MORA, CASA NOASTRA

Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!

Ati muncit din greu toata saptamana si ati vrea sa va relaxati in mijlocul naturii, departe de tumultul orasului, dar avand confortul de acasa...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!
Aveti de sarbatorit un eveniment in familie, v-ati adunat un grup de prieteni si vreti sa petreceti intr-un cadru intim...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!
Ati plecat din tara si va este dor de mancarea traditionala romaneasca, de traditii, de obiceiurile noastre...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!
Sunteti strain si vreti sa cunoasteti meleaguri, traditii si obiceiuri diferite de ale voastre...?
Prietenii vostri Mona si Radu va invita in casa lor!

miercuri, 16 aprilie 2014

CRUCEA - FORME SI SEMNIFICATII




        Crucea este simbolul de capatai al crestinismului, reprezentind patima, moartea si invierea Domnului .   Indentificata dintru inceput ca fiind „semnul Fiului Omului“, crucea arata calea urmarii lui Hristos. Toti martirii au ochii atintiti asupra lui Iisus, care „a suferit crucea“, marturisind ca nu exista experienta a imparatiei lui Dumnezeu fara cruce.
Pentru Sf. Ignatie, Biserica isi are radacina in lemnul crucii, crestinii fiind ramurile ei.
Sf. Maxim Marturisitorul spunea ca toate creaturile, prin insasi finalitatea existentei lor, „se cer dupa Cruce“.
In pietatea ortodoxa, venerarea Sfintei  Cruci  este nedespartita de lauda Invierii: „Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si Sfanta Invierea Ta o laudam si o marim“.


Crucea - Vechi simbol cosmic, dar si instrument de supliciu
Crucea este un vechi simbol cosmic (mult anterior aparitiei crestinismului) care reprezenta soarele si armonia contrariilor. 


Punctul de intretaiere a bratelor ei simboliza centrul universului. Cele 4 brate indicau cele 4 puncte cardinale. 
„Cruce“ vine de la cuvantul latin crux,-ucis. Termenii stauros (in greaca) si crux(in latina) inseamnau insa numai stalpul vertical (crux simplex) de lemn, pe care multi condamnati la moarte erau rastigniti.


 „Cuvantul grec pentru cruce, stavros, insemna in sens propriu tot un stalp vertical sau un element al unui gard, de care se putea atarna vreun lucru oarecare, sau care se putea folosi pentru a imprejmui o bucata de pamant.


Si la romani termenul crux (din care deriva cuvantul «cruce») pare sa fi avut la origine sensul de stalp vertical“ (The Imperial Bible Dictionary). Romanii au preluat metoda executiei pe cruce de la cartaginezi.


Inca din antichitate existau mai multe tipuri de cruci. Romanii se foloseau de trei feluri de cruci: crux comissa, denumita si crucea Sfantului Antoniu, avea forma literei T; 


crux immissa, sau crucea latina veche, avea 4 brate (+); 

crux decussata, sau crucea Sfantului Andrei, avea forma literei X.


 Mantuitorul a fost rastignit pe o crux immissa. 


Acest fapt apare si in Sf. Scriptura, unde Matei, Marcu, Luca si Ioan pomenesc despre titlul pironit deasupra capului lui Hristos (redat iconografic cu initialele I.N.R.I. - Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor).


Crucea - Simbol crestin al mantuirii
Crestinismul a prefacut crucea dintr-un instrument de tortura, aducator de moarte, intr-un obiect sfant, datator de viata.  


 Inchinandu-se Jertfei si Invierii Domnului, crestinii au facut analogia intre forma crucii si pozitia de rugaciune cu bratele intinse, 


iar stravechiul simbol al victoriei soarelui asupra fortelor intunericului a devenit semn al mantuirii si al biruintei intru Hristos, „Soarele Dreptatii“. 

Cinstirea Sfintei Cruci a capatat o pondere deosebita mai ales dupa ce Imparateasa Elena, mama Imparatului Constantin cel Mare, a descoperit la Ierusalim lemnul crucii de pe Golgota (la anul 326), iar Constantin insusi adoptase deja crucea ca emblema pentru steagurile si monezile sale, dupa ce la anul 312, cand il infruntase pe rivalul sau Maxentiu, semnul crucii i se aratase pe cer, ca fagada de biruinta (In hoc signo vinces, „Intru acest semn vei invinge“). 


El a ridicat in inima Romei o cruce impunatoare (prototipul troitelor de mai tarziu).


Sinodul al saptelea ecumenic (Niceea, 787) a stabilit definitiv ca modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane, ea reprezentand semnul distinctiv si plin de putere al credintei si evlaviei crestine. Bisericile crestine traditionale sunt construite in forma de cruce si poarta crucea in varf, ca semn distinctiv si sfintitor.
Semnul crucii se regaseste si in stemele multor tari.
Credinciosii obisnuiesc sa poarte crucea la gat, iar mormintele crestine sunt marcate cu cruci. Canonul prevede ca orice fel de cruce sa fie sfintita inainte de a i se da o destinatie sau alta.


Peste 400 de forme de cruci
Se cunosc circa 400 de forme de cruci, dintre care urmatoarele 3 sunt cele mai raspandite:
-Crucea Tau, in forma de T (litera greaca Tau), forma cea mai veche, cu origini in Orientul pagan. 

-Crucea latina/catolica (crux immissa), cu 4 brate inegale:  (stalpul vertical mai lung). Este forma cea mai raspandita la ora actuala.

-Crucea greaca/ortodoxa, cu 4 brate egale: + (totodata simbolul actual al Crucii Rosii).


In afara de tipurile mentionate mai sus, de o raspandire mai larga se mai bucura:
-Crucea slava/ruseasca (cu 6 brate laterale, cele de la baza fiind inclinate), 

-Crucea celtica (cu un cerc in mijloc), 

-Crucea Sfantului Andrei (in forma de X), 

-Crucea papala (cu 6 brate laterale, cele din mijloc fiind mai lungi),

-Crucea trilobata (cu extremitatile in forma de trefla), 

-Crucea sagitata (cu extremitatilre in forma de sageti), 


sau crucile unor vechi ordine cavaleresti, precum Crucea de Malta (cu bratele egale si extremitatile mult latite).

-Svastica (vechi simbol pagan) este si ea un fel de cruce (crux gammata).
-Crucifixul - crucea mobila, de obicei manuala, pe care e infatisat Iisus rastignit - a aparut cam prin sec. 10, cunoscand si varianta Crucifixului complex (unde Iisus este reprezentat  alaturi de ingeri, de Sfanta Nascatoare de Dumnezeu si de Sfantul Apostol Ioan).
 
                                                                                                  Florian BICHIR
                                                                                               Razvan CODRESCU
                                                                                     Lumea credintei, anul II, nr. 9(14)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu