MĂRȚIȘOR

Marţişorul simbolizează puterea soarelui şi puritatea sufletească, fiind un prilej de a ne mărturisi dragostea şi apropierea într-o manieră tradiţional românească . 

Dăruit fie de către bărbaţi femeilor, fie de către femei altor femei sau de către femei bărbaţilor şi nu invers ( la noi, în Bucovina ca și în tot nordul Moldovei), Mărţişorul a rămas peste ani un ambasador al gândurilor bune şi al zâmbetului în prag de primăvară.

Elementul cel mai semnificativ al mărţişorului este şnurul alb-roşu, la care se ataşează diferite simboluri ale norocului: trifoi cu patru foi, potcoavă, coşar, 

inimă. Roşul înseamnă iubirea, iar albul divinitatea. Sărbătoarea Mărţişorului simbolizează renaşterea vieţii, reîntoarcerea la viaţă.Se consideră că mărţişoarele sunt aducătoare de fericire şi noroc.

Iată câteva din legendele care stau la baza evoluţiei mărţişorului românesc:

Obiceiul mărţişorului este legat, conform tradiţiei, de momentul morţii şi naşterii simbolice a Babei Dochia, denumire sub care apărea în legendele şi cântecele populare româneşti divinitatea etnică a Daciei- Rhea, Terra Dacia sau Dacia Augusta

         

1.Legenda Babei Dochia 

Cu mulţi ani în urmă, o bătrână pe nume Dochia, avea o fată vitregă, pe care o ura din toată inima. Într-o zi de iarnă cumplită, Dochia i-a dat fetei o haină foarte murdară,  cerându-i să o spele la râu,  până devine albă ca zăpada. Deşi fata a spalat-o mult timp, cât de bine a putut, haina, în loc să se cureţe, se murdărea mai tare! Atunci a apărut alături de ea un bărbat care se numea Mărţişor. Văzând că fata e tristă, a întrebat-o de ce plânge.Ea a povestit ce i s-a întâmplat. Mărţişor i-a spus că posedă o putere magică şi i-a oferit o floare roşie cu  alb şi a îndemnat-o să mai spele încă o dată veşmântul şi apoi să se întoarcă acasă. Când a ajuns fata acasă, haina era albă ca neaua. Bătrânei Dochia nu i-a venit să îşi creadă ochilor. Ea nu ar fi crezut că fiica sa vitregă va reuşi să îndeplinească sarcina. Deodată a văzut floarea din părul fetei. "De unde o ai?" o întrebă bătrâna, "Este încă iarnă!".

Bătrâna, crezând că primăvara a revenit, a  plecat cu turma pe munte. Pe drum vremea era frumoasă, aşa că a renunţat la cojoacele pe care le purta. La capătul drumului a fost însă prinsă de burniţă. Când a ajuns în vârf, i s-a arătat Mărţişor: "Vezi cât de rău este să stai în frig şi umezeală?" a grăit el, "tu, cea care ţi-ai obligat fiica să spele iarna hainele la râu." Apoi a dispărut. Bătrâna a rămas singură pe munte, a venit gerul şi oile au fost transformate în pietre.De atunci roşul şi albul simbolizează lupta dintre bine şi rău, dintre iarnă şi primăvară.

2.  Legenda Mărţişorului – Soare 

Odată Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit si l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu. Dar, într-o zi, un tânar voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze soarele.Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi, până când zmeul fu doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer, înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când acesta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătura de sânge se scurse în zăpada imaculată. Tânărul muri. De atunci tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul roşu. 

Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.

3.  Legenda femeii sărmane

La marginea unui sat trăiau într-o colibă sărăcăcioasă o femeie cu fiica ei. Ca să câştige pâinea de zi cu zi şi câţiva bănuţi, femeia torcea lână pentru oamenii din sat. Dar tot ce câştiga dădea pe doctorii pentru fata ei care era tare bolnavă. Într-o zi, când torcea şi plângea de mila fiicei sale, femeia văzu o caleaşcă de foc trecând cu iuţeală dinspre pădure spre sat. Era Crăiasa Primăvara care, auzind-o, s-a oprit şi a întrebat-o de ce este aşa de necăjită.Aflând de boala copilei, Crăiasa a zis: "Ţine caierul acesta de foc şi toarce-l firicel subţire, apoi leagă o fundiţă şi prinde-o de pieptul copilei. Puterile mele o vor trezi la viaţă, aşa cum se trezeşte la viaţă întreaga natură după trecerea mea." Femeia mulţumi şi se apucă de lucru. Dar caierul îi ardea degetele şi-i era cu neputinţă să răsucească un firicel cât de mic. Începu să plângă cu lacrimi grele şi aproape că nu băgă de seamă când o altă caleaşcă de zăpadă se opri în dreptul colibei. Era Crăiasa Iarna, care dispărea cu iuţeală dinspre sat spre pădure şi care, auzind necazul femeii, zise: "Ţine caierul acesta de zăpadă. Răcoarea lui va potoli fierbinţeala celui de foc. Răsuceşte-le laolaltă, poate aşa îţi pot fi de folos şi eu." Femeia a reînceput să toarcă. Torcea laolaltă fir roşu de foc cu fir alb de zăpadă şi astfel isprăvi de tors cele două caiere. Iar după ce duse la capăt lucrul, legă o fundiţă de pieptul fetiţei. 

Aceasta îndată prinse putere şi culoare în obrăjori, sări din pat şi-şi îmbrăţişă cu drag mama. De atunci, în fiecare prag de primăvară, femeia împletea fundiţe alb-roşii, împărţindu-le oamenilor din sat, să le aducă sănătate şi bucurii. Aşadar, mărţişorul pe care îl oferi celor dragi este gingaşul simbol al purităţii şi dragostei.

Traditia s-a pastrat pana in zilele noastre doar ca acum ziua Martisorului se prezinta ceva mai pestrita si mai comerciala. Negustorii din ce in ce mai creativi si mai buni speculanti, au scos la vanzare marisoare mari, stralucitoare, colorate strident, din plastic sau din metal, caraghioase. Multe dintre acestea nici nu mai poarta firul dalb-sangeriu, însemn al primaverii.

In Bucovina se păstrează și azi obiceiul ca mărțișoarele să fie lucrate manual de către tinerele fete și să fie oferite bărbaților care le vor purta la căciulă până cînd vor înflori pomii.

În loc de concluzie

Mi-a zâmbit de pe tejghea,

Când mergeam în drum spre şcoală,

Un hornar de tinichea,

Mirosind a primăvară. 

Eu în piept l-am agăţat,

Să zâmbească tuturor,

De sub şnurul lui vărgat,

Că-i luna lui Mărţişor.

                  ( Mărţişorul – Ion pillat)