MIEREA – AURUL LICHID - ALIMENTUL VIEȚII

Din însemnările  ofiterului german Schneider von Weismanthel, aflat in slujba regelui Carol al XII-lea al Suediei (1697-1718),aflăm că: 

”Locuitorii (Bucovinei, nn), mai tin in aceasta padure multe milioane de albine, multumita carora tara este plina de miere si,ca sa spun altfel, prin ea curge, intr-adevar, laptele si mierea…

Dar ce este de mierea ?

Mierea (din latină melem; în greacă μελιττα înseamnă "albină") este un produs apicol obţinut prin transformarea şi prelucrarea nectarului sau manei de către albine  şi depozitat în celulele fagurilor pentru a constitui hrana populaţiei din stup.

Nectarul, în sine, este compus în principal din zaharoza si apa. Albinele adauga enzime care creeaza compusi chimici suplimentari, transformand zaharoza în fructoza si glucoza, apoi evaporand apa, astfel încât produsul rezultat este foarte rezistent in timp.

Mierea este rezultatul unei munci uriase a stupului, care transforma zaharurile gasite pe florile si pe frunzele plantelor intr-o pasta semilichida, cu o compozitie chimica extrem de complexa. O lingurita de miere contine peste 400 de substante organice, care nu ar putea fi reproduse cu aparatura sofisticata a secolului XXI. 

Pe langa apa biologica si zaharuri (fructoza, glucoza, maltoza, zaharoza), mierea mai contine o serie de vitamine, de minerale, de ceruri, de enzime care-i dau o valoare terapeutica uriasa. Pe drept cuvant, putem spune ca mierea este alimentul vietii. 

Dintre vitamine, cele mai importante sunt cele din complexul B si, in cantitati ceva mai mici, vitaminele C, A, D si K. La randul lor, mineralele, prezente in miere intr-o forma usor asimilabila de catre organismul uman, sunt foarte numeroase, variind in functie de tipul de miere: potasiu, calciu, magneziu, fosfor, la care se adauga cantitati extrem de mici de seleniu, crom si iod. 

Extrem de important este laptisorul de matca, bogat in hormoni naturali, care favorizeaza regenerarea celulara si normalizarea activitatii unor glande endocrine (gonadele si suprarenalele, in special). Si numaratoarea continua: acizi organici (ajuta in procesul de digestie si asimilare), enzime (stimuleaza procesele de sinteza a vitaminelor in organism, ajuta la metabolismul grasimilor si al proteinelor ori favorizeaza neutralizarea unor toxine).

Obţinerea mierii este scopul principal al apiculturii din prezent şi din trecut.

Propolis, secretul albinelor

Doar unele albine produc propolis...

Propolisul reprezinta probabil principala binefacere pe care o primim de la albine. Dar nu toate produc propolis si nu toate in aceeasi masura. Albinele, insecte zburatoare din superfamilia Apoideea, din cadrul subordinului Apocrita, care mai contine viespile 

si furnicile, 

cu care albinele sunt inrudite indeaproape, pot fi intalnite pe toate continentele, cu exceptia… Antarcticii. 
Aceste atat de harnice vietati de la care obtinem daruri de nepretuit reprezinta singurele gaze despre care putem spune ca au fost domesticite.

Sunt cunoscute deja peste 20.000 de specii, dar probabil ca mai sunt multe care asteapta sa fie descoperite. Unele dintre ele pot fi deosebit de primejdioase, precum cele africane si sud-americane. Cele romanesti s-au adaptat extrem de bine climatului local si rezista la molime si intemperii mai bine decat celelalte albine europene.

Recoltarea propolisului pare insa a fi rezervata unui numar restrans de albine lucratoare, care prezinta o predispozitie genetica exclusiva si care, in general, nu au o varsta mai mare de 15 zile. Astfel, intr-o colonie, doar un numar restrans de albine sunt angajate in aceasta activitate, iar acestea nu efectueaza decat foarte rar alte activitati, cum ar fi colectarea de nectar. In acelasi timp, nu toate rasele de albine produc propolis.

Albina romaneasca, Apis mellifera carpatica, are o tendinta moderata de propolizare. De altfel, sunt indicii ca in zonele paduroase si cu un climat mai aspru albinele produc mai mult propolis decat in zonele de campie si cu un climat mai bland. De asemenea, ele tind sa propolizeze mai mult primavara si toamna decat in timpul verii.

Mierea in Istorie

Se crede ca istoria mierii începe în urma cu cca 10 - 20 milioane de ani în urma, iar practica de a produce miere, adica apicultura, dateaza de la cel putin 700 î.Hr. Mierea de albine a fost prima substanţă dulce folosită de om, fiind preţuită în special de preoţi în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizaţiile antice mierea era folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen şi levuri ( conform DEX: LEVÚRĂ s.f. (Zool.) Ciupercă unicelulară care produce fermentația alcoolului. ) din faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba sumeriană.

În antichitate, Egiptenii ofereau ca sacrificiu miere zeilor apelor, legiunile romane ungeau cu miere ranile, ca un remediu natural pentru a ajuta vindecarea, iar seniorii medievali pastrau mierea pentru uz privat.

In Egiptul anitc mierea era utilizata atat pentru producerea diverselor deserturi dar si pentru imbalsamarea cadavrelor.

Babilonenii şi diferitele civilizaţii străvechi din India şi China, utilizau mierea atât ca medicament cât şi la ritualuri şi ceremonii.

Trupul lui Alexandru cel Mare a fost pastrat si îmbalsamat cu miere.

In Hinduism, mierea (Madhu) este unul dintre cele cinci elixiruri ale nemiririi (Panchamrita). In templele hinduse, mierea este oferita zeitatilor ritualic (Madhu abhisheka). Vedele si ale scrieri vechi pomenesc, de asemenea, mierea ca pe un bun medicament si ca pe o mancare sanatoasa. Pentru hindusi mierea reprezinta unul din cele cince elixire ale imortalitatii.

In Islam exista o intreaga Surah in Coran, numita al-Nahl (Mierea de albine). Profetul Mahomed recomanda puternic mierea pentru scopuri terapeutice.

Cum mierea era scumpa si nu toti îsi puteau permite, utilizarea acesteia în bucatarie era rezervata numai pentru cei bogati.

Miturile si legendele antice sau medievale din întreaga lume, care pomenesc despre bauturi alcoolice, contin referiri la mied, care este cunoscut ca cea mai veche bautura fermentata, preparata cu miere.

Istoria biblica contine, de asemenea, fapte despre miere, legate de beneficiile si bunatatea ei. Tara fagaduita, Canaan, este tara laptelui si a mierii. În Vechiul Testament găsim scris "miere" de peste 60 ori.

În Grecia antică s-a scris mult despre producerea de miere. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecţiuni (gastro-intestinale, renale, respiratorii) şi pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei cărţi în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicaţii locale. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de peşte la tratarea rănilor infectate.

Grecii considerau ca mierea este mancarea zeilor si drept urmare o utilizau pentru a duce ofrande acestora.

Dintre ruinele Pompeiului a fost dezgropat un stup original, în formă de vas cu două mânere şi cu mai multe compartimente.  Este cunoscut faptul că scriitorul antic Pliniu cel Batrân avea credinţa că mierea cade din cer pe plante de unde o culeg albinele. El spunea că mierea este o adevarată mană cerească, care cădea în timpul căldurilor şi mai ales când apărea curcubeul, fiind ,,sudoarea cerului, un fel de salivă a astrelor sau un suc al aerului care se curăţă astfel”!

Populatia Maya din America de Sud utiliza mierea in scopuri culinare.

Adeptii coranului sustin ca profetul Mahomed a recomandat consumul de miere in scopuri terapeutice.

Pentru evrei mierea este simbolul noului an. La masa traditionala de Anul Nou, bucatele de mere taiate sunt inmuiate in miere pentru a aduce un an nou fericit.

Când zaharul rafinat, fabricat din trestie de zahar a aparut de-a lungul vremii, fiind o forma relativ ieftina de îndulcire, a început sa înlocuiasca mierea pentru utilizarea culinara. Beneficiile aduse de miere au devenit, astfel, de apanajul mediciniei, sau al produselor gourmet.

Trebuie stiut ca mierea este un alimente miraculos care nu expira niciodata. Se spune ca arheologii au gasit in mormintele egiptene borcane cu miere vechi de 2000 de ani. Cand le-au deschis si au gustat mierea din interior, aceasta era inca dulce si aromata.

Astazi, cuvântul miere a trecut dincolo de asocierea sa cu beneficiile sale ca un produs alimentar si s-a strecurat adânc în multe culturi si limbi. Gândindu-ne la cuvintele cu albine si miere, observam ca, ori de câte ori acestea sunt mentionate, avem de a face cu ceva bun si pozitiv: "dulce ca mierea", "harnic ca o albina", "cel mai greu de înteles sunt trei lucruri: mintea unei femei, munca albinelor si fluxurile si refluxurile marine", "o albina este mai buna decât o mâna de muste", "luna de miere".