de Ștefan Octavian Iosif
Cu părul nins, cu ochii mici
Și calzi de duioșie,
Aieve parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie.
Torcea, torcea, fus după fus,
Din zori și pînă-n seară ;
Cu furca-n brîu, cu gîndul dus,
Era frumoasă de nespus
În portu-i de la țară...
Căta la noi așa de blînd,
Senină și tăcută ;
Doar suspina din cînd în cînd
La amintirea vreunui gînd
Din viața ei trecută.
De cîte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea
Asemuind-o-n mintea mea
Duminecii preasfinte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu