ALBINELE - MICILE FĂPTURI ALE ZEILOR

„Unii, la astfel de semne şi pilde, văzând de acestea,

Au socotit că un spirit zeiesc, că un suflu eteric

Este-n albină; un zeu, după ei, le străbate pe toate.”

(Vergiliu, „Georgicele”)

O mică făptură aleasă, dăruită cu însuşiri deosebite şi iubită deopotrivă de zei şi de oameni – aşa e văzută albina. Ceea ce putea să facă ea era atât de uimitor, încât nu putea ţine decât de miracol, nu putea fi decât efectul unui suflu divin.

Despre albine se ştiu multe şi s-a scris enorm. Nici o insectă nu a fost mai mult studiată decât ele.  “Stilul de viaţă ” al albinelor a inspirat, încă din vremuri vechi, interpretări simbolice, mituri şi legende, poveşti, poezii şi fabule, meditaţii filozofice, steme şi blazoane, comparaţii şi metafore.

 Deşi azi credem că totul ţine de un instinct ajuns într-un stadiu avansat, rafinat prin evoluţie, purtările albinelor ne fascinează atât de mult, încât nu încetăm de a le înzestra cu o aură spirituală.

Mierea şi ceara se plămădeau tainic, în scorburi 

şi, mai târziu, în ştiubeie în care privirea omului nu putea pătrunde cu uşurinţă, 

aşadar tot ceea ce se petrecea acolo ţinea de o alchimie misterioasă, de nişte prefaceri secrete în urma cărora, din flori (frumoase, dar pe care omul nu le-ar fi putut mânca) se năştea mierea şi se întocmeau, cu un meşteşug ascuns, fagurii, fără seamăn în desăvârşirea lor.

Într-o vreme când hrana dulce era prea rară (căci în urmă cu câteva mii de ani nici fructele – mai toate sălbatice – nu erau cine ştie ce dulci), întâlnirea cu mierea trebuie să fi fost o revelaţie, iar consumarea ei, o experienţă rară şi preţioasă. 

Uimitoare trebuie să le fi părut oamenilor din vechime înfăptuirile acestei mici fiinţe. Mierea nu era doar hrănitoare şi minunată la gust, ci avea virtuţi terapeutice şi magice, iar lumina lumânărilor de ceară alunga întunericul din locuinţele primitive. Cum să nu fi iubit oamenii albinele?

Albina e curată, cea mai curată dintre “gujulii” (ce cuvânt frumos! înseamnă gâze, insecte, gângănii); e fertilă, dar în chip cast (în Bucovina, o credinţă populară afirmă că albinele “îşi strâng sămânţa de pe pârâu”, căci reproducerea sexuată a micilor insecte încă nu era cunoscută), şi mai cu seamă, e harnică, drept care a rămas, până în ziua de azi, un simbol, însăşi întruchiparea Hărniciei.

Are doar doi centimetri, dar are un sistem de organizare sociala uimitor, este altruistă, harnică ”ca o albină” și vindeca aproape orice boală.

Despre albine - Viata in stup

Structura sociala intr-un stup de albine este condusa de o regina. Regina are o durata de viata in medie de 3 ani de zile, depunand in toata aceasta perioada de timp oua, prin urmare ea mentine populatia coloniei in jurul a 25000 de albine. 

Aproape 95% din puii reginei sunt ceea ce denumim in continuare albine lucratoare. La scurt timp dupa nastere regina efectueaza imperecherea prin asa numitele zboruri de nunta, imperechiinduse cu un numar de 7 pana la 17 albine de sex masculin (trantori). Se presupune ca regina poate primi pana la 5.000.000 de spermatozoizi in aceasta perioada scurta de imperechere, care este depozitata intr-un buzunar aflat pe abdomenul albinei numit spermateca. Regina acceseaza acesti spermatozoizi pe tot parcursul vieii ei, depunand oua intr-un ritm impus de nevoile din stup.

Albinele lucratoare alcatuiesc majoritatea populatiei si sunt toate femele, dar neputandu-se reproduce. Albinele lucratoare sunt altruiste, pentru ca au grija de regina, si practic efectueaza toate sarcinile necesare pentru sustinerea stupului. Aceste albine lucratoare au o durata de viata scurta, aproximativ 30 de zile, in acest timp trecand prin diferite stadii de dezvoltare in ceea ce priveste rolul lor din stup.

 Albine-lucratoare pot fi clasificate in: doici, albine casnice, care sunt responsabile pentru intretinerea stupului, sau ca si culegatoare al caror rol este de a colecta nectar, polen, precum si apa necesara pentru a sustine viata.

