MENIU REVELION 2013

Astăzi, pe 8 noiembrie, crestin ortodocșii sărbătoresc ziua Arhanghelilor Mihail și Gavril, căpeteniile îngerilor.

În viziunea populara, Arhanghelii sunt patronii casei, ard păcatele omenesti și purifică, prin post și rugăciune, conștiințele. Se crede, de asemenea, că aceștia îi însoțesc pe oameni pe tot parcursul vieții, de la naștere și până la moarte, rugându-se neîncetat lui Dumnezeu pentru sănătatea lor.

8 noiembrie este considerată zi de hotar între toamnă și iarnă. Acum, iarna este slobozită puțin câte puțin și nu dintr-o dată. Tradiția populară spune că între sărbătoarea Arhanghelilor și Craciun trebuie să existe trei, patru zile calde, senine, luminoase, numite "vara iernii".

Și dacă tot a venit vorba de iarnă și Crăciun ne amintim că îndată sosește și Revelionul, sărbătoarea dintre ani.

Dacă din punct de vedere culinar, Crăciunul este sărbătorit cu tradiționalele bucate dincarne de porc: sarmale, cârnați, șunci, caltaboși, chișcă, tobă  și alte ”porcării”, Revelionul lasă loc unui meniu mai diversificat, mai ușor și de ce nu, mai spectaculos.

Cum timpul zboară, iată la ce meniu ne-am gândit pentru Revelionul 2013:

APERITIVE:

-Trufe din ficat de pui

-Salată Olivier

-Tapenade

-Tartine cu icre negre și roșii

-Terina de pui

-Mozaic cu varza chinezeasca Beijing

-Ciupercuțe umplute cu ouă de prepeliță

-Platou cu produse tradiționale

-Chec aperitiv cu legume și surimi

-Scrumbie de Volga în șubă de sfeclă roșie

La miezul nopții, tradiția cere PEȘTE:

-Crap umplut, la cuptor

Apoi

-Sărmăluțe de mistreț

FRIPTURA:

-Pulpă de porc în crustă de piper, boia și ierburi aromate

DULCIURI

-diverse prăjituri

TORT

ÎNCEPUT DE OCTOMBRIE LA SUCEVIȚA

După o vară secetoasă, de ceva timp plouă.

Plouă mărunt, mocănește, ca toamna.

Spre seară, un curcubeu de toată frumusețea, un semicerc perfect  în binecunoscutele culori rogvaiv, domina cerul, atât de aproape că dacă te străduiai puțin puteai să-l atingi.

Atât de aproape că aparatul de fotografiat nu a putut să-l cuprindă în întregime în cadru.

Așa că l-am fotografiat din două ”bucăți”.

Bruma nu a căzut încă iar trandafirii își leagănă aroma și culorile în fața casei,

 la concurență cu crizantemele.

Curtea mai păstrează ceva din culorile verii cu toate că majoritatea florilor, stăpâne în urmă cu două luni, s-au uscat. 

Câteva se încăpățînează însă să aștepte bruma.

Bătrânul măr din curtea vecinilor, își ține cu greu ramurile doldora de fructe.

Măceșul, cu fructele roșii se uită prin gardul vecinilor.

Pârâul Drăgușina își vede liniștit de drum.

Pădurea este încă verde.

Ultimile mure mai așteaptă culegători.

O frăguță a greșit anotimpul (sau emisfera) și a înflorit.

Mistreții, cu puii deja mari sunt în căutare de hrană.

Acum stapânii pădurii sunt bureții: comestibili

sau nu.

Ne-am luat fetița și am plecat la plimbare prin pădure și de ce nu?, la cules de bureți.

PÂINEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

Menţionarea pâinii în rugăciunea creştină “Tatăl nostru” - “Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” arată că pâinea este simbolul tuturor lucrurilor fără de care traiul zilnic n-ar fi cu putinţă. 

Hrană fundamentală, considerată divină, pâinea nu lipseşte din niciun obicei legat de cele trei mari momente din viaţa omului: naşterea, nunta, moartea. 

Fără pâine, românii nici nu prea obişnuiesc să mănânce altă hrană. 

Cu pâine şi sare îi întâmpină pe cei dragi sau admiraţi, când sunt oaspeţii casei.

Festinurile sunt întâlnite în toate perioadele de sărbătoare. Nimic nu este mai obișnuit la o masă, decât consumul de pâine.

 Dimineața, pâine prăjită,

 la prânz felii de pâine proaspătă.

 Uneori, dietele mai stricte ne fac să privim cu ochi răi această prietenă veche a bucatelor de tot felul. Alteori, uităm de toate regulile gastronomice și rupem un colț aburind, sa ne potolim pofta de pâine caldă, abia scoasă din cuptor.

Dar oare cât i-a luat pâinii să ajungă pe mesele noastre?

Arheologii consideră că oamenii primitivi, care practicau mai mult vânătoarea, au descoperit că cerealele reprezintă o hrană foarte bogată în substanțe nutritive și că, spre deosebire de carnea vânatului, care se putea altera foarte repede, cerealele, în special grâul, puteau fi păstrate o vreme mai îndelungată.

Se pare că pâinea datează din Neolitic (“epoca pietrei lustruite”), o perioadă preistorică pe care specialiştii o plasează în jurul anului 10.000 înainte de Christos.

Originea pâinii e încă neclară - poate fi rezultatul unor încercări experimentale de a combina grăunţele de cereale măcinate cu apă sau pur şi simplu o întâmplare.

Prima pâine era una nedospită, asemănătoare cu turtele pe care le întâlnim şi în zilele noastre.

Egiptul secolului 18 înainte de Christos este considerat locul apariţiei pâinii dospite, evoluţie favorizată de folosirea unui tip de grâu care conţinea îndeajuns gluten cât să permită creşterea aluatului.

În Antichitate, pâinea devine mai mult decât un aliment de bază - vechii greci coceau o mulţime de preparate din ceea ce azi numim “patiserie”: clătite preparate pe grătar, pâine cu miere şi ulei, franzele modelate sub formă de ciupercă şi acoperite cu seminţe de mac şi multe altele.

 Evul Mediu a cunoscut o nouă întrebuinţare dată pâinii, care era folosita drept … farfurie! Bucăţile de pâine veche serveau ca suport pentru felurile de mâncare. Bucăţile care nu erau mâncate împreună cu felurile respective erau fie date săracilor, fie animalelor domestice.

Pentru egipteni pâinea era folosită și ca monedă de schimb. Salariul pentru o zi de muncă consta în trei pâini și două beri. Dacă la început pâinea era obținută din amestecul făinii cu apa, ulterior (asta însemnând la o diferență milenară față de momentul inițial), la acest amestec egiptenii au adăugat spuma de bere. Aluatul astfel obținut era lăsat în soare, să crească, apoi băgat într-un cuptor sacru – cuptorul de pâine.

Semnificația pâinii este una majoră nu doar pentru egipteni – care obișnuiau să pună alimentul alaturi de aur, argint și mirodenii, în mormintele sacre. Pâinea este un arhetip religios, fiind alimentul ales de Iisus pentru a-l împărți ucenicilor.

Civilizația modernă păstrează credința în sacralitatea pâinii. La români, întâmpinarea oficială se face cu pâine și sare. De asemenea, obiceiul de a „da copilul la grindă”, prezent în partea de sud a țării, este unul care implică pâinea, ca simbol al creșterii. La nuntile românești, de asemenea, turta de pâine este ruptă și aruncată peste capetele mirilor, în semn de prosperitate. Biserica Ortodoxă folosește împărțirea pâinii la finalul slujbei de duminică, însemnând împărtășirea cu trupul divin.

Cunoscând toate aceste lucruri, completarea meselor cu pâine trece de la banal la special, bucurandu-ne atât papilele cu un gust milenar, dar și sufletele, cu semnificații dintre cele mai profunde.

CAISELE, LUMINOASE CA NISTE MICI SORI

In mijlocul verii, caisele  afişează obraji de chilimbar si imprastie o vagă aromă de ambră si miere.

 Luminoase ca niste mici sori, caisele  sunt originare  din China.

Zarzarele sunt caisele salbatice, mai parfumate si mai acrisoare, dar cu sambure amar.

Cultivat in China de peste 5000 de ani, caisul poarta in el energia spirituala feminina.

Despre caise se spune ca inspira romantism si pasiune in relatii.

Au fost aduse in Europa probabil pe drumul matasii,mai intai in Persia si India apoi in Grecia, Italia, Bazinul Mediteranei, in sec. IV inCH dar au inceput sa se cultive abia in sec.XII.  Acum, fructe catifelate sunt cultivate pe toate  continentele.

Locuitorii din satele de munte din Pakistan şi Afganistan inlocuiesc zah[rul din multe deserturi cu caise, deoarece procentul de zahar din aceste fructe este destul de mare.

În unele zone din Pakistan şi astazi caisele  reprezinta una dintre componentele principale ale produselor alimentare. Şi, deoarece în aceste regiuni se afla  cel mai mare procent de centenari, oamenii de stiinta pakistanezi au ajuns la concluzia că un continut  ridicat de caise din alimentatie  favorizează longevitatea.

Chinezii foloseau caisele în diferite tratamente naturale care să le prelungească şi îmbunătăţească viaţa.

Dulci, parfumate, gustoase, simbolul verilor calde si inmiresmate, poarta in ele energia feminitatii.

Caisele sunt unele dintre cele mai apreciate fructe din această perioadă. Conţin apă în proporţie de 85%, adic citric, acid malic, sodiu, potasiu, calciu, zaharuri, fier, magenziu, cupru, provitamina A şi multe alte vitamine. O cantitate de 100 g de fruct are aproximativ 40 kilocalorii.

Datorita continutului bogat in vitamina A, caisele sunt un adevarat stimulent si intaritor pentru persoanele ce sufera de epuizare fizica si psihica,  ajuta vederea, mentin o piele sanatoasa şi impiedica aparitia  de riduri premature.

În plus, caisele contin caroten, vitamina B (responsabila de coordonarea activităţii sistemului nervos si de prevenirea  depresiei şi insomniei), vitamina C (luptea impotriva  imbatranirii premature si ajuta organismul in lupta impotriva  infecţiilor), vitamina PP (esentiala pentru o piele, par si unghii sanatoase) .

Dar principala bogăţie a caiselor  sunt mineralele  cum ar fi potasiu şi fier. 100 g caise contin la fel de mult fier ca si 250 de grame de ficat de vita. Potasiul face caisele esenţiale pentru prevenirea şi tratamentul bolilor cardiovasculare şi edemelor.

Culoarea auriu-portocalie a caiselor sa datoreaza pigmentilor carotenoizi si, mai ales, beta-carotenului.

Cu cat culoarea este mai intensa, cu atat continutul este mai ridicat.

Caisa este unul dintre fructele cele mai bogate in beta-caroten, un precursor al vitaminei A. Doar doua caise pot acoperi jumatate din necesarul de vitamina A recomandat unui adult.

In medicina populara, caise proaspete sau uscate sunt folosite ca un laxativ usor si diuretic, precum şi pentru prevenirea astmului. Deci, în scopul de a reduce probabilitatea unui atac de astm, se recomandă să se  bea un pahar pe zi de suc de caise.

Caisele accelereaza  vindecarea si ameliorarea inflamaţiilor  de  piele.

Caisul înflorește primăvara, aspectul său fiind foarte frumos, de strai de sărbătoare. Se spune că nu numai simpla vedere a acestui arbore înflorit are efecte benefice asupra sufletului omului, ci și mireasma florilor sale. 

Fructele,aromate și apetisante, de culoare galben-portocaliu, pistruiate uneori ca obrajii unui copil de taran,  sunt deja bune pentru consum în iunie-iulie.

Florile caisului sunt mult căutate de albine – iată, deci, încă un motiv pentru a avea încredere în valenţele medicinale ale viitoarelor fructe.

Prin aroma lor intensă, deosebit de plăcută, caisele sunt un desert natural şi răcoritor în zilele toride ale verii.

Samburii de caise constituie o sursa importanta de vitamina B17, care este un ajutor foarte important in lupta impotriva principalului inamic al sanatatii omului, cancerul, deoarece distruge celulele cancerigene si ajuta, in acest mod, la prevenirea acestei boli.

Produsul reprezinta un prim ajutor pentru organism in lupta impotriva bacteriilor si infectiilor, in remediul tesuturilor bolnave, in dezvoltarea unei danturi si structuri osoase solide.