MENIU DE REVELION 2014

Deşi suntem la mijlocul lui noiembrie, 

la Suceviţa vremea e încă frumoasă, 

pădurea ruginie te îmbie la o plimbare, 

iar dacă ai şi un cal... e de poveste.

Dar cum timpul zboară, deja ne-am gândit la meniul de Revelion 2014.

Ca şi în ceilalţi ani vrem să avem un meniu cât mai variat, cu produse preparate de noi, gustoase şi aspectoase:

I.             APERITIVE:

Tartine cu icre negre şi roşii şi ouă de prepeliţă

Tartine cu roşii şi şprot

Ruladă cu peşte

Platou cu produse tradiţionale

Scrumbie de Volga în şubă de sfeclă roşie

Minitarte cu cremă de brânză şi ardei copţi

Tartine cu cremă de hribi

Pasteta de pui

Salata caldă cu piept de raţă Tai-Pan

Brânzeturi franţuzeşti cu struguri

II.           Rulouri din file de peşte şi pui cu legume juliene şi orez sălbatec

III.          Limbă de porc în stil caucazian

IV.         Pulpă de porc împănată la cuptor, cu cartofi ţărăneşti

V.          Tort-Stupul cu albine

BUSUIOCUL – IARBA REGALA

Originar din India  - în special din Indiile tropicale -, si cunoscut de peste 5.000 de ani, busuiocul a ajuns şi în regiunea mediteraniană. De acolo în secolul al XII - lea a ajuns în Europa Centrală. Dintotdeauna au fost apreciate atât aroma patrunzatoare a busuiocului, cât şi efectul său vindecător.

Numele busuioc (ocium basilicum) provine din grecescul “basileus” care inseamna “rege”, datorita aromei sale extraordinare. Numele busuiocului are aceeasi sursa in multe limbi europene, cu toate ca exista unele variatii: “basilika” in islandeza, “vasilki” in rusa, “bozilok” in albaneza, “bazsalikom” in maghiara, “bazalka” in ceha, “baseli” in provensala, “basilia” in basca, “busuioc” in romana,“vasilikos” in greaca moderna. In epoca coloniilor, denumirea a fost transferata si in cateva limbi africane, cum ar fi “besobila” in amharica.
Cuvantul grecesc basileus inseamna in general “conducatorul poporului”. Numele francez “herbe royale” si cel olandez “koningskruid” provin din aceeasi sursa (ambele insemnand iarba regala).

Deşi pentru vechii romani , busuiocul era simbolul trădării, în Italia a ajuns simbolul iubirii. Tinerele fete purtau o mlădiţă de busuioc în păr pentru a arăta că aşteaptă peţitori. În unele regiuni din Italia busuiocul este cunoscut sub numele de „bacia nicola” (care tradus înseamnă "Sărută-mă Nicolae"). 

Se spune că atunci când o femeie primeşte un fir de busuioc de la un bărbat se va îndrăgosti de el pentru totdeauna. În Bucovina  se crede că atunci când un băiat acceptă o mlădiţă de busuioc de la o fată sunt logodiţi.

In Romania busuiocul este planta cea mai iubita si cea mai cantata, fiind simbol al dragostei si al norocului. Parfumul sau patrunzator are rolul de a-i proteja pe cei care il miros sau poarta crengute si are puterea de a-i ajuta in dragoste si de a le aduce noroc. Astfel, el este folosit in multe ritualuri magice cu scopul de a-i purifica pe cei care participa la ele si de a-i ajuta sa obtina fericirea in dragoste si in viata.

Datorita mirosului sau deosebit si a proprietatilor conservante, busuiocul este folosit de catre biserica ortodoxa la producerea apei sfintite (agheasma), care are rolul de a alunga duhurile si gandurile rele, bolile, de a ajuta la iertarea pacatelor si la limpezirea mintii. Astfel, cei care o beau, conform traditiei si a ritualurilor bisericesti, se purifica sufleteste si trupeste si primesc binecuvantare.

Insa pe langa proprietatile sale purificatoare, romanii considera ca busuiocul este in primul rand planta dragostei, avand puteri afrodisiace deosebite. El simbolizeaza atractia sexuala, fecunditatea, fertilitatea si protectia fata de rau. Astfel, in cantecele populare si in literatura este des pomenit ca simbol erotic, iar aproape toate ritualurile prin care se urmareste implinirea in dragoste si obtinerea casatoriei, folosesc aceasta planta pentru a spori puterile magice.

In satele bucovinene fetele si baietii care merg la hore, daca vor sa cunoasca un potential iubit sau daca vor sa faca pe cineva sa se indragosteasca fara scapare de ei, poarta o crenguta de busuioc la ureche, in san sau prinsa de camasa. Busuiocul sporeste puterea de atractie fata de cei de sex opus si creste sansele de a cunoaste pe cineva.

PINTILIE CĂLĂTORUL, HOTARUL DINTRE VARĂ ŞI TOAMNĂ

Obişnuiţi cu reperele temporale ale lumii de azi, am uitat, aproape cu desăvîrşire, hotarele calendaristice de altădată, hotare hărăzite, se pare, de însuşi Dumnezeu atunci cînd a creat lumea. Pentru a despărţi anotimpurile între ele şi pentru a le da nume, oamenii, luminaţi de Creator, au ţinut sub observaţie veacuri la rînd natura înconjurătoare. Aşa, spre exemplu, au ajuns să considere, la un moment dat, că sărbătoarea lui Pintilie călătorul era hotarul dintre vară şi toamnă, că tocmai acum, pe 27 iulie, „se întoarce crîngu (crugul cerului sau bolta cereasca) spre toamnă", cand puterea soarelui, după ce a atins apogeul, pârjolind totul în calea sa, începe să scadă.

Se „călătoreşte“ vara ca şi omul. 

Sfântul Ilie cel mic (sau cel şchiop), numit şi Sfântul Pantelimon, este un frate mai mic al Sfântului Ilie. El mijloceşte pe lângă fratele lui pentru ca acesta să nu trimită stihiile naturii asupra recoltelor. Pantelie sau Pantelimon este, de asemenea, un personaj mitologic cu importanţă meteorologică, care a preluat numele şi data sărbătoririi Sfântului Mucenic Pantelimon din calendarul ortodox de pe 27 iulie. Se spune că Pantelimon aduce grindină şi furtuni violente, care pot strica recolta.

Sărbătoarea de azi se numeşte în Moldova  si Bucovina, Pintilie sau Pentelei călătorul care nu este lipsit nici el de puteri asupra arşiţei.

Despre Pentelei se spune că este tămăduitor precum şi protector al călătorilor. 

În această perioadă, seceratul se sfârşeşte, încep să apară primele semne ale sfârşitului verii.

În legătură cu denumirea cea mai folosită a sărbătorii, Pintilie călătorul, este şi principala caracteristică a zilei de 27 iulie; astfel, există peste tot credinţa fermă că de la Pintilie călătorul „se călătoreşte vara".

 Această „călătorie",  plecare a verii era semnalată de cîteva evenimente vizibile pentru comunităţile arhaice, precum „cîrduirea" păsărilor migratoare, mai ales a berzelor,

 „pălitul" frunzelor, în special al celor de tei, care, se spune, acum „se întorc pe dos, jelind, astfel trecerea verii,

 dar şi de privitul oamenilor, la amiaza acestei zile, într-o strachină cu apă, aici putîndu-se vedea cum Sfîntul Soare stă pe loc cam o jumătate de ceas ş.a.

Sărbătoarea era ţinută pentru a proteja fructele de viermi şi pentru coacerea harbujilor, 

ca apărare de boli, pagube, rătăciri. Spre bucuria copiilor, în special, 

se fierb porumbi 

şi dovleci,

 acum toţi copiii având dezlegare la mere.

Sarbatoarea era ţinută de cei care călătoreau des 

şi de cojocari.

 

De aceea, altădată, se credea că la Pintilie călătorul „e mare jale în cer, căci  se desparte vara de toamnă, cum se desparte fiul de mamă", jelania aceasta strecurîndu-se adeseori şi în sufletele oamenilor.

Tristeţea mai era estompată de faptul că Pintilie călătorul apără vitele şi oamenii de multe boli, pe cei care-i ţineau ziua tămăduindu-i de arsuri sau de epilepsie ori ferindu-i de brumele prea timpurii.

Pe vremuri, în sîmbăta dinaintea sărbătorii sau, cum este în acest an, chiar în ziua lui Pintilie, se făceau praznice, dîndu-se de pomană mere 

şi pere, 

uneori cu felii de pîine, pentru sufletele copiilor morţi; dacă nu se făcea aşa, se credea că pruncii morţi nu vor putea mînca mere pe ceea lume. 

Motivaţia tradiţională a acestei sărbători se apropie de aceea a lui Sîntilie, ziua lui Pintilie călătorul fiind ţinută de frica trăsnetelor, grindinii, 

furtunii 

şi a secetelor; uneori, ziua era atribuită unei surori a lui Sîntilie, aceasta fiind cu mult mai rea decît fratele ei; se considera chiar că cel care muncea pe 27 iulie se ...călătorea, adică murea nu după mult timp. Interesant e că pe 25 iulie mai există în calendarul popular o sărbătoare numită Ana Ospenia, despre cei care îndrăzneau să lucreze acum spunîndu-se că adormeau, dormind trei zile, o săptămînă sau chiar ...somnul cel lung al morţii!

Despărţirea de vară se resimte după Sfântul Pintilie, „de aici şi o expresie sugestivă «se duce vara ca o pâine, vine iarna ca un câine»“, Să mai spunem că Pintilie, ca martor al călătoriei verii, o roagă să revină şi la anul tot aşa bogată.