IGNATUL PORCILOR

Divinitatea solara care a preluat numele si data de celebrare a Sfantului Ignatie Teofanul (20 decembrie) din Calendarul ortodox, este numita in Calendarul popular Ignat sau Ignatul Porcilor.

Sacrificiul sangeros al porcului, substitut neolitic al spiritului graului, in ziua de Ignat, este o practica preistorica, care supravietuieste in tinuturi romanesti extracarpatice. Credintele, obiceiurile si practicile magice referitoare la prevestirea mortii violente, prinderea si injunghierea victimei, semnele facute pe corp (pe frunte, pe ceafa, pe spate), jumulirea parului pentru bidinele si jupuirea soriciului pentru opinci, parlirea (incinerarea simbolica a cadavrului),

 ciopartirea corpului, 

grasimea folosita la farmece, cantece si prepararea leacurilor, alimente rituale preparate din diferite organe vitale ale animalului, formule magice sunt relicve ale sacrificiului, prin substitutie, ale unui mare zeu preistoric.

LEGENDA IGNATULUI

Legenda spune ca un barbat, pe nume Ignat, vrand sa taie porcul, si-a lovit din greseala tatal cu securea in cap. Batranul a murit, a fost ingropat, iar fiul, ravasit de cele intamplate, si-a luat lumea in cap.

Pe drum s-a spovedit unui preot, care, pentru a-l absolvi de pacate, i-a dat un canon destul de usor: sa construiasca o luntre cu care sa treaca, fara plata, oamenii peste un rau si sa ingroape in pamant un taciune, asteptand pana va inverzi. Ignat respecta, intocmai, canonul, dar anii trec, el se insoara, iar taciunele nu inverzeste.

Intr-o noapte, gaseste doi mosnegi pe care ii duce acasa si ii ospateaza cum se cuvine. Le povesteste acestora despre pacatele lui, fara sa stie ca ei sunt de fapt Dumnezeu si Sfantul Petru. La un moment dat, Ignat realizeaza cine i-a intrat in casa si saruta talpile celor doi mosnegi. Dumnezeu i-a cerut sa-l insoteasca, urmand sa aiba el grija copiilor. Peste ani, Ignat, impreuna cu Dumnezeu, plimbandu-se prin lume, intalneste doi boieri cu care intra in vorba. Erau chiar copiii lui Ignat, care au ajuns acum bogati.

Povestea, desi incalcita, vorbeste in termeni crestini despre recunoasterea si cunoasterea pacatelor. De aceea, Ziua de Ignat este considerata in popor o zi sfanta. Conform traditiei, Ziua de Ignat cade pe 20 decembrie. 

POMANA PORCULUI

Obiceiul legat de taierea porcului curge in felul urmator: inainte cu o zi de Ignat porcului i se da doar apa, 

din pod sint aduse copaile de lemn care sint oparite si curatate temeinic. Este "tocmit" macelarul si sint anuntati vecinii care vor ajuta la imobilizarea porcului. Toata familia se aduna la caldura sobei si in timp ce pun la punct ultimele detalii curata usturoiul (cat de mult...).

In dimineata de Ignat se pune apa la fiert in tuciul cel mai mare, 

se pregateste tamaia si se fierbe tuica. 

Dupa injunghiere porcul e masurat cu o sfoara si dupa o formula stiuta "din batrani" se calculeaza greutatea porcului. In timp ce gospodina casei tamaie porcul se serveste tuica fiarta si fiecare face o urare: "Sa il mancati sanatosi!", "La anul sa aveti un porc mai bun!", etc

 Porcul se parleste (de preferat cu foc de paie), 

se curata cu lama cutitului, 

se spala foarte bine 

si se transeaza. 

Carnea e dusa intr-un loc racoros pentru o zi. 

Bucati de carne si soric sint date pomana vecinilor mai saraci care anul asta nu au avut porc. Pentru cei din casa se prepara pomana porcului.

Traditia spune ca in ziua de Ignat nu se lucreaza altceva decat taiatul porcului, iar batranii cred ca omul care n-are porc gras de Craciun si cutit in vremea pepenilor nu a cunoscut fericirea. Daca, totusi, nu ai porc, trebuie sa tai macar o gaina, pentru ca trebuie sa vezi sange in ziua de Ignat. Atunci cand vine momentul taierii porcului, toata familia se aduna de prin toate colturile tarii si toti prietenii se strang laolalta pentru a ajuta sau asista la traditionalul obicei.

Si pomana porcului fara mamaliga, nu se poate! 

 TRADITII

Desi crestinismul a asociat porcul necumpatarii si lacomiei, pentru comunitatile arhaice acest animal, mai ales prin singele sau, era unul din cele mai importante ajutoare intru revigorarea… Soarelui.

Incepind cu echinoctiul de toamna, oamenii observau cum Soarele intra intr-un aparent proces de disparitie, consecinta directa fiind micsorarea duratei zilei si racirea vremii.

Oamenii comunitatii traditionale credeau ca trebuie sa intervina in ajutorul astrului ceresc inainte ca acesta sa dispara, momentul hotaritor pentru acordarea ajutorului fiind plasat in preajma solstitiului de iarna, adica atunci cind este cea mai scurta zi din an.

Romanii au decis sa ajute Soarele, nu intimplator, prin sacrificarea porcilor in cinstea zeului Saturn, sangele porcilor trebuind sa intareasca Soarele slabit de efortul pe care-l depusese peste an.

Asadar, porcul sacrificat ritual la Ignat (din latinescul ignis - foc!) nu era altceva decit o intruchipare zoomorfa a Soarelui, o alta intruchipare, de data aceasta de natura vegetala, fiind griul, despre acesta existind o multime de credinte si practici in Ajunul Craciunului.

Nu este deloc exclus ca anterior sa fi fost sacrificati oameni, la romani intilnindu-se inca o credinta potrivit careia „Ignatul are rinduit sa moara negresit un om in ziua sa”.

La taierea porcului nu trebuie sa asiste nici un milos, existind credinta ca porcul murea cu greutate, iar carnea nu va mai fi buna; se spunea chiar ca cei care vaitau porcul il suparau pe Dumnezeu!

Dupa ce porcul nu mai misca, se facea o taietura in chip de cruce, la ceafa, peste aceasta punindu-se sare, spunindu-se ca numai asa sufletul porcului va iesi din cap.

De obicei, coada, urechile si besica erau date copiilor, pe gospodari interesindu-i in special splina, aceasta indicindu-le, in functie de grosime, cum va fi iarna

Doritoarele de par lung trebuiau neaparat sa manince din aceasta splina!

Gasirea de singe inchegat in inima porcului il bucura tare mult pe stapin, acest lucru insemnind noroc la bani.

Daca porcul era negru, cei care participau la taiere se minjeau cu singe pe fata, sperind ca vor fi mai rosii la fata si sanatosi tot anul care va urma.

Acelasi singe, strins intr-o strachina cu malai, uscat si macinat, era bun pentru afumarea copiilor bolnavi de guturai, naluca, spaima s.a.

Cei care trebuiau neaparat sa munceasca pe 20 decembrie, o puteau face numai dupa ce vedeau singe, altfel, femeile urmau a… grohai ca porcii sau le erau distruse bulendrele puse la uscat pe garduri de aceiasi porci!

Se crede ca in noaptea din ajunul Ignatului, porcul isi viseaza cutitul sau se viseaza la gat cu margele rosii.

Din batrani se spune ca, inainte de taiere, porcul amuteste ore in sir ca si cum ar simti ca i se apropie sfarsitul. Aceasta este perioada denumita de gospodari “tacerea porcului”.

In unele parti ale tarii, porcul se... anesteziaza, dar nu dupa modelul UE, ci cu “juma de kil de tuica” pentru ca, in acest fel, sa nu mai simta nimic.

Se crede ca porcul care nu a fost taiat de Ignat nu se va mai ingrasa.

