Parte
a tezaurului cultural bucovinean și implicit a celui românesc, covoarele țesute de femeile românce în zilele
scurte și nopțile lungi de iarnă îți încântă privirea. Frumusețea lor nu a
lăsat indiferenți nici pe poeți care adesea le-au cântat în versurile lor.
Una
din cele mai frumoase poezii scrise de Virgil Carianopol mi s-a părut aceasta:
Covor
românesc
Ca o câmpie, oglindind întinsul,
Cu păsări care-i stau pe crengi cântând,
Privindu-l lung, aduce-n el nestinsul
Din depărtate vremuri luminând.
Cu păsări care-i stau pe crengi cântând,
Privindu-l lung, aduce-n el nestinsul
Din depărtate vremuri luminând.
Împestriţat cu crini şi lămâiţă,
Cu albăstrele şi cu maci duioşi,
Vii, flori de liliac sau romaniţă
Te fac să te apleci, să le miroşi.
Cu albăstrele şi cu maci duioşi,
Vii, flori de liliac sau romaniţă
Te fac să te apleci, să le miroşi.
Pus în perete, lângă pat, în casă,
Te-ntinzi sub el ca-n margini de câmpie.
Îi simţi răcoarea dulce de mătasă,
Şi parcă vântu-l simţi cum te adie.
Te-ntinzi sub el ca-n margini de câmpie.
Îi simţi răcoarea dulce de mătasă,
Şi parcă vântu-l simţi cum te adie.
Lucrat adânc din lână şi culoare,
Cu-nseninări şi arbori fel de fel,
Odihna lui te-mbie la visare
Şi la un somn pe pajiştea din el.
Cu-nseninări şi arbori fel de fel,
Odihna lui te-mbie la visare
Şi la un somn pe pajiştea din el.
Iar când în seară luna cu lumină
Loveşte-n el, cu razele pieziş,
Un greier sare, crede că-i grădină
Şi cântă de acolo pe furiş.
Loveşte-n el, cu razele pieziş,
Un greier sare, crede că-i grădină
Şi cântă de acolo pe furiş.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu