VIȘINELE, PERLE ROȘII DIN LIVADĂ

În iunie,cireşele şi vişinele cuceresc zarea cu arome şi nunaţe destinate zeilor. Parfumul lor roşu imperial şi bordeaux regal povesteşte despre vremuri de demult, cu crinoline, cavaleri şi amoruri romantice!

Vișinul este o specie originară din zona cuprinsă între Marea Neagra și Marea Caspică, de unde s-a răspândit în Europa și Asia.

Vișinele sunt printre primele fructe proaspete ale anului, iar prin conținutul ridicat în vitamine și săruri minerale fac obiectul unuia dintre cele mai eficiente activități comerciale.

Vechimea în cultura vișinului merge în timpuri străvechi. Primele informații scrise s-au păstrat de la filozofii greci Xenofou (536 î.e.n.) și Teophrast (374-287 î.e.n.). Odată cu apariția erei creștine, informațiile despre agricultură au fost tot mai puține, venite doar prin cronici. Abia în perioada lui Carol cel Mare (724-814) apar din nou mențiuni despre cultura vișinului ce se practica pe domeniile regale. În anul 1278, la nunta regelui Suediei s-a servit vișinată, iar acest lucru arată că arealul de cultură a vișinului se extinsese până în Scandinavia.

Vișinul comun nu se întâlnește în stare sălbatică, însă crește semispontan în jurul Mării Caspice, în Caucaz, India, Iran, Asia Mică și Peninsula Balcanică. Spre deosebire de cireș, care nu poate depăși paralela de 60ºC latitudine nordică, vișinul depășește această cotă, devansând chiar și cultura mărului. În țări precum fosta Iugolavie, Polonia, Germania, România, producția de vișine este superioară celei de cireșe.

Chiar dacă succed în apariţia lor, pe suratele cireşe, vişinele nu sunt mai puţin preţioase decât ele. Specialiştii nutriţionişti ne sfătuiesc să ne bucurăm din plin de beneficiile vişinelor, consumându-le în stare proaspătă, ca atare, sau sub formă de suc.

Vişinele se numără printre cele mai revigorante şi mai pline de vitamine fructe de vară. Acestea au numeroase substanţe nutritive, avȃnd ȋn compoziţia lor vitamina B,C, E, dar şi minerale precum calciu, cupru sau potasiu. Datorită substanţelor nutritive conţinute, vişinele pot fi consumate pentru a tonifia şi a revitaliza organismul. Potasiul conţinut de vişine oferă energie organismului, dar aceste fructe sunt recomandate şi pentru arderea caloriilor deoarece conţin doar 60 de calorii pe 100 de grame.

De aceea pot fi consumate cu încredere în cazul anemiilor, pentru revitalizarea şi tonifierea organismului.

Datorită efectelor antiinflamatorii pe care vişinele le au, ele ajută, alături de alte remedii, la vindecarea artritelor, bronşitelor şi chiar a astmului bronşic.

Gustul dulce-acrişor şi bogăţia de vitamine şi minerale a acestor fructe le face deosebit de utile în eliminarea indispoziţiilor psihice, a depresiilor şi uneori chiar a insomniei.

Vișinele întăresc sistemul imunitar, astfel încât cu ajutorul lor poate fi vindecat cu succes orice guturai. De asemenea, conţinutul de quercetină a vişinelor face ca consumul acestor fructe să crească rezistenţa organismului la infecţii virale.

Datorită efectului purificator pe care îl exercită asupra organismului, vişinile ajută la înlăturarea toxinelor din organism. De asemenea ele susţin şi eliminarea acidului uric din sânge, proprietate care, alături de capacitatea antiinflamatorie şi antioxidantă a acestor fructe, ajută la  prevenirea şi vindecarea gutei, aspect cunoscut de mult (ce-i drept direct din practică) de indienii cherokee. Aceştia utilizau vişinele la vindecarea artritei şi gutei.

Codiţele de vişine au aceleași proprietăţi terapeutice ca şi cele de cireşe, fiind diuretice şi astringente, uşor antiinflamatoare. Maceratul din codiţe se foloseşte în boli de rinichi (litiaze, pielite, cistite, pielonefrite) şi în caz de diaree.

Vișinele ajută şi la stabilizarea fluctuațiilor hormonale şi a efectelor negative ale acestora ce apar odată cu înaintarea în vârstă. De asemenea, vindecă afecțiunile de la nivelul cavităţii bucale și întăresc dantura slăbită.

Vişinile pot să ne ajute în păstrarea unei stări optime a pielii, atât prin consumul fructelor cât şi prin aplicarea exterioară de creme şi măşti cu conţinut de vişine, deoarece datorită componentelor antioxidante se obţine un rezultat de împrospătare, revitalizare și întinerire a ţesutului cutanat.

În medicina populară, vişinele sunt folosite în tratarea micilor pete faciale lăsate de cuperoză şi pentru înlăturarea pistruilor vizibili. Vişinele au un efect emolient, fiind recomandate şi în tratamentul crăpăturilor pielii.

Aşadar consumul acestor fructe dulci-acrişoare, prin aportul de antioxidanţi, flavonoizi şi diferite vitamine şi zaharuri, este foarte util pentru revigorarea şi reîntinerirea organismului şi pentru dobândirea unei stări tonice de bună dispoziţie şi entuziasm.

Fructele de vișin se folosesc în special pentru industrializare, dar și pentru consum în stare proaspătă, având un conținut complex echilibrat, bogat în elemente nutritive, săruri minerale și vitamine. Din vișine se pot face dulcețuri,

 gemuri, 

compoturi,

 siropuri, 

sucuri, 

vișinată,

 lichioruri etc. 

Se pot pune la prăjituri 

ori se folosesc la înghețată.

Consumate proaspete, congelate sau uscate, acrișoare și apetisante, vișinele au un conținut bogat în elemente nutritive. Se culeg în iunie-iulie, în funcție de soi și se mănâncă proaspete sau sub formă de dulceață.

Frunzele sunt folosite pentru conservarea murăturilor. Specialiștii încadrează vișinele în categoria “superfructelor”, deoarece ele pot reduce riscul de diabet de tip 2.

VIA ŞI RELIGIA ORTODOXĂ

Chiar dacă Bucovina nu este una dintre regiunile viticole ale ţării, via şi vinul mai ales, sunt mult apreciate, ca de altfel în aproape întreaga lume. 

Din toate timpurile, vinul a fost considerat ca o băutură mistică, făcând legătura dintre om şi puterile supranaturale. La majoritatea religiilor, a fost şi este folosit în practicile rituale, fiind adus ca ofrandă zeilor. 

La creştini, hrana vieţii spirituale se practică prin Împărtăşania cu pâine şi vin care simbolizează Trupul şi Sângele Domnului. 

Religia noastră ortodoxă asemuieşte pe creştinul ortodox  cu viţa de vie “ale cărei roade sunt toate de folos”: 

 În primul rând strugurii, 

din care obţinem acel chihlimbar minunat numit vin ce ne bucură inima, ne luminează chipul, ne întăreşte sănătatea trupească şi cea sufletească.

Urmează frunzele, din ele gospodinele noastre fac sarmale deosebit de gustoase.

Apoi viţele curăţate şi uscate, care ne încălzesc şi ne ajută la prepararea hranei, mai ales la noi, la ţară.

Tescovina se utilizează la producerea basamacului. Acesta, fiind consumat cu măsură, este asemenea unui medicament.

Rămăşiţele se dau la animale sau îngraşă pământul istovit de rod. 

Sursele biblice alimentează tradiţiile cultivării viţei de vie, a producţiei şi utilizării vinului.

Vechiul Testament, descrie cum a fost descoperită viţa de vie. Se cunoaşte cu exactitate, când rotopărintele nostru, Sfântul Noe, a aflat viţa de vie – în 2243,  Anul Potopului, potrivit Hronografului.

“La 9 ani după Potop, Noe a răsădit via şi vin din struguri storcând şi gustând şi cea prea aleasă băutură  văzând-o cu gust şi sănătoasă şi veselitoare, mai întâi a adus-o lui Dumnezeu spre jertfă”

Dar nu Noe a fost răsăditor al viei, ci din început era de Dumnezeu zidit vinul, spre sănătatea şi veselia oamenilor, precum  şi celelalte doftorii,

din pământ de Dumnezeu sunt zidite. Fiindcă şi vinul doftorie aleasă este stomacului, drept aceea şi Apostolul către Timotei grăieşte: Să nu bei apă, ci puţin vin să obişnuieşti pentru stomacul tău şi pentru cele dese slăbiciuni ale tale. (I Tim. 5,23)

Noe a aflat el dintâi vinul prin binecuvântarea de la Dumnezeu:

“Răsădind viţa, a adăpat-o pe ea cu sânge de la 4 vieţuitoare, jungănind: un leu, 

un porc, 

un miel, 

o maimuţă 

şi, ca şi cum ar fi  luat viţa putere din singiurile juvinelor acelora, ca adică să lucreze năravurile lor întru cei ce beau vinul.

Şi se vede întru cei ce se îmbată de vin, că unii asemenea sunt ca leul: iuţi, cumpliţi, îndrăzneţi, vrând să se apuce şi să se bată cu oricine.

Alţii de asemenea cu porcii:  puturoşi, mârşavi, în noroi ca şi porcii tăvălindu-se.

Alţii se aseamănă cu mielul:  blânzi, smeriţi, rugându-se lui Dumnezeu cu umilinţă.

Iar unii se aseamănă cu maimuţa: glumesc, râd, se marghiolesc şi multe fără ruşine fac. Însă acestea nu ca nişte adevărate, ci ca nişte ghicituri politiceşti, să se socotească de celi politici.”

  Tot de vin este legată şi prima minune a Mântuitorului – prefacerea apei în vin la Nunta din Cana Galileii.

"De aici rezultă  că apa este simbol al harului şi curăţirii, iar vinul devine după această minune săvârşită de Iisus Hristos, simbol al iertării păcatelor

şi mântuirii de rând cu pâinea noastră cea de-a pururea..."

DESPRE VIE ŞI VIN partea I

" Vinul e toiagul bătrâneţilor si nebunia tinereţilor " spunea Anton Pann

Timp de mii de ani, vinul a rămas în conştiinţa oamenilor ca cea mai delicioasă băutură, care a încântat locuitorii de pe toate meridianele Pământului.

Sucul fermentat din struguri de bună calitate este prelucrat după tehnologii moştenite din generaţie în generaţie, dar perfecţionate necontenit.

Sec, dulce sau spumos, alb sau roşu, roz sau negru, vinul se serveşte la masă, acasă sau în restaurant, la ocazii speciale sau fără nici un eveniment deosebit. Uneori, intră în preparatele alimentare pentru a da gust mâncărurilor. Este suficient să-l vezi într-un pahar perfect curat ca să te tenteze să-i probezi gustul. 

Oamenii din lumea largă i-au apreciat calităţile de peste 7000 de ani.

Chinezii, în timpul împăratului Yu, prin anul 2205 î.Hr., consumau vinul, atât pentru gustul deosebit, cât şi pentru efectul calmant.

Virtuţile vinului erau foarte bine apreciate încă din Antichitate. Istoricul grec Tucidides considera că locuitorii din bazinul mediteranean au încheiat perioada barbară şi au trecut la civilizaţie, atunci când au început să cultive măslinul şi viţa de vie, consumând minunatele lor produse, uleiul şi vinul.

Istoria vinului este strâns legată de evoluţia civilizaţiei. În ţările mai dezvoltate s-au extins foarte mult culturile viţei de vie şi s-au perfecţionat tehnologiile de obţinere a vinului.

Efectele terapeutice ale vinului sunt necontestate. Încă din vechime, numeroase scrieri au subliniat calităţile vindecătoare ale vinului. Dacă Hipocrate din Antichitate recomanda vinul pentru tratarea unor debilităţi fiziologice, pneumonie, plăgi deschise şi muşcături de şarpe, marele savant Louis Pasteur considera vinul ca „cea mai sănătoasă şi igienică băutură“.

În toate timpurile, vinul era recomandat, în primul rând, pentru proprietăţile antianemice, fortifiante, revigorante şi energizante. Pentru aceste efecte intră şi astăzi în numeroase reţete cu vinuri tonice. De altfel, medicina populară a recomandat vinul, în cantităţi rezonabile, ca fortifiant al bătrânilor, convalescenţilor, lehuzelor şi persoanelor anemice, bolnave şi clorotice (palide). La copiii palizi este bine să li se dea la mese câte un păhărel (30 ml) de vin roşu, având ca efect creşterea poftei de mâncare şi îmbunătăţirea circulaţiei sângelui.

La persoanele slăbite, vinul stimulează pofta de mâncare; dacă se bea în timpul meselor, are efect de stimulare a digestiei. Bătrânii noştri consumau un vin alb-sec după o mâncare cu peşte, un vin roşu după o friptură de porc şi un vin dulce după o plăcintă, la desert.

Vinurile albe, uşor acrişoare, sunt diuretice pentru un rinichi sănătos şi cu rol în stimularea digestiei. Prin conţinutul lor în metionină, evacuează toxinele din ficat.

Vinurile roşii, bogate în taninuri, sunt astringente şi au un efect uşor constipant. Acestea ajută la absorbţia vitaminei B12, cu rol în formarea sângelui. În vremea romanilor se considera că vinul roşu evită albirea timpurie a părului şi dă mai multă vigoare organismului, chiar la vârste înaintate. Este consumat cu multă plăcere, fiind mai bine tolerat de stomac şi ficat.

Atât în vinul alb, cât şi în cel roşu, se pregătesc multe macerate terapeutice pentru diferite maladii.

La nivelul aparatului digestiv, un vin bun favorizează digestia şi menţine starea de confort digestiv, fără dureri şi fără balonări. După o hrană copioasă, cu carne şi multă grăsime, un pahar de vin ajută la evacuarea reziduurilor nefolositoare din intestin. În plus, reduce riscul apariţiei ulcerului gastric sau duodenal, prin combaterea bacteriilor din segmentul piloric, cum este cazul bacteriei Helicobacter pylori, precum şi a altor germeni dăunători, cum ar fi Salmonella. Nu este de mică importanţă efectul vinului ca medicament, în combaterea intoxicaţiilor cu metanol şi etilenglicol.

Un consum ponderat de vin previne bolile inimii. Cele mai clare efecte pozitive ale vinului sunt legate de afecţiunile inimii şi ale sistemului circulator.

Vinul roşu ajută la menţinerea sănătăţii vaselor de sânge, cu activarea circulaţiei periferice, chiar în cazul persoanelor în vârstă de peste 70 de ani. Se reduce, de asemenea, inflamarea vaselor sanguine la fumătorii cronici.

În general, este redus riscul afecţiunilor aterosclerotice la nivelul arterelor cerebrale şi la nivelul picioarelor. În mod semnificativ, scade riscul atacurilor de cord şi a congestiei cerebrale. S-a constatat că un pahar de vin roşu, consumat după masa de prânz, prezintă un mare potenţial terapeutic de evitare a apariţiei celui de-al doilea atac de cord.

Acelaşi test a arătat că în cazul unui consum zilnic de peste două pahare de vin, atât alb, cât şi roşu, creşte riscul apariţiei atacurilor de cord şi a cirozei hepatice.

Abuzul de vin dăunează

Vinul ridică tensiunea sanguină la hipotensivi, dar nu este indicat la hipertensivi decât îndoit cu apă.

Acţiunea dăunătoare a abuzului de vin a fost descrisă foarte plastic de marele scriitor Petrarca: „Vinul este nevătămător, dacă se respectă doza şi dacă se bea cu moderaţie şi cumpătare. Primul pahar de vin taie setea, al doilea dă bună dispoziţie, al treilea dă plăcere, al patrulea ţine în spate beţia, al cincilea mânia, al şaselea cearta, al şaptelea furia, al optulea somnul, iar al nouălea boala sigură“.

La nivelul aparatului respirator, vinul roşu, printr-un component important numit resveratrol, ajută la reducerea inflamaţiilor şi a riscurilor de boli cronice ale plămânilor, respectiv pneumonie, pleurezie, guturai şi gripă.

Vinul fiert cu puţină coajă de lămâie, cu scorţişoară sau cuişoare, constituie un remediu minunat, care produce sudaţie în pneumonie şi grăbeşte vindecarea în răceli, febră, oboseală generală şi unele afecţiuni epuizante.

La nivelul creierului, consumul moderat de vin de calitate ajută la prevenirea afecţiunilor degenerative, precum maladia Alzheimer şi reduce semnificativ apariţia unui accident cerebro-vascular. 

Un pahar de vin sec, recomandat chiar şi diabeticilor. 

Pentru bolnavii de diabet, un consum moderat de vin sec şi demi-sec ajută la asimilarea generală şi reduce cantitatea de acetonă şi zaharuri eliminate în urină, caz constatat la persoanele cu glicemie ridicată.

 În vechea Romă, cu 1600 de ani înainte de a fi descoperită insulina, era un celebru medic, numit Araeteus, care recomanda vinul sec pentru tratamentul diabeticilor.

 Polifenolii din vin, mai ales din cel roşu, s-au dovedit de mare eficienţă în extirparea celulelor canceroase din sân. 

Atât în formă naturală, cât şi diluat, în proporţie de 1:10, vinul are efecte bactericide, fiind unul dintre cele mai vechi antibiotice naturale, mai ales atunci când se amestecă cu miere de albine şi se aplică pe diferite ulceraţii şi plăgi externe, având acţiune cicatrizantă.

Alte virtuţi terapeutice ale vinului sunt: acţiune antivirală la virusul poliomielitei, a virusului hepatic, a unor heterovirusuri şi în scăderea colesterolului sanguin.

În perioadele trecute, cu frecvente epidemii de boli infecţioase (holera, dizenteria, tifosul), se spunea că persoana care bea vin se îmbolnăveşte mai puţin, întrucât vinul previne infecţiile intestinale. Încă din Antichitate, Iulius Cezar cerea soldaţilor romani să-şi bea raţia de vin pentru a evita multe boli legate de infecţiile interne. Mai târziu, în secolul al XVII-lea, marinarii francezi primeau zilnic o porţie de 3 litri de vin, cu efect profilactic faţă de îmbolnăvirile digestive. Nu întâmplător, rezervele de vin de pe flota spaniolă depăşeau cu mult rezervele de apă dulce pentru marinari.

Este adevărat că marinarii nu prea se îmbolnăveau, dar, după un consum prea ridicat de vin, deveneau agresivi şi aruncau peste bord pe căpitanul navei.

Un alt eveniment legat de consumul de vin este consemnat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când soldaţii italieni primeau zilnic raţia de vin roşu şi nu aveau probleme cu epidemiile de dizenterie sau tifos, ceea ce îi deosebeau de soldaţii germani, mai bolnăvicioşi, fără raţia asigurată de vin.

Vinul este un veritabil stimulent atât pentru trup, cât şi pentru suflet. Prin aromă, miros, gust şi culoare, vinul predispune favorabil spiritul, stimulează simţurile, având efect, în primul rând, asupra sistemului nervos central, respectiv asupra creierului.

Consumat cu înţelepciune, poate fi un sprijin de nădejde, atât în stări de necaz, cât şi la bucurii. S-a demonstrat că este un component necesar în alimentaţie şi, în acelaşi timp, un veritabil medicament natural, deosebit de benefic pentru sănătatea omului cumpătat. Dar atenţie! Consumat în cantităţi exagerate, poate duce la accidente fatale, la degradarea gravă a personalităţii în faţa semenilor şi la distrugerea treptată a sănătăţii.