Ca sa nu se strice samanta porcului din gospodarie, adica pentru a asigura porcul din anul urmator, gospodinele inmoaie in sange un smoc de par din coada animalului si il pun la pastrare.

Alta superstitie prevede ca pe fruntea copiilor se face semnul crucii cu sangele animalului, ca sa fie sanatosi in anul ce va veni.

Se mai spune ca, atunci cand tai porcul, trebuie sa zici "Ignat, Ignat / Porc umflat".

Dupa ce a fost taiat, capul porcului se cantareste. Se zice ca trupul animalului este de zece ori mai greu.

Pe vremuri, dupa ce porcul era sacrificat, se aseza pe el cel mai tanar fecior din familie, pentru ca traditia spune ca “numai asa nu se altereaza carnea”.

In popor se mai pastreaza datina de a arunca tamaie in focul in care este parlit animalul, iar pe capul porcului se incizeaza semnul crucii, pentru a “goni spiritele malefice cuibarite in corp”.

IN ASTEPTAREA CRACIUNULUI

În Bucovina, Undrea, ultima lună a anului, denumită astfel popular, abundă în evenimente religioase, de datini şi obiceiuri de iarnă ancestrale, care au rezistat în timp, au fost preluate, conservate şi păstrată autenticitatea sau, în unele cazuri adaptate parţial vremurilor moderne.

În principal, obiceiurile gravitează în jurul colindatului, obicei străvechi, care la noi coboară până în vremea daco-romană, de unde, trecând prin veacuri, s-a îmbogăţit tematic şi artistic şi a ajuns ca astăzi să fie un fenomen de suflet românesc, de măiestrie artistică şi de credinţă.

Cu ”Steaua”,

 cu ”Vicleimul” 

sau ”Irozii”, 

cu ”Moş Crăciun” sau numai constituiţi în cete, 

pe vârste, colindătorii 

vestesc ca Magii din Evanghelie ori ca păstorii Betleemului: ”Astăzi s-a născut Hristos”.

Se spune că în seara de Ajun se deschid cerurile şi cei evlavioşi pot auzi glasurile îngerilor.

Povestea Craciunului incepe cu mai bine de 4000 de ani in urma. Multe din traditiile noastre de Craciun erau celebrate cu cateva secole inainte de nasterea lui Iisus. Cele 12 zile ale Craciunului, oferirea de cadouri, paradele, colindatorii si procesiunile bisericesti isi au originea in cadrul culturii mesopotamienilor.

Multe din aceste traditii au inceput cu celebrarea Noului An la mesopotamieni. Acestia credeau in mai multi zei, iar seful acestor zei era Marduk. In fiecare an, la sosirea iernii, se credea ca Marduk se lupta cu monstrii care creaza haosul. Pentru a-l ajuta pe Marduk in aceasta lupta, mesopotamienii aveau un festival care tinea 12 zile, in preajma Anului Nou.

Locuitorii Persiei si ai Babylonului aveau un festival similar numit Sacaea. O etapa a acestui festival presupunea ca, pentru putin timp, stapanii sa ia locul sclavilor si sclavii locul stapanilor.

In timpurile antice, in zona care avea sa devina Europa, oamenii credeau in spirite rele, vrajitoare si troli. Cand se apropia Solstitiul de iarna, multi oameni se temeau ca soarele nu se va mai intoarce niciodata de aceea, performau anumite ritualuri in aceasta perioada a anului.

In Scandinavia, in timpul lunilor de iarna, soarele disparea pentru multe zile. Dupa 35 de zile, erau trimise iscoade in varfurile muntilor pentru a vedea daca cumva se intoarce soarele. La aparitia primei raze, iscoadele se intorceau cu vesti bune. Ceilalti oameni incepeau un festival ce purta numele de Yuletide, si aprindeau niste ruguri uriase. In acelasi timp, ei agatau mere de crengile copacilor pentru a-si aminti de primavara si vara.

Romanii sarbatoreau zilele lui Saturn. Festivalul, numit Saturnalia, incepea la mijlocul lui decembrie si tinea pana la 1 ianuarie. Paradele de pe strazi erau acompaniate de strigate  iar oamenii isi vizitau prietenii si le ofereau daruri. De asemenea, romanii isi impodobeau casele cu laur si copacei verzi in care aprindeau lumanarele. Saturnalia  era un festival al veseliei pentru romani, dar crestinii au considerat aceasta celebrare ca fiind defaimatoare, mai ales ca ea se tinea in cinstea unui zeu pagan.

Mulţi oameni cred că Iisus Hristos s-a născut pe 25 decembrie. Nu există însă nicio dovadă istorică în acest sens. Evidenţele istorice conduc la ideea că Iisus Hristos s-a născut primăvara. Ziua de 25 decembrie a ajuns să fie sărbătorită ca fiind Crăciunul mai degrabă din motive politice. Prin sec. III-IV e.n. creştinii ajunseseră să fie destul de numeroşi şi, într-un efort de a stopa divergenţele religioase şi a uni creştinii cu păgânii, sărbătoarea păgână Saturnalia a fost combinată cu cea mai mare sărbătoare creştină a anului, Crăciunul, naşterea lui Iisus Hristos.

Dar...ce este Craciunul ?

Crăciunul sau Naşterea Domnului este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (după calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (după calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări unde creştinii sunt majoritari, e de asemenea sărbătoare legală, şi se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini cât şi de către cei necredincioşi, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, “darurilor de la Moş Crăciun”.

Crăciunul în tradiţia românească

Peste tot unde există suflare românească cu simţământ creştin, Crăciunul este una din cele mai importante sărbători religioase, este sărbătoarea Naşterii Domnului, prilej de bucurie, pace şi linişte spirituală. Este o zi în care dăruim şi primim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru Crăciun.

Credinţă şi legende populare privitoare la originea termenului:

Pentru lingvişti, cuvântul “Crăciun” este un cuvânt ciudat. Unii susţin că ar proveni din limba latină, şi anume din “creatio”, care înseamnă creaţie, naştere. În folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soţia acestuia în grajd, unde dă naştere lui Iisus. De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a naşterii lui Hristos s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă care aduce lumină în sufletele oamenilor.

Numele de "Crăciun" îşi are originea în termenul englez din a doua parte a Evului Mediu.  Vechea denumire era "Cristis Masse", care în traducere literară înseamnă "Festivalul lui Hristos" sau (după unele surse) serviciul liturgic al lui Hristos. 

Crăciunul se serbează în fiecare an pentru a atesta şi a repovesti altor oameni minunata veste a naşterii salvatorului omenirii, Iisus Hristos.

Colindele de Crăciun

Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. 

De asemenea, o veche tradiţie este “mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii – câte trei, ca cei trei magi – merg din casă în casă cântând colindul “Steaua sus răsare…”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul “Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani

 Obiceiul preotului de "a merge cu icoana" in ajunul Nasterii Domnului este forma de colindat a preotilor din comunitatile locale cu icoana Nasterii Domnului pentru a binecuvanta casele si credinciosii din parohia lor. Atunci cand enoria este mai mare, preotul porneste cu ajunul cu doua-trei zile mai inainte. Enoriasii stiu lucrul acesta si se pregatesc ca sa il primeasca pe preot cu icoana in casele lor.

Umblatul cu icoana este unul din cele mai vechi obiceiuri crestinesti.

Acest oicei este descries in versurile poopulare de mai jos:

De Crăciun cu chiralesa

După cum doar ştiţi cu toţii,tot copilul ce trăieşte,
Are drptul la viaţă,s-o trăiască cum pofteşte.
..................................................................
Mi-amintesc destul de bine,cum iarnă de Crăciun,
Venea popă cu icoană si mai multi copii strigând.
Unii strigau "chiralesa",alţii ziceau "ni-ha-ha",
Că să ştie toţi creştinii că s-a născut Mesia.
Popa şi cu cântăretii se duceau direct în casă
Şi cântând frumos troparul se-asezau puţin la masă.
După ce serveau gustarea şi cu toţii se duceau,
la copii,stăpânii casei,nuci şi mere aruncau.
Căci asa e obiceiul în Moldova pe la sate,
Când te vede după popă îţi dau daruri însemnate.
..............................................................
Ca la casă unde omul,aruncă merele jos,
Se izbeau cu toţi grămadă,de scoteai limbă de-un cot.
Când vroiai să prinzi o nucă sau o coajă de vaezare,
Ţi-o luă altul din mână,şi-ţi dă ghionturi la schinare.

Obiceiurile culinare

Timp de 40 de zile înainte de sărbători creştinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipeaza Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul 

şi nelipsitul cozonac 

vor trona pe masa de Crăciun, fiind la loc de cinste alături de vinul roşu

 preţuit de toată lumea.

Bradul de Craciun, o traditie fara de care nu ne imaginam aceasta sarbatoare...

Tradiţia pomului de Crăciun este o reminiscenţă a tradiţiilor vechi păgâne prin care se venerau copacii.  Creştinii au preluat această tradiţie, aducând în casă pomi pe care îi decorează pe perioada sărbătorilor de iarnă.

Bradul de Craciun isi are originea in Germania secolului al XVI-lea. Era obisnuit pentru poporul germanic sa decoreze brazi, atat in interiorul unei locuinte, cat si in afara acesteia, cu trandafiri, mere si hartie colorata.

Se crede ca Martin Luther, reformatorul protestant, a fost primul care a aprins lumanarile din bradul de Craciun. Venind acasa intr-o seara de decembrie intunecata, in apropierea Craciunului, acesta a fost uimit de frumusetea luminilor care straluceau printre ramurile unui bradut din fata casei sale. Luther a impodobit apoi bradul de Craciun din casa sa cu lumanari.

Istoria impodobirii bradului

Traditia impodobirii bradului si a casei cu crengute de brad este un obicei preluat pe la jumatatea mileniului trecut de la triburile germanice, bradul simbolizand prin forma sa triunghiulara Sfanta Treime, iar podoabele cu care bradul este impodobit semnificand cunoasterea si bogatia,asemeni pomului sacru din Gradina Edenului, in care se gaseau merele-fructele cunoasterii.

Se cunoaste foarte putin faptul ca si dacii aveau un cult pentru brad, dar cu inteles total diferit: bradul era un copac ritual taiat la nunta sau la moartea cuiva. Obiceiul inca se pastreza in unele regiuni ale tarii. Astfel, in cadrul ritualului de inmormantare bradul reprezenta ’’nunta” mortului cu divinitatea si natura.

Bradul, impodobit in vechime cu fructe, flori, nuci poleite, lumanarele si panglici simboliza pomul vietii, arborele fertilizator, de bun augur. Simbolul bradului se regaseste in foarte multe piese de arta populara precum covoarele, stergarele si iile.

Mos Craciun, un basm care capteaza atentia de secole...

Adevaratul Mos Craciun, Sfantul Nicolae, s-a nascut in Turcia, in secolul al IV-lea. Era extrem de pios inca din copilarie, dedicandu-si viata credintelor si invataturilor crestine. A devenit cunoscut in intreaga lume datorita generozitatii sale fata de cei saraci.

Insa romanii il dispretuiau. A fost intemnitat si torturat. In momentul in care Constantin a devenit Imparatul Romei, i-a permis Sfantului Nicolae sa devina liber. Constantin s-a convertit la crestinism si a convocat Consiliul din Nicaea in anul 325 d.Hr., Sfantul Nicolae fiind un delegat al acestui consiliu. 

Mos craciun a fost imbracat la inceput in haine verzi, in ani 20 sub enorma presiune de marketing executata de Coca-Cola, Mos Craciun s-a imbracat in rosu … si asa a ramas pana astazi.

Cu steaua de Crăciun

Pe la sate şi orase,tot ce este bun creştin,
Te primeşte să-i cânţi steaua cu crăii şi Moş Crăciun.
Cu această stea frumoasă
Tot copilul te colindă si cântă din casă-n casă.
Ei se duc ca să vestească,că şi crăii-s bucuroşi,
Că în Bethleem la stâna,s-a născut Domnul Hristos.
Steaua este împodobită cu hârtie colorată,
Are clopoţel la coadă,să se-audă de la poartă.

Superstitii de Craciun

In preajma Craciunului oamenii sunt mai sensibili si mai inclinati sa respecte traditiile si obiceiurile. Nici superstitiile nu sunt ignorate in aceasta perioada.

Chiar daca nu credem in ele, chiar daca le consideram niste naivitati, basme de adormit copiii, credinte primitive sau prejudecati nascute dintr-o gandire extrem de creativa, superstitiile legate de Craciun dau un plus de candoare si farmec sarbatorii.

Iata cateva din cele mai interesante superstitii de Craciun:

- Se spune ca nu este bine sa porti pantofi noi in seara de Craciun

- Copiii care se nasc de Craciun sunt mai norocosi

- Daca faci baie in ziua de Craciun vei fi curat tot anul

- Pentru cei indragostiti este bine ca de Craciun sa aiba in casa vasc

- In Ajunul Craciunului, gospodarii isi strang din sat tot ce au dat imprumut, ca sa-i gaseasca Sarbatorile cu toate in gospodarie

- Femeile pun in apa in care se spala o nuca, pentru a fi sanatoase ca nuca, si un ban, ca sa fie bogate

- Gospodarii pun mana pe toate uneltele din curte, ca sa le foloseasca sanatosi si cu spor in noul an

- Tot de Craciun, se pune o potcoava in galeata cu apa si apoi apa este data la vite, ca sa fie tari ca fierul

- Cat tin zilele de Craciun, furca de tors este ascunsa, fiindca se crede ca cel care o va vedea ar putea fi muscat de un sarpe lung si gros ca furca

- In ziua de Craciun painea se asaza sub masa pentru noroc, iar sub fata de masa se pune pleava de grau, pentru belsug

- Impotriva deochiului si farmecelor, in cele patru colturi ale mesei se pun usturoi si seminte de mac

- Pentru a-l visa pe cel ursit, fetele pun tot felul de mancaruri sub geam, existand credinta ca ursitul va veni sa guste din ele si astfel il vor vedea

Traditii si simboluri de Craciun mai putin cunoscute ...

Vascul, simbol al prosperitatii...

Cu 200 de ani inainte de nasterea lui Iisus Hristos, druizii foloseau vascul pentru a sarbatori sosirea iernii. Acestia adunau aceasta planta verde, un parazit care creste pe alti copaci si o foloseau pentru a-si decora locuintele. Druizii credeau ca planta avea puteri vindecatoare speciale pentru o gama foarte larga de afectiuni, de la infertilitatea femeilor pana la ingestie cu otrava.

De asemenea, scandinavii considerau ca planta este un simbol al pacii si al armoniei. Asociau vascul cu zeita lor Frigga, patroana dragostei. Obiceiul de a te saruta sub o crenguta de vasc probabil ca a derivat din aceasta credinta ancestrala.

Poinsettia sau Steaua Craciunului...

Aceste plante sunt originare din Mexic si sunt numite dupa primul ambasador al Americii in Mexic, Joel Poinsett. El este cel care a adus aceste plante in America, in anul 1828. Mexicanii din secolul al XVIII-lea credeau ca aceasta planta simbolizeaza Steaua din Bethleem. Astfel, Poinsettia a inceput sa fie asociata cu Craciunul. In fapt, floarea acestei plante este mica si de culoare galbena. Insa in jurul sau se afla frunze mari, de culoare rosie, care adesea sunt confundate cu petalele Poinsettiei.

VIA ŞI RELIGIA ORTODOXĂ

Chiar dacă Bucovina nu este una dintre regiunile viticole ale ţării, via şi vinul mai ales, sunt mult apreciate, ca de altfel în aproape întreaga lume. 

Din toate timpurile, vinul a fost considerat ca o băutură mistică, făcând legătura dintre om şi puterile supranaturale. La majoritatea religiilor, a fost şi este folosit în practicile rituale, fiind adus ca ofrandă zeilor. 

La creştini, hrana vieţii spirituale se practică prin Împărtăşania cu pâine şi vin care simbolizează Trupul şi Sângele Domnului. 

Religia noastră ortodoxă asemuieşte pe creştinul ortodox  cu viţa de vie “ale cărei roade sunt toate de folos”: 

 În primul rând strugurii, 

din care obţinem acel chihlimbar minunat numit vin ce ne bucură inima, ne luminează chipul, ne întăreşte sănătatea trupească şi cea sufletească.

Urmează frunzele, din ele gospodinele noastre fac sarmale deosebit de gustoase.

Apoi viţele curăţate şi uscate, care ne încălzesc şi ne ajută la prepararea hranei, mai ales la noi, la ţară.

Tescovina se utilizează la producerea basamacului. Acesta, fiind consumat cu măsură, este asemenea unui medicament.

Rămăşiţele se dau la animale sau îngraşă pământul istovit de rod. 

Sursele biblice alimentează tradiţiile cultivării viţei de vie, a producţiei şi utilizării vinului.

Vechiul Testament, descrie cum a fost descoperită viţa de vie. Se cunoaşte cu exactitate, când rotopărintele nostru, Sfântul Noe, a aflat viţa de vie – în 2243,  Anul Potopului, potrivit Hronografului.

“La 9 ani după Potop, Noe a răsădit via şi vin din struguri storcând şi gustând şi cea prea aleasă băutură  văzând-o cu gust şi sănătoasă şi veselitoare, mai întâi a adus-o lui Dumnezeu spre jertfă”

Dar nu Noe a fost răsăditor al viei, ci din început era de Dumnezeu zidit vinul, spre sănătatea şi veselia oamenilor, precum  şi celelalte doftorii,

din pământ de Dumnezeu sunt zidite. Fiindcă şi vinul doftorie aleasă este stomacului, drept aceea şi Apostolul către Timotei grăieşte: Să nu bei apă, ci puţin vin să obişnuieşti pentru stomacul tău şi pentru cele dese slăbiciuni ale tale. (I Tim. 5,23)

Noe a aflat el dintâi vinul prin binecuvântarea de la Dumnezeu:

“Răsădind viţa, a adăpat-o pe ea cu sânge de la 4 vieţuitoare, jungănind: un leu, 

un porc, 

un miel, 

o maimuţă 

şi, ca şi cum ar fi  luat viţa putere din singiurile juvinelor acelora, ca adică să lucreze năravurile lor întru cei ce beau vinul.

Şi se vede întru cei ce se îmbată de vin, că unii asemenea sunt ca leul: iuţi, cumpliţi, îndrăzneţi, vrând să se apuce şi să se bată cu oricine.

Alţii de asemenea cu porcii:  puturoşi, mârşavi, în noroi ca şi porcii tăvălindu-se.

Alţii se aseamănă cu mielul:  blânzi, smeriţi, rugându-se lui Dumnezeu cu umilinţă.

Iar unii se aseamănă cu maimuţa: glumesc, râd, se marghiolesc şi multe fără ruşine fac. Însă acestea nu ca nişte adevărate, ci ca nişte ghicituri politiceşti, să se socotească de celi politici.”

  Tot de vin este legată şi prima minune a Mântuitorului – prefacerea apei în vin la Nunta din Cana Galileii.

"De aici rezultă  că apa este simbol al harului şi curăţirii, iar vinul devine după această minune săvârşită de Iisus Hristos, simbol al iertării păcatelor

şi mântuirii de rând cu pâinea noastră cea de-a pururea..."