Luna iulie ii este dedicata lui Caius Iulius Caesar, imparatul
roman care a introdus calendarul iulian.
Saptamanile lunii iulie se numesc: „saptamana
secerisului” , “saptamana Panteliilor”, “saptamana lui Santilie” si “saptamana
verii”.
In "saptamana secerisului" se secera graul
lucrandu-se de la rasaritul pana la asfintitul soarelui.
Saptamana a
doua este dedicata Panteliilor (Parliilor), surorile Sfantului Ilie.
A treia saptamana il are in centru (20 iulie) pe
Sfantul Ilie «Carutasul Raiului»,
cel despre care se spune ca leaga si dezleaga
ploile,
tuna, fulgera si trazneste.
Ultima saptamana a lunii iulie este dedicata verii,
anotimpul cel mai calduros din an.
In traditia populara, luna iulie mai este numita si
„cuptor”, datorita caldurilor mari ce o caracterizeaza, dar si pentru ca acum
se coace si se strange graul.
Sunt
zile marcate de severe interdictii
pentru a feri recoltele si casa de primejdia focului, iar pe membrii familiei
de boli aducatoare de "fierbinteala". In aceste zile, oamenii nu au voie
sa foloseasca cuptorul, sa lucreze pamantul in a doua parte a zilei, sa mearga la fan.
In schimb, pot darui apa,
faguri de miere
si fructe calatorilor.
Pentru oamenii
de la sate nu a fost deloc usor sa respecte toate aceste cutume. E vremea cand
se munceste de la rasaritul pana la apusul soarelui: se merge la seceris,
se scoate
ceapa si usturoiul din straturi ca sa nu incolteasca, se pregatesc podurile si
hambarele pentru a depozita recoltele, se seamana pentru a doua oara varza si
spanacul, se sapa viile si se curata buruienile, ca sa nu se strice strugurii…
Sunt
file importante de calendar inchinate cultului stramosilor, unele dintre
acestea neavand nici o legatura cu calendarul religios, ci mai degraba cu
pragurile anotimpurilor.
Obiceiul
Mosilor la romani continua cultul arhaic al stramosilor totemici, intalnit in
mitologia a numeroase popoare.
Mosii
sunt cei care fac legatura intre cer si pamant, sunt inteleptii mantuitori ai
neamului.
Cuvantul "mosi" se pare ca este de
origine traca, iar faptul ca romanii le-au consacrat nouasprezece zile din an
demonstreaza importanta foarte speciala a celebrarii acestora.
In
zilele de Mosi se crede ca cerurile sunt deschise, ca sufletele mortilor vin
acasa si ca, pentru a se intoarce de unde au plecat, trebuie sa primeasca
ofrande ritualice bogate in alimente si bautura.
"In noaptea de Sf. Ilie vin mortii din
cimitir la casele unde-or trait sa ceara pita si beutura, ca li s-or facut cald
si au gura uscata: noi dam pomana la ai saraci colac din cuptor si un pahar de
vinars si spunem: de sufletul mortilor … De facem ase, Sf. Ilie ne da ploaie
calda si asezata la holda" (Marcel Laptes – Timpul si sarbatorile
taranului roman)
Spre
deosebire de ceilalti Mosi de peste an, acum sunt pomeniti indeosebi copiii
morti. In aceasta zi, femeile impart copiilor mere culese dintr-un mar neatins,
sa se bucure si cei in viata, si cei morti.
Cutuma cerea ca merele de vara sa
nu se culeaga pana in ziua de Santilie, pentru ca marul este un dar facut de
Dumnezeu Sfantulului.
"Dintai si-ntai, din mar Sfantu’ Ilie a
gustat. Marul e copacul lui Sfantu’ Ilie, de aceea Dumnezeu i-a spus: Apoi dar,
Ilie, pana-n ziua ta sa nu se manance merele, tocmai de ziua ta sa se guste
intai."(Elena Niculita-Voronca – Datinele si credintele poporului roman).
Considerat
patron al merelor verzi, timpurii, Santilie este singurul care poate da
dezlegare la consumul acestor fructe. In unele sate, inainte de a fi oferite
drept ofranda, merele erau sfintite in biserica, pentru a se preschimba in mere
de aur pe lumea cealalta. "Mai de demult, duceam de Sf. Ilie, la biserica,
merinde de sfantit pantru ai morti, da’ prima oara dadeam la popa mere … de
vara… sa le ogoim setea la morti…"
Tot
in aceasta zi se impart ceremonial faguri de miere, intr-o sarbatoare de mare
importanta pentru calendarul apicol: "retezatul stupilor" sau
"tunsul stupilor".
Este vorba despre recoltarea mierii,
eveniment ce
prilejuia odinioara o pomana aparte, incheiata cu o petrecere la casa
prisacarului.
Lui Santilie i se mai spune si Sfantul Albinelor, iar din
culegerile etnologului Marcel Laptes aflam ca "intr-o zi, dupa ce-o
trasnit o multime de draci, o poposit la o prisaca sa se odihneasca si nici o
albina nu l-o intepat… atunci o zas: voi iti fi in grija me… si de atunci tati
stuparii o tan".
Mierea,
considerata dintotdeauna un aliment sacru, hrana a zeilor si ofranda adusa
mosilor, are proprietati magice, de vindecare si protectie.
Asa se explica
faptul ca prisacarul trebuie sa se roage si sa posteasca in ajunul acestei
zile, sa-si pregateasca vasele respectand un intreg ritual, sa dea de pomana
miere si faguri intr-un cadru festiv, de mare sarbatoare.
Toate povestile spun
despre albina ca este sfanta, divinitate zoomorfa solara, caracterizata de harnicie,
intelepciune si convietuire comunitara perfecta.
Exista totusi o legenda care povesteste cum
ca, intr-o buna zi, albina s-a certat cu parintii ei, iar Sfantul Ilie, auzind
asta, s-a maniat grozav si a lovit-o cu biciul lui de foc. Se spune ca de atunci
are albina dungi negre pe corp si mijlocul subtire, dupa cum a incins-o
Santilie cu biciul in jurul trupului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu