul omului valorifică peste 90% din albuminele ciupercilor. Deşi au o valoare nutritivă ridicată, totuşi, ciupercile au conţinut scăzut de calorii şi grăsimi. O porţie de ciuperci conţine doar 20 de calorii şi zero grăsimi, dacă sînt gătite dietetic.

Cocteil de vitamine şi minerale

Ciupercile sînt o sursă bună de complex de vitamina B (pentru piele sănătoasă şi acurateţe vizuală, stimulează producerea celulelor albe şi roşii în măduva osoasă). Ciupercile comestibile obişnuite, cultivate în crescătorii în condiţii speciale, conţin mai multă vitamina B12 decît peştele alb sau brînza. 25 de grame de ciuperci proaspete acoperă cantitatea de vitamine din grupa B, necesare unui adult, pe zi. Ciupercile conţin şi vitamina D, necesară sănătăţii părului, pielii şi unghiilor. Împreună, aceste vitamine ajută la eliberarea de stres, depresie şi oboseală, ciupercile fiind recomandate în stări de convalescenţă, anemie, surmenaj. Ciupercile sînt şi antialergice. Specia Portabella şi ciupercile albe au o cantitate semnificativă de seleniu, recunoscut pentru calitatea lui de a inhiba cancerul. Fiind probiotice, ciupercile ajută la întărirea sistemului imunitar în lupta cu factorii patogeni. Cuprul conţinut din belşug în ciuperci ajută fierul în producerea celulelor roşii, iar carenţele duc la osteoporoza şi boli cardiace. Şi potasiul aduce beneficii, echilibrînd ritmul cardiac, tensiunea arterială şi funcţiile normale ale nervilor şi muşchilor. O porţie de ciuperci albe are mai mult potasiu decît o portocală sau o roşie. Iar Portabella e mai bogată în potasiu decît un pahar de suc de portocale sau o banană.

 Hrana zeilor şi a omenirii.

Ciupercile si fructele de padure iti pastreaza inima sanatoasa

Ciupercile reprezinta o masa usoara si sanatoasa, contribuind la combaterea bolilor cardiovasculare.Un antioxidant din compozitia acestor produse vegetale, denumit ergotioneina, impiedica dezvoltarea placilor de aterom ce blocheaza vasele de sange, sustin specialistii intr-un studiu publicat de revista Men”s Health, consultata de ziare.com.Una dintre explicatiile acestui fenomen, afirma expertii de la Arizona State University, e aceea ca ergotioneina este capabila sa reduca numarul moleculeleor aderente care “insfaca” celulele ce formeaza placile de aterom din fluxul sangvin si le lipeste de peretii areterelor.Si daca alegi si un desert potrivit, ai toate şansele să ai o inimă de fier. Cei care consuma mure, zmeura si fragi au mai putine probleme cu hipertensiunea si, in consecinta, sunt mai putin expusi la afectiunile cardiace.Aceasta este constatarea expertilor finlandezi, la finalul unui studiu realizat recent. Subiectii care au mancat o jumatate de cana de fructe de padure, zilnic, dupa fiecare pranz si cina, si-au redus cu pana la 7 subdiviziuni presiunea arteriala.Responsabila de acest efect este concentratia crescuta de antioxidanti din fructele cu pricina, care creste nivelul de oxid nitric – un compus ce contribuie la ameliorarea hipertensiunii.

Dintre ciupercile comestibile  ce cresc în pădurile din apropierea Suceviţei enumerăm:

Hribul sau mânătarca este o ciupercă comestibilă deosebit de gustoasa, dacă este bine fiartă sau uscată şi dacă i se îndepărtează pieliţa pălăriei Carnea este alba, tare, cu gust si miros placut.

Pregătite pentru a fi păstrate la congelator

Buretele de mai, purtând şi alte denumiri populare, ca nicorete sau ciuperca Sfântului Gheorghe este o ciupercă comestibilă, foarte bună. Carnea speciei este albă, densă, cu miros de făină şi cu gust dulceag. Ciuperca creşte pe pajişti sau la marginea pădurii, formând adesea hore de vrăjitoare. Deoarece conţine principii hipoglicemiante, buretele de mai intră şi în rândul ciupercilor terapeutice, fiind recomandată în special diabeticilor.

uscate

Gălbiorii sau Bureţii galbeni sunt ciuperci spontane care cresc în păduri de foioase şi mai ales în cele de conifere. Având culoarea şi mirosul caisei, această specie se remarcă prin carnea galbenă, gustoasă, dulce şi fină, fiind mult apreciată şi râvnită de către gastronomi.

Râşcovii - au o pălărie convexă, apoi se întinde şi ia forma de pâlnie. Are o culoare galbenă portocalie, carnea este albă, sau galbenă, cu miros plăcut, aromatic. Latexul este roşu şi dulce. Creşte în păduri de conifere vara şi toamna; este o ciupercă comestibilă.

Ghebele  sau opinticii  au carnea albă, fragedă, cu gust si miros placut. Lamelele sunt fine, de culoare alba sau galbuie pe care se gasesc sporii ciupercii. Este o ciuperca comuna, des intalnita pe cioatele de stejar, fag si brad sau pe resturi lemnoase. Ghebele apar toamna in tufe mari formate din mai multe exemplare.

Piţa cu ciuperci de pădure

Tocăniţă din cocoşul de pe gard, cu ciuperci

Un borş cu hribi şi...

hribi cu tagliatele

Bibliografie:

http://www.terapii-alternative.com/

 Universul Padurii

Ioana Tudor - stiintasitehnica.ro

Camelia Onciu - monitorulexpres.ro

Jean Valnet - Tratamentul bolilor prin legume, fructe si cereale 

Surse foto: albume proprii şi internet

OCTOMBRIE, FLORI SI FRUCTE LA SUCEVITA

Octombrie-a lasat pe dealuri

Covoare galbene si rosii.

Trec nouri de argint in valuri

Si canta-a dragoste cocosii.

Ma uit mereu la barometru

Si ma-nfior cand scade-un pic,

Caci soarele e tot mai mic

In diametru.

Dar pe sub cerul cald ca-n mai

Trec zile albe după zile,

Mai nestatornice si mai

Subtile...

Intarziată fara vreme

Se plimba Toamna prin gradini

Cu faldurii hlamidei plini

De crizanteme.

Si cum abia pluteste-n mers

Ca o marchiza,

De parca-ntregul univers

Priveste-n urma-i cu surpriza, -

Un liliac nedumerit

De-alura ei de domnisoara

S-a-ngalbenit, s-a zapacit

Si de emotie-a-nflorit

A doua oara...

Octombrie  de George Toparceanu

ULTIMA ZI DE OCTOMBRIE, ÎNTÂIA ZI DE NOIEMBRIE

Se zice că toamna nu vine când îngălbeneşte frunza ci când se mocăneşte vremea…

Dar, după zăpada de acum câteva zile, când credeam că iarna se va instala deja,

 vremea bună a revenit.

 Tocmai bună pentru o plimbare.

Plimbarea spre pădure este o adevărată plăcere, aerul curat şi tare, adevarat izvor de sănătate.

Fiecare om trebuie să îşi gaseasca timp, să se aşeze şi să privească caderea frunzelor.

 Un vânt a aruncat departe ploaia, a luat cu el norii şi frunzele, lăsând în spate doar copacii. Aceasta e toamna.

Octombrie este o simfonie a permanenţei şi schimbării. Noiembrie preludiul iernii.

Pe dealuri, pe câmpii, în pădure şi în livezi totul capătă o nuanţă ruginie.

În pădure nu se mai aud trilurile fermecătoare ale păsărilor, deoarece ele au plecat deja şi odată cu ele au luat şi cântecele lor nemaipomenite.Dar totusi pădurile nu au rămas pustii fiindcă pomii sunt înconjuraţi de o mulţime de frunze multicolore.

Şi au mai rămas şi ciorile, 

stăncuţele,

 vrăbiile…

ciocănitoarele...

Pe lângă toate acestea se mai aude şi murmurul izvorului ce vine din mijlocul pădurii drept pe lângă casa noastră.

Liniştea se înăbuşă în sunetul cristalin al râului.

În răcoarea dimineţii, pădurea pare de aramă, poleită de razele timide ale soarelui. Toamna târzie îşi îngrămădea norii negri şi mişcători deasupra muntelui.

În curând nu se va mai auzi nici zumzetul insectelor.

Toamna se sfârşeşte pe nesimţite, ascunzând tainic mistere.

 Câmpiile şi grădinile se usucă, lăsând în urmă poveri grele.

Copacii şi-au pierdut podoaba, iar frunzişul ruginiu este aşezat în tot codrul. Vin nopţile răcoroase, iar frigul se lasă uşor, spulberând tainele ascunse ale toamnei.

 Atâtea culori atât de diferite şi totuşi atât de bine combinate, încât aproape că nu-ţi poţi crede ochilor că ceea ce vezi e aevea. 

Culori din cele mai aprinse până la tonurile cele mai pale, pasteluri cum n-ai ocazia să priveşti prea des, de la galbenul aprins la bejul pal, de la ruginiu la portocaliu, toate tonurile de verde şi încă multe altele pentru care nu sunt cuvinte a le descrie, nuanţe pe care doar natura în maiestria ei a reuşit să le aducă la desăvârşire.

Toamna are un parfum de…. împlinire…natura a rodit,  şi-a

terminat ciclul şi se pregăteşte de somn, dar ultimile flori se încăpăţânează să reziste.

DELICII BUCOVINENE PENTRU IARNĂ - PARTEA I - ZACUŞTI ŞI SALATE

Cum la Suceviţa iarna ţine 6 luni, am avut grijă să depozităm în cămară ceva din bogăţia de arome şi culori ale verii şi ale toamnei.

Aşa că ne-am străduit  să umplem cămara cu conserve,

 unele pregătite după reţete vechi din zonă, 

altele, după reţete "împrumutate" de prin ţară sau chiar de pe alte meleaguri, mai îndepărtate.

Chiar dacă anul acesta a fost unul secetos şi ciupercile au fost mai puţine decât în alţi ani, din cămara noastră nu lipsesc ciupercile şi  bureţii de pădure, aşa cum am arătat într-o postare anterioară. 

Zacuştile, 

stau la loc de cinste , aliniate pe rafturi, fie că sunt pregătite după reţeta tradiţională

 fie îmbunătăţite cu opintici,

 sau dietetice, fără ceapă călită, aşanumitul “ajvar” mediteranian,

 cu adaos de alte legume ( morcovi)

 sau binecunoscuta tocană de legume.

Pentru vegetarieni şi nu numai am pregătit un delicios ghiveci de legume ce poate fi consumat ca atare sau ca garnitură lângă orez, fripturi sau pentru diferite preparate: orez cu legume, ciorbe, tocaniţe şi chiar la fripturi cu legume la tava.

Din opintici şi rîşcovi am pregătit pentru iarnă o salată delicioasă,

 combinaţi cu ceapă tocată, gogoşari, morcovi şi măsline, bună de savurat  doar peste câteva săptămîni, pentru că abia atunci se macerează.

Salata de crudităţi, cu gogonele, ceapă morcov.

Salata de ardei copţi

Salata mediteraniană

Salata de sfeclă roşie cu hrean sau fără

DIMINEATA DE NOIEMBRIE, POFTIŢI LA UN CEAI

E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, şi mor şi-n mine –
Şi-au fost atât de viaţă pline,
Şi azi se sting aşa uşor.

ALEXANDRU MACEDONSKI

Rondelul rozelor ce mor

 

Toamna îmi îneacă sufletul în fum...

Toamna-mi poartă-n suflet

roiuri de frunzare.

Dansul trist al toamnei

îl dansăm acum,

Tragică beţie, moale legănare...

NICOLAE LABIŞ

Dans

Mi-a bătut azi-noapte

Toamna-n geam,

Mi-a bătut cu degete

de ploaie...

Şi la fel ca-n fiecare an

M-a rugat s-o las să intre în odaie.

ION MINULESCU

Cu toamna în odaie

 Şi vine toamna iar,

Ca dup-un psalm aminul.

Doi suntem gata să gustăm

cu miere-amestecat veninul.

LUCIAN BLAGA

Cântec în doi

Toamna a căzut,

Peste parcul mut.

Tainicule dor,

În zadar te alint.

Trandafirii mor.

Visurile mint.

AL.O.TEODOREANU

Lied

Va rog un ceai. Îl vreau fierbinte

Cafeaua e mai scumpa. Si nociva

Treceti-mi-l în cont. Si cu-o misiva

Sa-l platesc, aduceti-mi aminte.

C-o fi rusesc 

sau chinezesc, nu-mi pasa

Eu sunt atât: un musafir

Si mai doresc o ceasca de kefir

Sa ma retrag discret înspre terasa.

 Pe termen lung, benefic, longeviv

Din fel si fel de cunoscute poame

Cusurul lui ca nu tine de foame

Altminteri e un minunat conviv.

Un ceai de menta.

 Sau de sunatoare

Îl pot gusta si singur la adica

Mai mult pretextul daca se ridica

Problema companiei de rigoare

E tot ce ne-a ramas la îndemâna

Veninti senini: un tratament cu ceai

Spargând prognoze, depaseste ce-ai

Pus la cale-ntreaga saptamâna

Dar iată văd saloanele pustii

Şi toţi clienţii au plecat de mult

Când faci aparte pentru ceai un cult

poti sa dai greş. Şi iarăşi să revii

Păcat de convorbirea mea ratata

Pierd alţii lucruri mult mai mari şi-ncai

Îmi pare rău că nu mai aveţi ceai

Şi-am să revin desigur, altădată. 

ION UNTARU 

Fantezie la un ceai

SFÂRŞIT DE NOIEMBRIE, SĂ BEM O VOTCĂ!

E toamnă târzie cu pomii goi, 

văduviţi de veşmintele verzi, apoi galbene ori ruginii, 

de brumele, 

ploile şi 

vânturile lui 

octombrie şi noiembrie .

Doar câteva mere s-au încăpăţânat să rămână pe ramuri, festin pentru păsările cerului.

Din vârf de munţi amurgul suflă

cu buze roşii

în spuza unor nori

si-aţâţă

jăraticul ascuns

sub valul lor subţire de cenuşă

Lucian Blaga - Amurg De Toamnă

Şi pentru că sunt ultimile zile ale toamnei, 

şi pentru că afară-i frig şi soare cu dinţi, 

şi pentru că suntem vecini cu ucrainenii, iar ei cu ruşii, să bem o votkă!

Vodka … rece, uleioasa, scoasa din congelator,

 turnată în pahare reci

 şi “servită” ca la carte, cu pâine neagră de secară

 şi castraveciori muraţi …

 “Hai davai   Pentru o viaţă … activă “.

 Evident, se poate improviza, se poate servi şi cu nişte clătite cu unt 

şi somon 

şi tartinuţe cu unt şi caviar … 

”Dupa prima, nu se mananca nimic”.

 În traducere liberă – s-o dăm peste cap pe a doua, 

cât încă nu s-a încălzit… 

Eh, parcă altfel sună acordurile chitării …

CONSERVELE ŞI MURĂTURILE - PARTE A TEZAURULUI CULINAR TRADIŢIONAL BUCOVINEAN

Puţine doamne mai au astăzi timp, sau poate voinţă, să facă conserve şi murături pentru iarnă, când supermarketurile se întrec în oferte de asemenea produse, care de care mai aspectoase, nu la fel de sănătoase însă.

La noi, în Bucovina, poate şi pentru că iarna ţine aproape 6 luni,  conservele şi murăturile constituie o componentă importantă a tezaurului culinar tradiţional.

De altfel, orăşelul Milişăuţi  (cum vii dinspre Suceava spre Rădăuţi, apoi Suceviţa) este cunoscut încă din anii ‘50 drept "capitala" verzei murate.

Varza murată este recomandarea profesorului Gheorghe Mencinicopschi în cazul în care la masă sunt mâncăruri grele. "Antioxidanţii din murături previn apariţia nitrozaminelor cancerigene rezultate în urma digestiei cărnurilor sau a prepa¬ratelor din carne, precum şi oxidarea grăsimilor alimentare ingerate. Grăsimile oxidate sunt agenţi procancerigeni recunoscuţi", ne avertizează specialistul nostru. 

Pentru noi, cei din Suceviţa,  Milişăuţi este cel mai apropiat bazin legumicol, astfel, cum vii sau pleci spre Suceava, milişăuţenii te întâmpină la poartă cu bogăţia de legume proaspete sau conservate, funcţie de anotimp: varză proaspătă sau murată, castraveţi, proaspeţi sau muraţi, gogoşari, cartofi, ceapă şi usturoi, fasole.

Precum se ştie, unele legume şi fructe rezistă foarte bine în sezonul rece dacă sunt depozitate în condiţii bune, dar altele sunt serios afectate de trecerea vremii şi astfel este nevoie să se recurgă la metode alternative de conservare şi depozitare.

Pregătirea murăturilor pentru iarnă este un proces foarte bine cunoscut şi transmis din generaţie în generaţie.

Se pare că originea acestui procedeu provine  de la marinarii din vechime, care aveau nevoie de o modalitate utilă de a păstra alimentele proaspete pe intervale lungi de timp şi astfel au apelat la această metodă inedită de conservare a hranei, în baie de saramură.

În esenţă, soluţia folosită pentru conservarea alimentelor prin murare este formată din apă şi sare, uneori apelându-se şi la oţet, condimente diverse sau chiar uleiuri vegetale. Amestecul bine dozat de apă şi sare este atât de eficient încât ucide toate bacteriile, legumele  păstrându-se totuşi la o valoare nutritivă ridicată pentru luni lungi de zile.

 Aceasta şi pentru că se apelează şi la condimente cu proprietăţi antimicrobiene atât pentru a purifica alimentele conservate cât şi pentru a le da un gust deosebit. 

Usturoiul, mărarul, cimbrul, seminţele de muştar, boabele de piper negru, scorţişoara, cuişoarele, dafinul şi alte ierburi si condimente se folosesc de multă vreme la prepararea murăturilor.

Totuşi, ceea ce face ca murăturile noastre să fie deosebite este apa limpede de izvor şi saramura adusă de la Salina Cacica, din apropiere, care nu conţine iod

FRAGII ŞI CĂPŞUNELE, PRIMELE FRUCTE ALE VERII - partea I

La  începutul verii, în iunie, pe lângă multitudinea de culori dată de florile câmpului, curtea noastra se umple şi de mirosurile inconfundabile ale verii: de aroma florilor de câmp: sânziene, clopoţei şi margarete,  de aromă de fragi încălziţi de razele soarelui, de parfumul trandafirilor sub roua dimineţii , de mirosul ploii ce cade peste brazi, de mirosul proaspăt al pârâului repede de munte şi cel al fânului cosit …

şi peste toate acestea mireasma proaspătă a dulceţii de fragi şi de căpşuni, pentru că acum este sezonul lor la Suceviţa.

De-a lungul istoriei au avut semnificaţii  diverse: bunătatea, puritatea chiar şi virtutea creştină, fiind folosită de artişti ca element decorativ, 

pictată în altare şi pe  stâlpii bisericilor. În unele culturi ale lumii căpşunile sunt înzestrate cu darul unui eficient afrodiziac. Belşugul ei de seminţe au făcut din căpşună un simbol al fertilităţii. Multi dintre noi asociază căpşunile cu renaşterea, pentru că aceste fructe alaturi de cireşe sunt primele recoltate din noul an.

Delicioase, hidratante, aromate şi pline de vitamine, fragii şi căpşunile sunt o delicatesă pe toată durata anului, proaspete sau congelate.

 Aceste fructe de pădure ne rasfaţă papilele gustative, ne ajută în tratarea anumitor afecţiuni şi pot fi utilzate pe post de cosmetice naturale.

Fragii – mici şi delicioase lampioane roşii

Pădurea, în ansamblul ei, constituie un miracol pentru sănătate, binefacerile pe care le oferă fără a cere nimic în schimb putând face obiectul unor carţi întregi. Parfumate, gustoase, tămăduitoare, fructele a diferiţi arbuşti reprezintă o mică dar esenţială parte din acest complex vegetal providenţial.

Fragii de pădure sunt foarte bogaţi în minerale benefice. Este indicat, pe cât se poate, să efectuăm o cură zilnică cu aceste fructe preţioase, pentru a ne ţine în frâu stresul şi tensiunea prea ridicată.

Fragii sunt plante originare din Europa, valoarea lor fiind cunoscuta inca din Antichitate, de pe vremea grecilor si romanilor. Varietatile cultivate azi sunt hibrizi, a caror productie a inceput spre anii 1700.

Fragii aparţin familiei Rosaceelor. Printre varietăţile cunoscute  cea mai apreciată şi mai valoroasă este cea a fragilor de pădure, care produce mici fructe de la roşu aprins la roşu închis, ce apar în luna mai-iunie şi ţin până târziu în vară.

Fragii de pădure conţin multe elemente nutritive şi sunt foarte bogaţi în vitamina C, în sulf, calciu, fier, magneziu şi potasiu. Au puţine calorii: doar 27 la fiecare 100 g de fruct. 

Verii mai piperniciţi ai savuroaselor căpşuni, fragii (Fragaria vesca) le depăşesc însă pe acestea în calităţi nutritive şi mai ales curative.

Încă din perioada antichităţii, micuţele fructe cu aromă îmbătătoare şi gust care face concurenţă mierii erau cunoscute şi recomandate de către medicii vremii ca purificatoare şi reîntineritoare.

 Şi în prezent se bucură de o excelentă reputeţie, fiind utilizaţi pentru impiedicarea formării şi pentru eliminarea pietrelor la bilă, precum şi contra reumatismului şi gutei.

Regiunile preferate de frag sunt fără îndoială cele montane, căci vegetează cel mai bine pe terenuri pietroase. Se găsesc totusi, e drept ca nu aşa des, în zonele de câmpie, prin păduri şi fâneţe, tufărişuri şi aluviuni.

Fragii de pădure sunt apreciaţi pentru parfumul lor mult mai puternic şi gustul mult mai intens faţă de căpşunile cultivate. Fragii de pădure, adevarate mici şi delicioase lampioane roşii, ascunse printre frunzele inconfundabile, reprezintă o mină de virtuţi depurative şi diuretice.

Dar proprietatea lor cea mai interesantă este capacitatea de a ajuta la monitorizarea creşterii presiunii arteriale, atât de frecvent întâlnită primăvara şi în perioade de stres intens.

Consumate în cadrul anumitor cure, frăguţele au efect tonic, remineralizant, răcoritor, antigutos, hipotensor, depurativ. De asemenea, întăresc sistemul imunitar şi acţionează ca laxativ uşor şi excelent reglator al funcţiei hepatice, al sistemului nervos şi al glandelor endocrine.

Fragii sunt recomandaţi în regimuri dietetice de slăbire şi în alimantaţia diabeticilor, cu condiţia să fie consumaţi în stare naturală, pe post de gustare la jumătatea dimineţii sau între prânz şi cină.

Cunoscute şi sub numele de frăguţe, aceste fructe contin 90% apă şi oferă de asemenea proteine, minerale, vitaminele B, C, E si K. Aportul important de antioxidanţi, pe care de altfel îl oferă toate fructele de pădure, fac fraguţele ideale pentru lupta cu timpul.

Fraguţele se pot folosi ca şi cură de detoxifiere: timp de 10 zile se consuma 150g-300g de fragi dimineaţa, pe stomacul gol, cand puterea de absorbtie a elementelor nutritive şi de detoxifiere a organismului este la apogeu.

În lupta cu timpul, fraguţele pot fi folosite ca şi mască pentru faţă, efectul fiind anti-rid şi de catifelare a tenului: se piseaza cât mai fin cateva fraguţe şi se întinde pasta obţinută pe tenul curaţat în prealabil; se clăteşte cu apă călduţă dupa 15-20 minute.

FRAGII ŞI CĂPŞUNELE, PRIMELE FRUCTE ALE VERII - partea a-II-a

Căpşunile,  “prinţesele verii”

Pentru că vara începe cu căpşunile şi luna iunie este prin excelenţă sezonul căpşunilor, să aducem un omagiu acestui fruct minunat care poate primi uşor titlul de “prinţese ale verii”.

Căpşunile, aceste minunate plante, ne impresionează şi ne încântă în egală măsură, prin colorit şi parfum, prin eleganţa şi prin multiplele utilităţi în viaţa oamenilor.

Poate confunda cineva acest gust? Sigur că nu. Cui nu-i plac capsunile?

În realitate, căpşunii cultivaţi sânt soiuri de Fragi cu fruct mare.

Primele căpşuni au apărut în Franţa la sfârşitul secolului 18 şi de atunci au câştigat teren, devenind chiar un fruct al pasiunii şi romantismului.

Capşunele sunt fructele folosite în cele mai variate ocazii. Datorită formei lor de inimă au simbolizat iubirea considerandu-se a avea şi calităţi afrodiziace.

Căpşunile se pot consuma crude, 

în deserturi, 

congelate 

sau uscate cu cereale. Datorită conţinutului de vitamine şi minerale, căpşunile sunt recomandate pentru detoxifiere şi în cazuri de anemie.

Pentru energizare, se poate face o cură de căpşuni: dimineaţa pe stomacul gol se consumă 300g căpşuni.

Căpşunile pot fi oferite şi bebeluşilor în vârstă de peste 10 luni sub formă de piure, în amestec cu banane şi ananas.

Fructele căpşunilor pot fi folosite şi pe post de mască pentru ten: zdrobite şi amestecate cu smântână şi argilă, căpşunile se transformă într-o mască revitalizantă şi astringentă.

Florile căpşunului sânt grupate în infloriscenţe. 

În cadrul aceleiaşi inflorescenţe, atât florile, cât şi fructele apar şi se dezvoltă foarte eşalonat, încât fructele de pe aceeaşi plantă se recoltează în 6-8 reprize, la intervale de câte 2-3 zile.

 Fructele din primele două etape de cules sânt mult mai mari, mai bogate în substanţă uscată, în vitamină C şi în săruri minerale decât cele din ultimele etape.

Câteva  lucruri pe care probabil nu le ştiaţi despre căpşuni

Căpşunile - probabil cele mai iubite fructe din lume, acum apar  pe rafturile magazinelor  în toată splendoarea lor, fiind în plin sezon.

Iată câteva lucruri pe care probabil nu le ştiaţi despre ele:

- Căpşunile  sunt singurele fructe cu seminţele la exterior.

- Căpşunile au fost considerate plante sălbatice până în sec XIII, când a început să se practice cultivarea lor;

- În Evul Mediu căpşunile  erau servite la sărbătorile importante, ca un simbol de pace şi prosperitate.

-  În Belgia, în localitatea Wepion, există un întreg muzeu dedicat  doar căpşunilor.

-  În unele părţi din Bavaria, există ritualuri la sate, conform căraora primăvara, agricultorii legau coşuri de căpşuni la coarnele vitelor pentru elfi. Se crede că elfii iubesc căpşunile şi căpşunile  puse la  coarnele vitelor sunt de ajutor pentru a da naştere la viţei sănătoşi şi la creşterea producţiei de  lapte.

-  O căpşună conţine în medie 200 de seminţe;

- În Franţa, căpşunile sunt  considerate un afrodisiac. Pentru proaspeţii căsătoriţi se pregăteşte o  supă de capşuni cu smântână şi zahăr pudră.

- Studiile au aratat că consumul de căpşuni îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi măreşte aportul de oxigen la muschii cu 7%, astfel încât persoanele care consumă căpşuni, au performanţe mai bune  în sport.

-  Aroma căpşunilor este influenţată de vreme, soi şi gradul de coacere;

- Cel mai potivit timp pentru a culege căpşunii este dimineaţa, când fructele sunt încă reci;

-  30 de căni pline cu căpşuni proaspete, au doar 19g de grăsime, cam cât un croissant umplut;

FRAGII ŞI CĂPŞUNELE, PRIMELE FRUCTE ALE VERII - partea a-III-a

Să vorbim despre  acţiunile curative ale căpşunilor.

Folosite în cosmetică, deoarece hidrateaza si hrănesc pielea,conferind tenului luminozitate şi un aspect catifelat, amelioreaza petele cauzate de soare, îndepărtează celulele moarte, tonifică tenul şi curţă porii. Căpşunile sunt foarte bogate în antioxidanţi care ajută la prevenirea îmbătrânirii pielii. Ingredientele active pe care le conţin ajută la albirea dinţilor.

Cum medicina tradiţională nu putea să nu folosească fiecare parte a acestei plante, aflam că…frunzele de capşuni folosite la clătirea părului rezolvă problema inestetică a mătreţii.

Transpiraţia abundentă poate fi combătută dacă bei zilnic trei pahare de ceai din frunze de căpşuni.

Compresele reci cu infuzie de frunze de căpşuni ameliorează cuperoza.

•        Dacă aveţi de stres, stare de spirit proastă, depresie, teamă sau o supărare  mirosiţi doar aroma de capşuni. Acesta conţine aproximativ 50 de substanţe, care dau curaj persoanei şi o stare de spirit bună!

•        Dacă aveţi diabet zaharat, puteţi  consuma căpşuni, care scad zahărul  din sânge. În paranteză fie spus, vindecă, de asemenea, şi obezitatea.

•        Căpşunile au  un agent anti-microbian, care ajută la eliminarea respiraţiei urât mirositoare. De asemenea, ajută la tratarea inflamaţiilor din zona faringelui.

•        Căpşunile ajută la formarea sângelui, aşa că ar trebui să fie consumate în  anemie.

•        Căpşunile  ajută la tratarea gutei, deficitului de vitamine, hipertensiune arteriala, ateroscleroza, şi sângerări uterine. Este laxativ şi diuretic  şi, de asemenea, ucide agentii patogeni care provoacă infectii  intestinale, deoarece facilitează  purificarea.

•        Gargara cu căpşuni este folositoare pentru dureri în gât.

Dar, căpşunile au şi contraindicaţii şi dezavantaje. Ele trebuie să se  excludă din   dietă, în cazul în care acţionează negativ asupra organismului.

•        Capsunile – sunt un  puternic alergen, astfel încât cei care suferă de alergii ar trebui să reducă consumul.

•        Nu se consumă căpşuni în cazul  colicilor  gastrice sau hepatice, precum şi în crizele de  apendicita.

•        Femeile gravide ar trebui să mănânce căpşuni în cantităţi foarte mici.

•        Cei care suferă de ulcer şi gastrită ar trebui să excludă căpşunile din dietă, deoarece sâmburii, care sunt pe suprafaţa fructelor , irită mucoasa.

Sunt delicioase indiferent de modul în care le consumi: fie crude, fie preparate de nişte mâini pricepute în  dulciuri de nerefuzat…aş mai dori o porţie, dacă nu vă supăraţi!!!

Din  capsuni putem pregati dulceturi, 

gemuri,

 compoturi, 

sirop,

 sosuri , topinguri  si alte bunatati.

S-au întors vremurile când dulceaţa era servită la desert,  alaturi de o carafă cu apă proaspătă.

Dulceţurile şi gemurile sunt foarte “cool” vara asta, mai ales dacă sunt bio!

Nimic nu încălzeşte sufletul ca o delicatesă dulce cum este dulceaţa de căpşuni cu aroma bogată de vară…

În afară de gustul minunat,  dulceaţa de căpşuni aduce şi o mulţime de alte  beneficii. Aceasta rezidă din faptul  că, la fel ca orice altă dulceaţă, căpşunile păstrează majoritatea vitaminelor şi mineralelor din fructele proaspete.

Dar să nu uităm desertul preferat al bucovinenilor: fragi sau căpşuni cu smântână

MENTA - PLANTĂ DE LEAC, CONDIMENT SAU ALIMENT?

Cunoscută încă din antichitate, menta este în primul rând o plantă medicinală cu proprietăți curative, dar în același timp și condiment și chiar aliment.

Ceaiul, uleiul, oţetul, vinul, tinctura şi binecunoscuta apă de mentă sînt leacuri ideale pe vreme de caniculă.

Frunzele proaspete de mentă au fost folosite încă din antichitate în tratarea unor afecţiuni, iar bucătăria arabă veche a descoperit că această plantă parfumată este un ingredient gustos în bucătărie.

Numele său este asociat cu cel al nimfei Minthe dintr-o legendă grecească. Fiind atrasă de zeul Hades, Minthe a starnit gelozia sotiei acestuia Persephona, care a vrut sa o ucida. Ca sa o crute de moarte Hades a transformat-o pe nimfa Minthe într-o plantă parfumată, la fel de plăcută pe cît era chipul ei.

Dar al zeilor sau al naturii, menta este o plantă terapeutică extrem de valoroasă.

        Simbolizand ospitalitatea, menta este o "planta care invie spiritul". Anticii aruncau frunze prospete de menta pe podele in sinagoga pentru ca fiecare pas al lor sa imprastie aroma. Grecii si romanii ornau mesele festive cu menta inainte de venirea oaspetilor,făceau coroniţe din frunze de mentă şi condimentau vinurile şi sosurile cu această plantă. 

De atunci, menta a rămas simbolul ospitalităţii, pentru că oricine îi simte aroma, îşi recapătă bunadispoziţie.

În farmacii, o găsim în componenţa mai multor medicamente, iar în casele românilor este o plantă de leac nelipsită, fie proaspătă, fie uscată. Popular, i se mai spune izmă, mintă sau iasmă şi se ştie că e utilă în boli de stomac. Cu decoctul se făceau spălături contra bubelor şi durerilor de cap. Ceaiul se dădea copiilor , contra  colicilor, iar dacă aveau dureri mari, se punea pe pîntece o cataplasmă caldă din frunze de izmă şi leuştean.

Datorita componentelor active menta are efect sedativ, dezinfectant si cicatrizant.

Pentru dureri de dinţi, se ţinea în gură rădăcină pisată de mentă macerată în rachiu. Ceaiul se mai lua contra tusei, năduşelii şi contra durerilor de piept, precum şi pentru a uşura nasterile. Contra durerilor de inimă se bea ceai rece de mentă. Se mai folosea la insomnii, pentru liniştirea organismului surescitat.

Aroma puternica a frunzelor de menta alunga soarecii si insectele nedorite.

Mare parte din aceste indicaţii terapeutice sînt valabile şi astăzi.

Menta este şi o plantă pe gustul albinelor. Mierea de mentă are proprietăţi analgezice, combate balonarea, e un foarte bun tonic şi antispastic, uşurează digestia.

În bucătărie, menta este folosită şi la mîncăruri, la deserturi şi lichioruri. 

Adăugată în salata de fructe, dă un gust deosebit şi răcoritor. Frunzele proaspete se pot adăuga în omletă, supe, salate, creme, jeleuri, îngheţată, 

tarte  sau alte prăjituri. 

Se poate prepara un sos din mentă şi iaurt, ideal pentru mîncărurile picante.

Menta asezonează foarte bine carnea de miel, dar şi vinetele.

Limonada este cea mai simplă şi răcoritoare băutură a zilelor de vară. Adăugaţi în lichid frunze proaspete de mentă, tăiate mărunt. Aroma lămîilor va fi întărită de cea a mentei şi senzaţia de răcorire va fi mult mai puternică. 

Un alt beneficiu este acela că limonada cu mentă favorizează pierderea rapidă în greutate şi este un remediu anti-îmbătrînire care elimină ridurile şi oferă vitalitate şi strălucire tenului. 

O astfel de băutură răcoritoare poate fi obţinută şi din măr, merişor uscat şi crenguţe de mentă. Se pun toate ingredientele în apă şi se poate consuma după o oră, adăugînd gheaţă.

Dacă limonada se prepară cu sifon și i se adaugă rom și gheață se obține delicisul coktail Mohito, preferatul scriitorului Ernest Hemingway.

Celebrul leac contra caniculei, apa de mentă, se prepară dintr-o tulpină de plantă proaspătă, bine spălată, tăiată nu prea mărunt şi pusă de seara pînă dimineaţa într-o sticlă de apă minerală. Această băutură va contracara efectele arşiţei, oricît ar fi de puternică.

Siropul de mentă este ideal pe timp de vară, dar e bun şi de pus la păstrat pentru la iarnă.

Siropul poate fi adăugat în deserturi, dar este şi leac. Excelent tonic şi stimulent al sistemului nervos, are efecte deosebite în perioadele de suprasolicitare intelectuală, stres şi astenie, combate durerile abdominale cauzate de balonări, disfuncţiile vezicii biliare. Nu e indicat celor cu diabet zaharat.

Persoanele care suferă de tulburări nervoase, palpitaţii sau probleme digestive pot consuma vin de mentă, recomandat şi pentru eliminarea viermilor intestinali.

Oţetul mentolat, folosit extern, este un foarte puternic febrifug, utilizat în toate tipurile de infecţii respiratorii şi infecţii însoţite de temperatură ridicată. Mai este recomandat contra durerilor de cap, a durerilor musculare, a reumatismului inflamator, contra stărilor de greaţă la femeile gravide.

Menta este folosită adesea şi în unele produse cosmetice precum pasta de dinţi, loţiunile, gelurile şi cremele de corp sau faţă, şampoane sau geluri de duş. Frecaţi dinţii şi gingiile cu frunze de mentă şi veţi avea o respiraţie plăcută pentru mult timp.

CIREȘELE – FRUCTE REGALE, O SURSĂ DE SĂNĂTATE

Cireşele, un mare dar de la natură, sunt unele dintre cele mai îndrăgite fructe de către români. 

 Metafora „cireaşa din vârful tortului” 

este cea mai potrivită pentru a desemna ceva special, unic pe care îl au aceste comori rubinii pe timp de vară.

Întrucât cireşele se coc în luna iunie, calendarele bisericeşti denumesc această lună „cireşar“.

Ciresele au foarte multe puteri tamaduitoare.

Verdictul dat în urma a zece ani de studii minuţioase în diverse laboratoare şi spitale universitare a fost clar: delicioasele fructe roşii sunt un medicament incontestabil, care combate cu un incredibil succes câteva zeci de boli grave.

În practica terapeutică naturistă, aceste fructe, cât şi produsele derivate (sucuri, decocturi, infuzii) sunt cunoscute şi indicate drept unele dintre cele mai bune depurative naturale. În plus, au efecte foarte bune în tratamentul persoanelor obeze, în cazul indigestiilor la copii şi vârstnici şi în tratarea afecţiunilor ce pot surveni la nivel renal. Aşadar, profitaţi de aceste „medicamente“ specifice verii, pentru a vă încărca de sănătate pentru tot restul anului!

Putem consuma orice fel de cireşe cu condiţia să fie bine coapte şi deloc alterate (aceste fructe intră foarte uşor în fermentaţie). Trebuie, însă, ştiut că cireşele în funcţie de soiul lor, prezintă efecte terapeutice diferite. De pildă, cireşele galbene

 sau de o culoare mai deschisă, au un efect diuretic mai puternic, favorizând în mod special mobilizarea şi eliminarea toxinelor din organism şi sunt un bunt stimulent al digestiei.

Cireşele de un roşu închis

 sau cele negre, 

prezintă o acţiune mai complexă, având efecte antioxidante foarte puternice sunt un medicament neaşteptat de eficient şi contra bolilor degenerative, a afecţiunilor cardio-vasculare şi a anumitor forme de cancer.

 Cireşele amare sunt cele mai preţuite de către terapeuţi, fiind un excelent remediu pentru tratarea durerilor musculare, a îmbătrânirii premature, a afecţiunilor inflamatorii, a bolilor hepatice, a tumorilor maligne sau benigne.

Considerate super-fructe, pentru că au foarte mulţi nutrienţi, cireşele conţin peste 70% apă (la fel ca organismul uman), restul de 30% fiind format din: complexul de vitamine B (B1, B2, B6),  vitaminele A, C, E şi PP;  minerale şi oligoelemente precum: fier, îndeosebi potasiu (220mg%), calciu, fosfor, magneziu, cupru, zinc, cobalt. Mai conţin albumină, hidraţi de carbon, fibre alimentare, acizi organici liberi.

Prezenţa acidului elagic (compus fenolic) cât şi a unui procentaj mare de flavonoide  conferă cireşelor proprităţi antioxidante cu o acţiune puternică de anihilare a efectelor generate de radicalii liberi, şi de scădere a nivelului de acid uric din sânge.

Prezenţa în cireşe a acestor compuşi naturali au făcut din ele revelaţia medicală a ultimilor ani, fiind folosite ca aliment-medicament cu proprietăţi de multe ori miraculoase: antiinflamatorii şi antimicrobiene, antiîmbătrânire, antispastice anti-alergice, antitoxice şi anticarcinogene (conferă inhibarea creşterii şi proliferării celulelor canceroase).

În toate testele clinice sau de laborator, încununate cu rezultate excepţionale, s-au folosit cireşe bine coapte şi proaspete, consumate ca atare sau sub formă de suc proapăt stors.

Puternic antiinflamatoare renale şi stimulent al diurezei, consumul de suc de cireşe este un foarte bun mijloc de prevenire a cancerului de rinichi, de vezică şi de prostată.

Cozile de cireşe, prezintă un efect diuretic recunoscut. Conţin săruri de potasiu, saponine, flavonoide, tanin, uleiuri volatile. Maceratul din cozi de cireşe are o excelentă acţiune antiinflamatorie şi diuretică, acţionând favorabil, prin îndepărtarea excesului de lichide din organism. Se recomandă: în caz de infecţii urinare (cistite, pielite) şi litiază urinară (cresc diureza); afecţiuni metabolice: obezitate, gută, uremie (favorizarea eliminării urinare a acidului uric şi a altor compuşi azotaţi)

Un studiu de medicină experimentală făcut de cercetătorul american Steve Godman, în perioada 2006-2007, a pus în evidenţă faptul că cireşele amare previn cancerul de colon, care este pe locul trei ca frecvenţă la nivel mondial. Mai mult, o cură de şase-opt săptămâni cu cireşe amare, atunci când cancerul de colon este deja instalat, duce la scăderea volumului tumorilor, în peste 40% din cazuri.

Testele de laborator arată că aceleaşi cireşe amare inhibă puternic dezvoltarea celulelor maligne în cazul cancerului mamar.

Prin consumul de cireşe este influenţat considerabil metabolismul grăsimilor şi fluidifierea sângelui, prevenindu-se astfel depunerea colesterolului pe vasele de sânge şi apariţia cheagurilor de sânge. Un kilogram de cireşe consumat zilnic, o perioadă de minimum 21 de zile, este de un real ajutor pentru cei suferă de această boală sau sunt predispuşi spre această boală, ajutând la prevenirea crizelor cardiace şi a infarctului.

Şi în acest caz pot fi întărite consumând maceratul din codiţele de cireşe.

Cura cu cireşe negre sau cu cireşe amare – câte 1kg/zi, vreme de 6-8 săptămâni, este de un imens ajutor în tratarea bolilor reumatice. Tratamentul cu aceste fructe reduce inflamaţia articulaţiilor, elimină progresiv durerile, împiedică apariţia proceselor degenerative, redă gradat, asociat cu gimnastica medicală, mobilitatea articulară.

Savantul Russell J. Reiter, neurolog la Centrul pentru Sănătate şi Ştiinţă, din cadrul Universităţii din Texas, din San Antonio este de părere că o cură cu cireşe amare consumate sub formă de fructe, suc ori cu sirop natural este de natură să îmbunătăţească semnificativ somnul, făcându-ne să adormim mai uşor, eliminând gradat trezirile nocturne sau somnul agitat.

Testele de medicină experimentală au arătat că administrarea de suc de cireşe stimulează o parte a celulelor pancreatice să producă mai multă insulină, al cărei nivel în sânge creşte astfel cu 15%-50%, procentul variind în funcţie de predispoziţia fiecărui individ. Pacienţilor cu diabet non-insulinodependent, precum şi celor care au predispoziţie spre această afecţiune, le este recomandată cura cu cireşe negre sau amare,

Cleiul de cireş, folosit pentru oprirea hemoragiilor

Din cireşe se mai prepară: îngheţată,

 jeleu,

 plăcinte, 

prăjituri

şi fructe confiate;

Ca plante melifere, atât cireşul, cât şi vişinul sunt frecvent vizitate de albine în timpul înfloririi, asigurând o producţie de peste 35 kg miere la hectarul de plantaţie. Aproape întreaga cantitate este folosită de albine ca hrană pentru creşterea puietului. În plus, tot în luna mai, albinele adună de pe frunzele cireşului mierea de mană, pe care o elimină afidele, acele insecte parazite producătoare de secreţii dulci.

Iată câte beneficii intr-un fruct atât de mic!