Cauzele principale de deces pentru o albina lucratoare este epuizarea. Astfel, muschii si aripile lor suporta doar un anumit timp de zbor, in general 800 km, in momentul atingerii acestui interval de zbor, se vor afla in incapacitatea de a zbura si a avea grija de ele insele.

Diviziunea muncii in cadrul unui stup este data de varsta albinelor lucratoare. Lucratoarea isi incepe viata curatind celula din care s-a nascut, apoi trece la ingrijirea puetului si depozitarea alimenelor si isi inchei viata prin culegerea polenului, a apei si a nectarului. In cadrul acestui program de munca albinele tinere lucratoare petrec o mare parte din viata lor in interiorul stupului, in momentul in care acestea devin culegatoare, devin vulnerabile, la vreme rea si la uzarea aripilor.

Entomologului german Karl von Frisch i se atribuie Premiul Nobel în 1973, pentru ca a descifrat limbajul albinelor cercetase. A observat că aceste albine, când află un loc melifer, comunică celorlalte albine lucrătoare unde se află locul. Albina cercetaşa face pe faguri un joc în formă de cifra opt, care indică unghiul faţă de soare, direcţia şi distanţa la care se află sursa de miere. După ce au memorat coordonatele, albinele lucrătoare se duc singure şi află locul.

O alta curiozitate a albinelor este legata de ochii acestora: când albinele sunt mutate pentru păstorit, ies din stup, fac o tură de recunoaştere în jurul stupinei, fixându-i poziţia geografică, la care se întorc apoi de la o distanţă de pana la 14 km.

Si cu toate ca au o memorie vizuala foarte dezvoltata ele nu detecteaza culoarea rosie, in schimb pot vedea razele ultraviolete, invizibile pentru ochii nostrii.

Curiozitati despre albine

1. Albinele produc propolis. Mai intai colecteaza rasina de la diverse plante si copaci cu ajutorul maxilarului inferior, apoi produc propolisul amestecand saliva lor cu rasina colectata. Propolisul este transportat la stup in niste saculeti speciali care se afla lacalizati pe picioarele lor.

2. Atunci cand albinele gasesc in stupul lor un soarece sau orice alt intrus, murdarie pe care nu o pot transporta in afara stupului, il imbalsameaza cu ajutorul unei substante numite propolis, pentru a preveni producerea de bacterii si imbolnavirea albinelor din stup; este greu de crezut dar propolisul este un material anti-bacterian, adica distruge bacteriile.

3. Este nevoie de 2 milioane de flori pentru a produce un singur borcan de miere.

4. O albina lucratoare produce in medie 1/12 lingurite de miere in intreaga sa viata.

5. Albinele comunica intre ele cu ajutorul dansului, albinele putand intelege miscarile chiar daca afara este intuneric bezna.

6. O matca poate depune pana la 3000 de oua intr-o zi, adica 175-200 de oua intr-un singur an.

7. Un singur stup poate adaposti pana la 80.000 de albine - o matca, cateva sute de trantori, iar restul este reprezentat de albine lucratoare.

8. Utilizarea mierii si a altor produse apicole in scopuri terapeutice poarta numele de apiterapie.

9. Albinele au un fel de banda magnetica in jurul creierului care le ajuta sa se ghideze atunci cand zboara.

 10. Cand Alexandru cel Mare a murit, corpul sau a fost dus inapoi in Grecia intr-un sicriu de aur umplut cu miere.

Albina in mitologia romaneasca

Albina este singura insectă care se bucură de întreaga prețuire și admirație a oamenilor. E plăcută lui Dumnezeu, adică e sfântă și e păcat să fie omorâtă, deoarece ea produce ceara lumânărilor cu care pot fi luminate bisericile.

Omul are nevoie de produsele ei – miere și creară – la naștere, la nuntă, la moarte.

Existența albinei în România este atestată încă din izvoarele antice. În mitologia  românească sunt cunoscute mai ales fapte ale albinei datând din perioada de dinainte de hristos. Ea l-a ajutat pe Dumnezeu la crearea lumii.

1.Dumnezeu a creat Pământul, inițial, ca o suprafață netedă. După ce a creat Cerul, a remarcat că-l croise prea mic și nu putea acoperi cu el tot pământul. El trimise albina la arici să-l întrebe ce ar trebui făcut pentru ca Cerul să poată acoperi tot pământul. Dar ariciul nu vru să-i împărtășească albinei acest secret cosmogonic. Albina nu se mulțumi cu aceasta, ea se ascunse în spatele unei frunze de copac din apropiere și, știind că ariciul are obiceiul de a vorbi singur, ea ascultă monologul înțeleptului care spuse pentru sine:

 ”Dumnezeu poate să facă munți și văi pentru ca Pământul să devină mai mic”. Când albina își luă zborul, ariciul își dădu seama că albina trăsese cu urechea. El o blestemă pentru tot restul vieții ei să-și mănânce propriile excremente. Dar Dumnezeu care era foarte mulțumit de serviciul albinei, transformă blestemul astfel: balega albinei să fie de trebuință și oamenilor, ca hrană și ca medicament. Excrementele ei au devenit miere.

2.Se spune că albina (alb+sufixul -ina) ar fi fost la origine, de culoare albă. Ea a fost trimisă de Dumnezeu la diavol, să-l întrebe dacă ar fi bine să existe mai mulți sori. Albina se așeză pe capul diavolului fără ca acesta să observe, și îi citi gândurile. Apoi zbură în cer, dar diavolul păcălit, o lovi cu biciul și astfel corpul ei se făcu negru, iar la mijlocmai subțire, gata să se rupă.

3.Culoarea coprului albinei se explică uneori prin faptul că a fost o fiică neascultătoare și de aceea a fost lovită de Sf. Petru cu un fulger.

4.La îndemnul șarpelui, albina ceru de la Dumnezeu ca omul pe care îl va înțepa, să moară. Dumnezeu acceptă această cerere, dar spuse că acest lucru se va întâmpla doar atunci când albina va aduna, într-un an, un decalitru de miere, astfel va trebui să moară ea însăși după ce l-a înțepat pe om. Așa se și întâmplă, căci nici o albină nu poate aduna atâta miere într-un an.

5.La origine, albina a fost o fată foarte harnică și fu binecuvântată de mama ei, aflată pe patul de moarte, să poată produce miere și astfel să aducă bucurie oamenilir. în schimb, fratele ei, (Paianjenul) fu menit să șadă mereu singur la războiul de țesut și să nu aibă noroc. Dumnezeu o binecuvântă pe albină: sângele ei să se facă miere, iar sudoarea ei – ceară.

6.În timp ce vechii egipteni credeau că albina s-a născut din lacrimile zeului soarelui, Ra, românii sunt de părere că ar fi luat naștere din lacrimile vărsate de Maica Domnului la moartea lui Iisus.

7.Albina este celibatară. Admiratorul ei, bondarul, îi cere mâna în fiecare an , primăvara, dar, în acest timp ea este foarte slăbită și nu dorește să se căsătorească. În schimb toamna, după ce a prins din nou putere, ar dori să se căsătorească, dar atunci nu mai vrea bondarul , deoarece îi este foame și trebuie să-și procure provizii pentru iarnă. Ea este castă și tot așa trebuie să fie și crescătorul de albine, altfel îi vor părăsi stupii.

8.Albinele trebuie protejate de deochi. Ele sunt ocrotite și de sfinți în ziua Ursului, iar de locul unde sunt albine nu se apropie nici un spirit rău. Pentru ca roiul să rămână puternic și rezistent, el trebuie să iasă primăvara din stup printr-un gât de lup așezat acolo de albinar.

9.După moarte, sefletul omului se preface într-o albină. Tot după moarte, crescătorul de albine care nu a vândut ceară, ci a dăruit-o bisericii, e condus la mormânt de roiuri de albine.

10.În basm, albina se numără printre animalele recunoscătoare. După ce a fost ajutată de protagonistul basmului, ea oferă acestuia o aripă. Când acesta va avea nevoie de ajutor, va trebui doar să ia aripa în mână și imediat vor veni roiuri de albine să-l ajute, spre exemplu să facă o lumânare de ceară într-o singură noapte sau să separe felurite smințe amestecate de răuvoitorul lui; albinele indică unde locuiește zâna florilor, precum și drumul către lumea cealaltă.

„Daca albinele ar disparea, nici omul n-ar mai avea prea multi ani de trait“. Afirmatia ii este atribuita lui Albert Einstein si, cu toate ca pare greu de crezut, lucrul e foarte posibil: albinele au un rol vital in polenizarea (deci in reproducerea) a mii de specii de plante. De  50 de milioane de ani, de cand au aparut pe Pamant, albinele au contribuit mult la evolutia regnului vegetal, asa cum il cunoastem azi.